La sfârşitul acestei săptămâni, reprezentanţii parcului de distracţii „Natura Parc” şi-au propus să îi surprindă pe turiştii care doresc să îşi petreacă timpul liber în această locaţie, cu un nou eveniment inedit.

După ce în perioada 15-19 august aici a avut loc primul festival al racilor din România, organizatorii lansează invitaţia de a pătrunde în lumea neconvențională a artei culinare, la Natura Parc, unde în perioada 25 – 26 august toţi cei ce interesaţi pot participa la o demonstraţie de sculptură în pepeni.

Irina Sava, reprezentanta parcului de distracţii de la Chichiş, ne-a spus că invitatul special al acestui eveniment este Sebastian Duna, specialist în decorarea legumelor și fructelor, care se oferă să îi înveţe pe cei prezenţi secretele sculpturii în arta culinară și transformarea apetisantă a alimentelor pentru meniuri speciale. Am mai aflat că turiştii au la dispoziţie peste cinci tone de pepeni pe care au posibilitatea să-i modeleze în cele mai fanteziste moduri.

„Pepenii verzi sunt delicioși mai ales în perioada toridă a verii, dar sunt și mo­dele perfecte pentru demonstrații de artă culinară, datorită dimensiuni lor și a variatelor culori ce ies în evidență atunci când sunt sculptați”, a menţionat Irina Sava.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail