Vă spun din capul locului că vă admir sincer. Împreună cu mulţi maghiari vă asumaţi un naţionalism secular, îmbibat cu valori tradiţionale, în care construcţiile politice actuale, gen Uniunea Europeană, nu-şi găsesc locul. De altfel, criza economică ne-a arătat cât sunt de fragile, iar sfidarea pe care o adresaţi Europei se întemeiază pe credinţa că ce părea ieri de neconceput, mâine s-ar putea să vă fie la îndemână.
Aveţi dreptate să vă bazaţi pe incompetenţa şi lipsa de reacţie a autorităţilor române. Aceşti funcţionari provin dintr-o clasă politică care de mai bine de 20 de ani şi-a dovedit hoţia, incompetenţa şi, indirect sau nu, dispreţul pentru poporul român. Au furat, interesaţi doar de căpătuiala personală, au manipulat, şi-au creat cercuri de influenţă şi s-au rupt total de ceea ce trebuie să reprezinte, cu adevărat, un lider. Cu toate astea, vă atrag atenţia să nu confundaţi clasa politică cu poporul român. E adevărat că, în general, suntem într-un marasm moral din ce în ce mai adânc. Nu ne cunoaştem trecutul, nu ne înţelegem prezentul, nu proiectăm viitorul. Ne-am pierdut reperele, valorile. Suntem de un materialism îngrozitor, dominaţi de viaţa în epoca consumerismului. Plata ratelor este tot ceea ce ne preocupă, iar un om cu datorii la bancă e un om supus. Nu va ieşi în stradă, nu-şi va striga disperarea pe care o simte, pentru că are nevoie de locul de muncă, să-şi poată plăti ratele şi întreţine copiii. Dar există şi o minoritate care simte româneşte. Care vede şi dincolo de burtă. Care citeşte, observă şi înţelege. Care are lacrimi în ochi când ascultă imnul şi citeşte poeziile lui Eminescu, Goga sau Coşbuc. Sunt oameni cărora li se strânge inima de fiecare dată când îşi amintesc cum au murit străbunicii şi bunicii noştri în Războiul de Întregire, în Basarabia şi Bucovina, în Ardeal. Care aprind în fiecare an lumânări în decembrie, pentru fraţii sau părinţii noştri morţi pentru libertate. Oamenii aceştia sunt paşnici. Îşi doresc o Românie care să evolueze, să se civilizeze, să asigure cetăţenilor ei condiţii cel puţin decente de viaţă. Şi nu fac diferenţieri, dimpotrivă; mulţi apreciază minoritatea maghiară. Îi aceptă doleanţele legitime şi care nu intră în conflict cu o Românie mai mult decât deschisă către minorităţi, oricare ar fi ele. Dar, domnule Gabor, dacă dumneavoastră v-aţi asumat misiunea apărării drepturilor maghiarilor de pretutindeni, ceea ce consideraţi că poate da naştere unui conflict, indiferent de ce natură, cu România, toţi cei de care v-am vorbit, se vor apăra şi ei, amintindu-şi de versul lui George Coşbuc: „Iar când veni şi vremea să urle-n zare tunul, Mişcatu-s-au românii cu miile, ca unul”.
Noi vrem să trăim într-o Europă unită, vrem să construim împreună viitorul copiilor noştri. Dar dacă va fi nevoie să renunţăm la bloguri şi vorbe deşarte, la discuţii sterile, o vom face.
Manuel Stănescu
