Meşteşugarii şi artiştii populari se pot înscrie, până în 1 aprilie, la Târgul de Meşteşugari şi Artă Populară organizat în cadrul „Zilelor Sfântu Gheorghe”, ce-a devenit deja tradiţie.

Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul primăriei municipiului, acesta va fi organizat în perioada 26 – 28 aprilie 2013, pe strada Kós Károly,  şi va avea următorul program de funcţionare: începând cu vineri dimineaţă, de la ora 10,00, până duminică seara, ora 19,00.

Până în data de 1 aprilie a.c., organizatorii îi aşteaptă pe cei interesaţi să trimită scrisorile de intenţie însoţite de fotografiile articolelor pe care doresc să le expună spre vânzare, la adresa de e-mail [email protected].

Meşteşugarii  trebuie să ştie că  la Târgul de Meşteşugari şi Artă Populară au voie să expună doar produse şi articole proprii, fiind interzisă vânzarea produselor altor meşteri sau a celor cumpărate. Totodată, persoana care prezintă un meşteşug trebuie să fie îmbrăcată în  portul specific locului de provenienţă. La Târg  este obligatorie folosirea corturilor de culoare albă, cu dimensiunea de  3x3m, fiind interzisă utilizarea altor tipuri de corturi. Preţul închirierii spaţiului necesar pentru montarea  cortului este de 60 de lei, pentru toată perioada târgului. Organizatorii precizează că numărul locurilor la Târgul de Meşteşugari şi Artă Populară este limitat, respectiv 164, drept pentru care vor putea fi prezenţi doar meşteşugarii care au fost selectaţi, după expedierea scrisorilor de intenţie şi a fotografiilor solicitate.

Persoanelor care sosesc din afara judeţului le sunt puse  la dispoziţie camere, în limita locurilor disponibile, pentru care vor achita  25  lei/noapte pentru camere categoria a treia, 30 lei/ noapte pentru camere categoria a doua, şi 40 de lei pe noapte pentru camere categoria întâi.

Organizatorii vor anunţa rezultatul procesului de selecţie cel târziu până la data de 10 aprilie. Cei ce doresc să obţină informaţii suplimentare  o pot face apelând  numărul de telefon 0729 500 861. (M.D.C.)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail