Elevii şi studenţii din  învăţământul de stat sau particular acreditat, cu posibilităţi materiale reduse pot aplica la Programul „Euro 200” pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare.

 

Potrivit unei note recente a Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), Programul „Euro 200” pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare se va derula şi anul acesta. Beneficiari ai programului sunt elevii şi studenţii învăţământului de stat sau particular acreditat, în vârstă de până în 26 de ani, care provin din familii cu venituri brute lunare de maximum 150 de lei pe membru de familie („exclusiv beneficiarii unui calculator tip desktop, conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 87/2008 -elevii de liceu care au primit calculatoare în noiembrie 2008”).

Trebuie ştiut că stabilirea numărului de beneficiari se va face în limita sumei alocate acestui program, sumă cuprinsă în bugetul Ministerului Educaţiei, conform legislaţiei în vigoare.

Cei interesaţi să se înscrie în acest program pot depune dosarele pot fi depuse până în data de 21 aprilie (a.c.). Pentru înscriere, va trebui completată o cerere tip , care va fi depusă la unitatea/instituţia de învăţământ la care este înscris elevul/studentul, alături de o serie de documente.

Potrivit calendarului, în data de 31 mai (a.c.) este programată afişarea listei de cereri eligibile, pe portalul Ministerului Educaţiei Naţionale, iar în 1 iunie, afişarea listei beneficiarilor, pe acelaşi portal, urmând ca în data de 3 iunie (a.c.) să fie afişată în fiecare unitate de învăţământ lista beneficiarilor. La cinci zile după afișarea listei beneficiarilor pe site-ul dedicat, e programată depunerea contestaţiilor. Afişarea rezultatului contestaţiilor pe portalul dedicat şi în fiecare unitate de învăţământ este programată în 24 iunie (a.c.), până la ora 18.00.

Documente necesare

Pentru obţinerea ajutorului aferent achiziţionării unui calculator în baza Legii nr. 269/2004, beneficiarii întocmesc o cerere  tip pe care o depun la unitatea/instituţia de învăţământ la care este înscris elevul/studentul.
Cererea  va fi completată de studentul care solicită acest ajutor ori, în cazul elevilor, de un părinte, tutore sau curator, după caz.
Cererea va fi însoţită de următoarele documente:

a) copie a certificatului de naştere sau a actului de identitate al elevului/studentului, iar în cazul elevilor, împreună cu o copie a actului de identitate al părintelui/ocrotitorului legal, precum şi a actului care să dovedească calitatea de ocrotitor legal, după caz;

b) copii ale certificatelor de naştere sau ale actelor de identitate, după caz, ale celorlalţi membri ai familiei;

c) adeverinţă de la instituţiile de învăţământ/unităţile din care să rezulte calitatea de elev sau student a celorlalţi fraţi/surori;

d) acte doveditoare, în original, privind veniturile membrilor familiei.

e) declaraţie pe propria răspundere a părintelui, tutorelui, reprezentantului legal sau a ocrotitorului legal, după caz, sau dată personal de către persoanele cu vârsta mai mare sau egală cu 18 ani, în sensul că venitul brut lunar pe membru de familie se încadrează în plafonul prevăzut de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 269/2004 şi că dispun de diferenţa de bani pentru achiziţionarea unui calculator cu o configuraţie minimă standard.

f) adeverinţă eliberată de către unitatea de învăţământ din care să rezulte media generală/calificativul din anul şcolar anterior depunerii cererii pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, pentru toţi elevii, cu excepţia elevilor clasei I;

g) adeverinţă eliberată de către unitatea de învăţământ din care să rezulte numărul de absenţe nemotivate din anul şcolar anterior depunerii cererii pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, pentru toţi elevii, cu excepţia elevilor clasei I;

h) adeverinţă eliberată de către instituţia de învăţământ din care să rezulte că studentul a promovat minimum 50 de credite în anul universitar anterior depunerii cererii pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, pentru toţi studenţii, cu excepţia studenţilor din anul I.

– La stabilirea venitului brut lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile realizate de membrii familiei în luna precedentă depunerii cererii, cu excepţia: alocaţiei de stat, alocaţiei familiale complementare şi a alocaţiei de susţinere pentru familia monoparentală, bugetului personal complementar acordat persoanelor cu handicap, burselor de studii şi burselor sociale, precum şi a tuturor drepturilor sociale care, potrivit legii, sunt exceptate de la stabilirea altor drepturi şi obligaţii.

În situaţia în care beneficiarii eligibili au venituri egale, criteriile de departajare vor fi în ordine: pentru elevi – media generală/calificativul şi numărul de absenţe nemotivate din anul şcolar anterior depunerii cererii pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, iar pentru studenţi – obţinerea a minimum 50 de credite în anul universitar anterior depunerii cererii.

Potrivit informațiilor oferite de reprezentanții ISJ Covasna, numărul total al beneficiarilor programului social  „Euro 200” în anul şcolar 2012-2013  în judeţul Covasna a fost  357.

Detalii în legătură cu acest program pot fi găsite şi accesând site-ul ISJ Covasna, www.isj.educv.ro; sau site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), www.edu.ro.

 

A.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail