. . Asociația Distroficilor Muscular din România strânge semnături pentru susținerea proiectului de iniţiativă legislativă inițiat în luna ianuarie de către Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR), pentru creșterea indemnizației lunare a persoanelor cu dizabilități.

Conform unui articol publicat pe site-ul www.observatorul.ro, proiectul de iniţiativă legislativă nr. 308/20.01.2016 pentru creșterea prestației sociale a persoanelor cu dizabilități a fost înaintat de către CNDR Parlamentului României.

În momentul de față, se derulează o campanie de strângere de semnături pentru susținerea acestei inițiative.

În articolul publicat de CNDR pe site-ul www.observatorul.ro se arată că „persoanele cu dizabilități trec prin momente de umilință, prin ignorare, având în vedere creșterile  salariale anunțate pentru diverse categorii sociale. Pentru a veni în sprijinul persoanelor cu dizabilități, discriminate prin ignorare,  Consiliul Național al Dizabilității din România vă solicită implicarea în demersul pentru inițierea unui proiect legislativ în vederea creșterii indemnizației lunare, indiferent de venituri, după cum urmează: 1.pentru persoana cu handicap grav, în cuantum egal cu salariul minim pe economie; 2. pentru persoana cu handicap accentuat, în cuantum de 50% din salariul minim pe economie; 3. pentru persoana cu handicap mediu în cuantum de 25% din salariul minim pe economie.”

Potrivit aceleiași surse, CNDR propune și o altă formulare pentru art. 58 alin. 13 din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât cuantumul drepturilor să se actualizeze anual cu indicele creşterii preţurilor de consum și cu indicele creșterii salariului minim pe economie, prin Hotărâre a Guvernului.

Asociația Distroficilor Muscular din România susține inițiativa CNDR. Președinta ADMR, Maria Teodorescu, a declarat că acest proiect de inițiativă legislativă ar putea avea rezultate, prin acumularea a 250.000 de semnături de susținere.

„Asociația Distroficilor Muscular din România, împreună cu membrii săi, se alătură inițiativei Consiliului Național al Dizabilități din România, pentru strângerea semnăturilor necesare. Am început anul cu o campanie intensă în acest sens și facem apel către persoanele cu dizabilități să ni se alăture. Este momentul în care noi, persoanele cu dizabilități, putem face ceva pentru noi înșine.  Ne plângem de ani întregi că suntem nedreptățiți în ceea ce privește drepturile noastre. Prin această inițiativă a CNDR ne putem  facem auziți, dar este nevoie ca fiecare dintre noi să facă un minim efort, pentru a susține acest demers.                                                                                                                                                        De asemenea, ne adresăm societății civile din România, cu rugămintea de a susține prin semnături, această propunere. Dacă dumneavoastră aveți posibilitatea de a protesta împotriva nedreptăților ieșind în stradă, noi nu avem acest ,, drept”, deoarece  autoritățile  abilitate  ne-au izolat de societate  prin  lipsa accesibilității, chiar și din propria casă. Așadar, dragi prieteni, nu uitați că fiecare semnătură ne aduce mai aproape de reușită!” – a transmis președinta ADMR, Maria Teodorescu.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail