Centrul de Cultură Arcuș organizează luni, la Sfântu Gheorghe, concertul susținut de violoncelistul Răzvan Suma și de pianista Rebeca Omordia, în cadrul turneului național „Seară britanică”.

Concertul va avea loc luni, 15 mai  2017, la ora 19.00, la sediul Centrului de Cultură Arcuș (situat în Sfântu Gheorghe, la „Casa Bastion”, din strada Oltului, nr. 6, Sfântu Gheorghe).

„Cei doi muzicieni au pregătit pentru turneul din România un repertoriu exclusiv englezesc, cuprinzând cunoscute piese de Frederick Delius, William Lloyd Webber, John Ireland, Ian Venables, S. Coleridge – Taylor, Edward Elgar, Frank Bridge, dar și o lucrare scrisă special pentru acest turneu de compozitorul şi criticul muzical Robert Matthew – Walker, intitulată <<Fast Music>>.” – au transmis, ieri, reprezentanții Centrului de Cultură Arcuș (CCA).

Potrivit acestora, biletul de intrare la concert costă 30 lei.

„Doritorii își pot procura bilete din timp la sediul CCA din strada Oltului nr. 6, între orele 9,00- 15,00. Informaţii suplimentare pot fi obținute  telefonând la numărul: 0267 373 652.”- au precizat reprezentanții CCA.

Turneul „Seară britanică” se derulează în perioada 13 – 17 mai, la Deva, Bistrița, Sfântu Gheorghe și București, conform informațiilor postate pe site-ul www.romania-muzical.ro.

Potrivit aceleiași surse, „acest turneu a fost precedat de şapte concerte în Marea Britanie, susţinute în luna martie, organizat de Institutul Cultural Român din Londra, în parteneriat cu John Ireland Trust şi Fourchiefs Productions. Artiştii au intrat în contact cu publicul nu numai prin limbajul muzicii, ci şi printr-un dialog direct la Hertford College, Oxford University (8 martie), Institutul Cultural Român din Londra (9 martie), Birmingham and Midland Institute (10 martie), continuând la Blackheath Halls (13 martie), Cheltenham (14 martie), pentru a se reîntâlni cu exigentul public londonez în săli precum St James’s Piccadilly (17 martie) şi binecunoscuta St Martin-in-the-Fields (20 martie), adevărat templu al muzicii de cameră.”

„Publicul din România are şansa de a veni în contact cu un repertoriu foarte rar cântat pe scenele noastre, cu o muzică „altfel”, marcată, ca şi umorul englezesc, de un tip special de seninătate, dublată de un ascuţit simţ al observaţiei, care merge adeseori direct către inima ascultătorului.” – se arată pe www.romania-muzical.ro

Conform sursei citate, „proiectul naţional Seară britanică a fost gândit în aceeaşi idee în care, începând din 2011, Răzvan Suma a susţinut o serie de turnee naţionale solo în cadrul proiectului Vă place…? (Do you like…?/ Aimez-vous…?), un prilej nu doar de lărgire a orizonturilor muzicale, ci şi de împărtăşire a unor trăiri autentice, puse sub semnul excelenţei artistice. Artiştii dedică seria acestor concerte unei cauze caritabile. (…)”

Potrivit aceleiași surse, coproducător este „Radio România”, proiectul fiind cofinanţat de Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România, partener fiind – John Ireland Trust, partener oficial – BMW; transportator aerian oficial – „Air France – KLM”; sponsori: „Sensiblu”, „Vestra”, „Elsaco”, Pensiunea „Cai de Vis”; proiectul având și alți parteneri (detalii pot fi aflate accesând http://www.romania-muzical.ro/articol/seara-britanica-turneu-national-cu-razvan-suma-si-rebeca-omordia/1479761/17/1).

Ana Ciorici Costache

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail