De obicei la sfârșit de an oamenii speră că cel care urmează va fi mai benefic, căci speranța rămâne mereu vie. Din nefericire începutul lui 2018 numai vești bune nu ne aduce. Sunt semne că marile puteri militare se pregătesc de război, iar statele mai puțin dotate cu tehnică militară grăbesc și ele cursa înarmării. Chiar și Papa de la Roma prevestește al Treilea Război Mondial. Nord-coreenii, americanii, rușii, chinezii, dar și alții dispersează în mass-media informații „de prevenire” despre ceea ce s-ar putea întâmpla dacă lucrurile scapă de sub control.
Foto: Silviu Ipătioaei- M.d.C
Pe de altă parte stihiile naturii s-au dezlănțuit și ele arătându-și puterea, ca oamenii să ia aminte și să se teamă de forța lor, pentru că ei adesea se cred superiori Naturii și trebuie readuși cu picioarele pe pământ… SUA, Canada, Siberia ne arată peisaje înghețate demne de filmele SF, dar nici Europa nu este scutită de grozăviile iernii, ba chiar și în Sahara a nins, iar noi ne întrebăm dacă nu cumva toate aceste fenomene care se agravează continuu ar putea fi efecte ale „încălzirii globale” la care pământenii contribuie din plin…
Nici în țară lucrurile nu stau prea bine: Guvernele se schimbă în serie, iar despre miniștri ce să mai vorbim, se rotesc precum personajele într-o telenovelă, în timp ce valoarea leului se diminuează, prețurile, taxele și impozitele cresc, puterea de cumpărare a cetățenilor scade, protestele de stradă împotriva Legilor Justiției continuă, lupta pentru supremație se ascute pe măsură ce urcă spre vârfurile Puterii, sărăcia, lipsa de educație și nivelul moral scăzut al multor oameni nasc „monștri” umani gata oricând să-ți ia viața pentru câțiva lei sau pentru că i-a enervat cineva, ori din gelozie, invidie sau din altă pricină. Precum e jos așa e și sus, chiar dacă în altă formă, conflictele se țin lanț și noi „ne facem de minune” în fața străinilor, încât aceștia ne privesc cu ochi disprețuitori. A mai rămas ceva sfânt, când până și în Ziua Micii Uniri pe ici pe colo se auzeau huiduieli ori acțiuni de protest? Păi dacă noi nu ne respectăm nici pe noi înșine nici sărbătorile noastre, atunci ce pretenții să avem pentru a fi respectați ca neam și țară? Când oare vor înțelege și politicienii noștri că „așa nu se mai poate”?!
Să vorbim despre educație și cultură? Azi, 25 ianuarie în Anul Centenarului, un post de televiziune difuza un material extrem de sugestiv în acest sens. Un reporter întreba niște săteni „Ce sărbătorim la 24 Ianuarie?” Răspunsurile primite te lăsau siderat, adică „cu ochii-n soare” de atâta incultură. Cei mai mulți dintre intervievați habar n-aveau pe ce lume trăiesc, de parcă n-au auzit niciodată de Ziua Unirii, și aceasta într-un timp în care aproape fiecare casă are televizor sau radio cel puțin. Și te întrebi atunci cum se răspândește cultura sau ce fel de cultură se difuzează prin satele României?!
Așa cum se spune, 2018 va fi un an foarte important pentru țara noastră. Pregătirile și acțiunile în vederea Centenarului au început, dar dacă evenimentele nu vor fi privite cu profund simț al responsabilității, teamă ne este că vorbim și ne agităm degeaba. Înainte de a îndemna poporul să-și „dea mână cu mână” în marea Horă a Unirii, cei care ne conduc ar trebui să facă acest lucru, dacă au ales să se ocupe de soarta țării și să-i schimbe viitorul în bine. Oare doresc ei cu adevărat acest lucru?! Dacă da, s-o dovedească prin faptele lor, pentru că până la urmă turma merge unde o mână păstorul, spre pășuni mănoase sau spre prăpastie…
2018 mai e important și din alt motiv. Se știe că România va prelua în 2019 Președinția Uniunii Europene, dar ce șanse avem noi de a fi acceptați și respectați, dacă vom continua ca până acum într-o gâlceavă și brambureală interminabilă de se aude până la Bruxelles și Washington?
Oamenii au nevoie de idealuri, ei vor o viață mai bună în propria țară, nu doar pentru tagma îmbogățiților, ci și pentru cei umili, pentru cei truditori, pentru suferinzi, copii și bătrâni. Avem nevoie de drumuri trainice, de condiții de transport public decente, de spitale „occidentale” și specialiști pe măsură, de educație și cultură la standarde superioare, de hrană produsă în propriile ferme și nu importată din toate colțurile lumii pentru ca astfel să-i îmbogățim pe alții. Avem multe bogății, dar ce folos dacă nu știm să le valorificăm? I-am zăpăcit pe semenii noștri cu tot felul de nimicuri inutile, cu produse contrafăcute sau de proastă calitate, chinezării și mărfuri second-hand, cu tot ce aruncă alții, în loc să ne dezvoltăm noi propriile industrii. Ajutoarele sociale, de multe ori nemeritate, au făcut din mulți oameni „handicapați sociali”, suferinzi de boala nemuncii și a trândăviei. Să vezi un „orb” că merge cu mașina după ajutoarele de la UE sau să aducă mâncare cu sufertașul de la cantina săracilor ori un așa-zis bolnav sau „fără loc de muncă” petrecându-și o bună parte din zi la cârciuma satului, nu credem că dându-i mereu un „ajutor social” pe degeaba îi vei schimba comportamentul în bine, ci dându-i ceva de lucru pe măsura puterii și priceperii lui, pentru a-și câștiga existența în mod decent. Copiii ar trebui și ei educați de mici în spiritul muncii creatoare și a responsabilității față de familie și societate. Dar înainte de toate dați-le oamenilor un ideal, un vis, o dorință de împlinit, altfel ei vor decădea și fizic și moral în întunericul neputinței și neștiinței.
Dar, de fapt, stau să mă întreb cui vorbesc eu, când cei care ar trebui să mă audă nu mă aud și cei care ar trebui să mă înțeleagă nu înțeleg, căci sunt mult prea preocupați de propriile lor probleme arzătoare? Și așa va trece iarna, va veni vara, se va face și toamnă, și într-o altă iarnă vom ajunge tot unde suntem, cu un leu bolnav, zgribuliți de frig și de nevoi, protestând în zloată și hrănindu-ne cu promisiuni care nu se vor împlini niciodată… Nu, nu, oricât de optimiști am fi, semne bune anul n-are…
Însă, încălzindu-ne la flacăra speranței, tot mai credem că vom renaște din cenușă, căci încă nu, nu e prea târziu să ne trezim dintr-un vis urât…
Mihai Trifoi
