Festivalul Internaţional de Operă, Operetă şi Balet de la Braşov ajuns  anul acesta la cea de-a XII-ea ediţie,  se află în plină derulare,  după cum v-am informat. Aşa se face că  sâmbătă, 22 noiembrie 2014, de la ora 18,30 urmează din nou o propunere interesantă din partea organizatorilor: anume  „Seara  Operetei şi a Musical”-ului, un capitol special în  structura importantei manifestări culturale.

O ofertă incintantă

     După ce săptămâna trecută iubitorii acestui gen sprinţar, specific  compoziției muzical-dramatice  vesele,  incitante  i-au urmărit şi aplaudat  pe câţiva solişti valoroşi ai Operelor  Maghiare şi Române din Cluj-Napoca reuniţi în spectacolul tradiţional desfăşurat sub genericul „Farmecul Operetei Maghiare” (ce are loc de ani buni în cadrul Festivalului de gen de la Braşov),  vine acum rândul  unui alt moment agreabil, oarecum asemănător. El va  cuprinde în prima parte  arii din operete celebre interpretate de solişti ai Operei braşovene, pentru ca în partea a doua cei prezenţi să aibă parte de o frumoasă…surpriză.

    Dar până  să o desconspirăm, un bob zăbavă…

                        De la „Văduva veselă” , la   „Cei trei muschetari”                       

      …Aşadar, numeroşii spectatori  ce vin cu mare plăcere  în sala Operei din municipiul de sub Tâmpa  vor avea posibilitatea să  asculte şi să vizioneze live, cu acompaniamentul Orchestrei  arii, duete, momente de balet din capodoperele  „Văduva veselă” de Franz Lehar, „Secretul lui Marco Polo” de Francis Lopez, „Silvia” de Emmerich Kalman, „Victoria şi-al ei husar” de Paul Abraham, „Rose Marie” de Rudolf  Friml. Dar şi creaţii vestite ale compozitorilor români Gherase Dendrino – „Lăsaţi-mă să cânt”, precum  şi Norbert Petri – „Cei trei muschetari”.

Două surprize agreabile în spectacol: cantautoarea Paula Seling şi  tenorul Tiberius Simu

   După  pauză, Gala  va fi dedicată musical-ului, un tip de show ce se bucură de mare succes peste Ocean, dar şi pe Bătrânul continent. Musical-ul  a ajuns faimos datorită unor cântece devenite rapid şlagăre,  precum  „Hello Dolly” de Jerry Herman sau melodii din creaţii ca „Porgy and Bess” de George Gershwin, „Şapte mirese pentru şapte fraţi” de Gene de Paul, „Omul din La Mancha” de Mitch Leigh, „Sweet Charity” de Cy Coleman, „West Side Story” de Leonard Bernstein.

    Aceste bijuterii sonore vor fi interpretate de doi invitaţi speciali ai serii, ne-a informat  Cecilia Toma – secretar PR Opera Brasov.  Este vorba de îndrăgita interpretă de muzică pop, cantautoarea  Paula Seling: o voce deosebită, o prezenţă agreabilă şi un artist  adevărat despre care avem numai cuvinte de laudă.

. .

    Mi-o amintesc ca şi acum,  după  primul ei mare succes. Se întâmpla în anul 1977   când a debutat   pe scena Festivalului de Muzică Uşoară de la Mamaia. Subsemnatul era de faţă şi a  avut satisfacţia  să realizeze  cu viitoarea vedetă  primul ei interviu,  însoţit de  o serie de poze originale pentru  revista de mare  popularitate a acelei perioade  -„Ecran Magazin”. Au urmat numeroase alte materiale elogioase, fiindcă  de fiecare dată Paula Seling nu şi-a trădat profesia şi nu şi-a dezamăgit fanii.

    Vă întreb cinstit, dragi prieteni, dacă aţi citit vreodată  despre ea bârfe, critici, cancan-uri prin tabloide? Aţi văzut-o prin emisiuni televizate nocturne  în ipostaze  jenante? „Never!”

    Alături de Paula Seling va evolua în spectacol   tânărul şi talentatul tenor Tiberius Simu, din Cluj, care  potrivit  directorului festivalului, Ovidiu Mezei, pregăteşte un cadou de zile mari la închiderea Festivalului. Dar despre acest subiect   vom discuta pe larg  săptămâna viitoare, după conferinţa de presă  dedicată  noii premiere a  Operei braşovene.

În spectacol vor evolua, de asemenea, şi cunoscuţi artişti  ai Operei Braşov

    Pe lângă invitaţii amintiţi,  sâmbătăseara vor evolua şi nume  cunoscute şi respectate  din partea gazdelor, amintind aici sopranele  Valentina Mărgăraş, Anda Pop şi Cristina Radu. De asemenea, în lumina reflectoarele vor fi starurile masculine  Adrian Mărcan, Valentin Marele şi Cristian Fieraru, baritoni de mare  succes.

    Pe afiş figurează şi alte nume de artişti consacraţi, ca de pildă   Nicoleta Chirilă, Asineta Răducan, Maria Petcu-Catrina, Sonia Hazarian, Lăcrămioara Schuller,  Ioana Mărgărit, dar şi  tenorul Mihai Irimia, ca şi bas/baritonul Marian Reşte.  Să nu-i omitem, se înţelege, pe  valoroşii soliştii de balet Ramona Mezei şi Dorin Mirea.

Conducerea muzicală îi aparţine maestrului Dorel Munteanu, iar regia  este semnată de maestra  Anda Tabacaru Hogea. Momentele de balet poartă semnătura coregrafică a Nerminei Damian, Valentinei Mirică, Genovevei Breaz şi a lui Ioan  Dorin Coşeriu.

Mezzosoprana
Cristina Roşu, întro postură aparte

     Într-o postură aparte,  cea  de prezentatoare a spectacolului, apare… mezzosoprana
Cristina Roşu, ce dovedeşte, iată, şi aptitudini  de comper.  Ceea ce  nu-i puţin lucru, deoarece  pentru a face faţă într-o asemenea ipostază dificilă ai nevoie  de prezenţă de spirit, umor şi curaj. Or, Cristina Roşu le posedă cu prisosinţă pe toate trei. Şi chiar dacă de data aceasta nu cântă, o să…încânte publicul prin şarmul său de prezentatoare.

000

   …Sunt, după cum vedeţi,  o  mulţime  de  argumente ce pledează în favoarea acestei seri speciale, în care opereta şi musical-ul se împletesc armonios. Vizionare plăcută, dragi iubitori ai spectacolului de calitate!

                                                                                            Horia C. Deliu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail