Școlile gimnaziale covăsnene se mai pot înscrie până la finele acestei săptămâni în programul educațional intitulat „Întâlnire cu energia”.

Aflat la a zecea ediţie, programul „Întâlnire cu energia” a fost lansat de ENGIE România (fost GDF SUEZ Energy Romania), în parteneriat cu Asociaţia Hands Across România şi Ministerul Educaţiei Naționale și Cercetării Științifice și vizează peste 2500 de copii de clasa a IV-a din zonele rurale și orașe mici din județele Buzău, Prahova, Dâmbovița, Covasna, Brașov, Argeș, Ialomița, Călărași, Dolj și Gorj. În perioada 4 mai – 15 iunie,  aceștia vor învăța să folosească resursele de energie responsabil și în siguranță, conștientizând importanța protejării mediului înconjurător.

„Programul vine în sprijinul cadrelor didactice pentru învățământul primar în predarea materiei „Științele naturii” la clasa a IV-a. În acest sens, invităm școlile gimnaziale să se înscrie în acest program și să deruleze împreună cu elevii, două lecții la clasă privind tipurile de energie, parcursul gazului natural de la extracție până în locuințe, economia de energie și utilizarea în siguranță a gazului natural, insistând pe partea de prevenire a accidentelor. Voluntarii Engie România și cei ai Hands Across România susțin lecțiile despre energie elevilor, folosind metode interactive de predare.” – arată organizatorii într-o adresă postată pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Covasna, www.isj.educv.ro.

Potrivit aceleiași surse, în cadrul programului va fi lansat și concursul ”Câştigă cu Metano”- în cadrul căruia elevii vor realiza un proiect comun plecând de la tematicile programului.

Înscrierile în program se realizează până la duminică, 10 aprilie 2016.

„Programul educațional <<Întâlnire cu energia>> , un proiect de anvergură, ce are drept obiectiv educarea tinerei generații privind utilizarea rațională a surselor de energie și conștientizarea importanței protecției mediului înconjurător, a fost lansat în cadrul unui proiect pilot derulat în 40 de școli din București.”- se arată în adresa menționată. Aceeași sursă precizează că, în urma reacțiilor pozitive primite în urma fazei pilot, ”Întâlnire cu energia” a devenit program național.

Detalii pot fi aflate accesând site-ul ISJ Covasna, www.isj.educv.ro . . , secțiunea ”articole recente”.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail