Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice organizează zilele acestea, în Ozun şi în Cernat, seminarii de educaţie ecologică. Activităţile sunt cuprinse în cea de-a șasea etapă a Campaniei de sensibilizare şi conştientizare publică din cadrul proiectului Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi”.

 

Printr-un comunicat de presă emis ieri, Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice a anunţat continuarea etapei a şasea a Campaniei de sensibilizare şi conştientizare publică din cadrul proiectului “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi” – Seminariile de educație ecologică pentru copii. Conform comunicatului, evenimentele se derulează în perioada 24 februarie – 07 martie a.c. în 26 de comune din județele Braşov, Covasna, Argeş, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Timiş, Arad, Mureş şi Vâlcea. În judeţul nostru, două seminarii vor avea loc săptămâna aceasta. Astfel, conform calendarului,  astăzi, 26 februarie (a.c.), vor avea loc la Ozun, iar vineri, 28 februarie (a.c.), vor avea loc la Cernat.

„Obiectivul principal al seminariilor constă în informarea corectă a copiilor în ceea ce privește problemele legate de igienă și consumul de apă. De asemenea, se va încerca instruirea copiilor și crearea unei atitudini pozitive în relația lor cu mediul înconjurător”, se arată în comunicatul de presă.

Evenimentele se vor organiza în grădinițele şi școlile din comunele incluse în proiect. Astfel, cele 3 grupe de copii, preșcolari, ciclul primar și cel gimnazial vor primi informații despre importanţa apei pentru mediul înconjurător şi sănătatea omului. În comunicatul de presă se arată că “prin aceste acțiuni se dorește îmbunătățirea practicilor și comportamentelor individuale, de familie și instituționale în zonele rurale din România (în special în comunele desemnate ca zone vulnerabile la poluarea cu nitrați), în ceea ce privește gestionarea gunoiului de grajd și a deșeurilor menajere, precum și combaterea poluării cu nutrienți a apelor și solului și crearea premizelor pentru o agricultură durabilă”.

Seminariile de educație ecologică vor fi susținute de cadrele didactice care au participat la Seminarul de Formare de Formatori, organizat în primăvară acestui an, sub supravegherea reprezentanților Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice.

Informaţii suplimentare în legătură cu acest proiect pot fi găsite accesând: www.inpcp.ro, www.inpcp-campanie.ro, www.blog.inpcp-campanie.ro sau http://www.facebook.com/CampaniaImpotrivaPoluariiCuNutrienti.

 

A.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail