O secțiune dedicată micilor producători locali din domeniul agroalimentar din județ s-a înființat, luni, în cadrul Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Covasna, au anunțat reprezentanții instituției. Secțiunea are 12 membri fondatori, președintele ales fiind Kereskényi Áron, care va îndeplini acest mandat pe o perioadă de doi ani.

Prin înființarea secțiunii se urmărește, printre altele, crearea unei baze de date și a unui cadru care să permită colaborarea eficientă a membrilor acesteia și care să vină în întâmpinarea nevoilor acestora.

„Scopul secțiunii constă în reprezentarea intereselor micilor producători din domeniul agroalimentar din județ (…), iar întâmplările din ultima perioadă au arătat că este nevoie de unitate și de acțiune comună pentru o reprezentare eficientă a intereselor acestor mici producători locali.” – se arată într-un comunicat de presă transmis de către CCI Covasna.

Potrivit aceleiași surse, obiectivele secțiunii constau în: elaborarea și promovarea unui brand propriu care va însoți produsele alimentare comercializate; identificarea unor noi piețe de desfacere pentru produsele proprii; participarea sub un brand comun la diverse târguri și expoziții; înființarea unei cooperative agricole și înființarea și asigurarea funcționării unui magazin de prezentare în locația oferită pro- bono de CCI Covasna de la sediul acesteia; implicarea eficientă și în interesul membrilor în organizarea de târguri și expoziții locale din județul Covasna; întâlniri periodice pentru dezbaterea problemelor cu care se confruntă membri secțiunii; organizarea de întâlniri cu instituțiile și autoritățile de reglementare și control; identificarea unor surse de finanțare nerambursabile sau parțial rambursabile și atragerea acestor fonduri în beneficiul comun al membrilor secțiunii;  colaborare cu alte asociații sau entități de profil.

Condiții de aderare la secțiune

Cei care vor dori să adere la această secțiune vor trebui să îndeplinească câteva condiții, printre care: să aibă sediul în județul Covasna; să aibă ca activitate producția de alimente; să aibă un număr maxim de 10 angajați; să nu depășească un volum al producției lunare de 6.000 kg de alimente ca produs finit;  în cazul producției de pâine și produse de panificație  precum și în cazul produselor lactate și a produselor din carne și mezeluri, acestea să fie realizate prin metode și tehnici tradiționale; să plătească cotizația către CCI Covasna; să accepte prevederile Regulamentului secțiunii; să nu utilizeze aditivi alimentari, cu excepția coloranților alimentari, au mai transmis reprezentanții CCI Covasna.

Potrivit acestora, „membrii fondatori ai secțiunii dedicate micilor producători locali din domeniul agroalimentar din județ au mai decis ca în termen de 30 zile să elaboreze un regulament intern pe baza căruia se va putea asigura controlul riguros al calității produselor membrilor prezenți și viitori, și de asemenea, se va reglementa relația dintre membri și cea dintre membri și piață.” – au mai transmis reprezentanții CCI Covasna.

Adresa de email la care președintele secțiunii, Kereskényi Áron, poate fi contactat este [email protected].

 O altă secțiune, în curs de înființare

În cadrul Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Covasna funcționează încă două secțiuni: Secțiunea IT &Telecom și secțiunea „Pensiuni”, iar potrivit președintelui Camerei, Edler András-György, procedurile privind înființarea unei secțiuni dedicate turismului sunt în curs de finalizare.

Ana Ciorici Costache

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail