Direcția pentru Asistență Comunitară Covasna, din cadrul Primariei municipiului Sfântu Gheorghe, așteaptă cererile tipizate și documentele necesare în vederea acordării sprijinului de încălzire, pentru perioada noiembrie 2016 – martie 2017.

Plafonul a rămas neschimbat

„Anul trecut am avut aproximativ 1500 de cereri. Sumele acordate nu sunt identice pentru că sunt patru feluri de ajutoare. (…) La gaze naturale, la energie electrică și la lemne a rămas la fel, venitul/membru de familie nu trebuie să depășească 615 lei, iar în ceea ce privește energia termică, la blocurile ANL, plafonul este mai mare, însă nu a fost cazul până acum.” – a declarat reprezentanta DAC Covasna, Laszlo Erika.

Ajutorul de încălzire se acordă pe o durată de cinci luni 

downloadActele necesare în vederea accesării ajutorului pentru încălzire sunt: o cerere tip, pe care solicitanții o pot obține de la sediul DAC Covasna; ultima factură de gaz; componenţa familiei, dovedită prin copii ale cărții/buletinului de identitate a adulţilor din familie; certificatele de naştere ale copiilor; certificatul de căsătorie, de deces, sau sentinţă de divorţ, după caz; hotărârea judecătorească definitivă de încredinţare în vederea adopţiei sau, după caz, de încuviinţare a adopţiei, potrivit legii; hotărârea judecătorească sau, după caz, hotărârea comisiei pentru protecţia copilului privind măsura plasamentului, potrivit legii; decizia directorului general al   Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sau, după caz, hotărârea judecătorească privind măsura plasamentului în regim de urgenţă, potrivit legii; hotărârea judecătorească de instituire a tutelei/curatelei sau, după caz, dispoziţia autorităţii tutelare,  potrivit legii. De asemenea, dosarul trebuie să mai conțină adeverinţele de venit pentru fiecare membru al familiei (cupon de pensie, adeverinţă de la locul de muncă, adeverinţe eliberate de Administraţia Finanţelor Publice). Totodată, deponenții trebuie să prezinte o copie a buletinului titularului facturii, în cazul în care solicitantul nu este aceeaşi persoană cu titularul facturii, iar în cazul în care adresele trecute pe factură şi pe cartea de identitate nu corespund, solicitantul trebuie să depună actele ce dovedesc faptul că acesta locuiește la adresa pentru care se solicită ajutorul (contract de închiriere, contract de vânzare, adeverinţă de la asociaţia de proprietari); adeverinţă pentru teren agricol, în cazul tuturor persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani, şi copii ale actelor doveditoare cu privire la deţinerea acestora. Nu în ultimul rând, dosarul trebuie să conțină și o adeverinţă eliberată de către Biroul pentru impozite și taxe locale din cadrul Primăriei, din care să rezulte deţinerea în proprietate a unor imobile sau autovehicule, pentru toate persoanele care au împlinit 18 ani, şi o copie a actelor doveditoare cu privire la deţinerea acestora (talon şi act de proprietate). Întrucât alocația de stat în cazul copiilor nu mai este considerată venit, solicitanții nu mai trebuie să prezinte adeverințe în acest sens.

Conform legii, nu se încadrează la acest ajutor persoanele care deţin, printre altele, alte bunuri imobile în afara locuinţei de domiciliu, bunuri mobile precum autoturismele care depăşesc 1.600 cmc, terenuri de peste 1.000 mp, depozite bancare cu valoare de peste 3.000 de lei, mai multe animale (peste trei bovine, peste cinci porcine, peste 20 de ovine/caprine). În cazul în care familia sau persoana singură are în proprietate numai categoriile de bunuri cuprinse în lista bunurilor considerate de strictă necesitate pentru nevoile familiale, aceasta beneficiază de ajutor pentru încălzirea locuinţei. Pe de altă parte, dacă familia sau persoana singură deţine cel puţin unul dintre bunurile cuprinse în lista bunurilor care nu sunt considerate de strictă necesitate pentru nevoile familiale, aceasta nu beneficiază de ajutor pentru încălzirea locuinţei.

Ajutorul suplimentar este o formă de sprijin cu destinaţie specială acordată din bugetul de stat şi se acordă pentru perioada de iarnă familiilor şi persoanelor singure, în funcţie de venitul mediu net lunar/membru de familie.

. . Ioana Ardeleanu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail