Prima aplicație care te avertizează dacă ai intrat in contact cu o persoana infectată cu coronavirus se lansează și în România.

Dezvoltatorul aplicației, Silviu Alexandru Alexe, a explicat la Digi24 că inițiativa este una privată și că a apărut tocmai pentru a se elimina stresul creat de faptul că, fiind infectat, ai putea infecta și alte persoane.

Concret, aplicația este un instrument pentru a reduce împrăștierea virusului, întrucât oferă opțiuni dacă știi că ai fost expus – faci testul sau te autoizolezi.

Astfel, odată ce este instalată, aplicația va avertiza utilizatorul dacă a intrat în contact cu o persoană infectată cu Covid-19. De asemenea, fiecare utilizator poate semnala dacă este infectat.

„Dacă aflu că m-am infectat, încarc în telefon un formular pe care trebuie să-l completez, telefonul face ancheta epidemiologică – cu cine m-am întâlnit și notifică acele persoane. Nu că eu sunt infectat, ci că ele au intrat în contact cu o persoană confirmată pozitiv”, a explicat Alexe.

Aplicația nu folosește niciun fel de date de localizare și nici date cu caracter personal, potrivit informațiilor prezentate pe site.

https://ziare.com/

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail