Proiectul educațional „Școala după școală”, lansat cu ani în urmă și constând activități de învățare formale și non-formale și servicii de îngrijire (asigurarea unei mese) pentru copiii din anumite categorii sociale, după programul normal de curs,  se va derula și în acest an școlar, la Școala Gimnazială „Godri Ferenc” din Sfântu Gheorghe.

Consiliul local Sfântu Gheorghe a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, prelungirea unui contract de parteneriat între Municipalitate, Fundația Creștină „Diakonia” și Școala Gimnazială „Gödri Ferenc” din Sfântu Gheorghe, în vederea finanțării și implementării în comun a proiectului educațional „Școală după școală”, derulat în cadrul programului cu același nume, pe perioada anului școlar 2017-2018.

Contractul de parteneriat va intra în vigoare la data de 1 octombrie 2017, iar proiectul se va desfășura patru ore pe zi, patru zile pe săptămână, timp de nouă luni (în acest an școlar).

„Școală după școală” este un program complementar programului școlar obligatoriu, care  oferă oportunități de învățare formală și non-formală pentru consolidarea competențelor, învățare remedială și accelerare a învățării prin activități educative, recreative și de timp liber (…), și este adresat atât elevilor din ciclul primar, cât și celor din ciclul gimnazial, se arată în raportul de specialitate anexat Hotărârii de Consiliu Local.

Obiectivul general al proiectului constă în îmbunătățirea condițiilor de trai, incluziunea socială a comunităților vulnerabile, prin acordarea unei mese pe zi și educația specială a copiilor aparținând acestor comunități, în sistemul „Școală după școală”- a transmis conducerea Fundației „Diakonia”.

„Scopul nostru prin acest proiect este o mai bună integrare a copiilor aparținând unor grupuri vulnerabile din punct de vedere social, inclusiv a romilor, în sistemul de educație, prevenirea abandonului școlar. Pentru a îndeplini acest scop, abordările principale vor consta în  sprijinul dezvoltării continue și susținerea unui sprijin educațional suplimentar prin programul <<Școală după școală>>- au arătat reprezentanții „Diakonia”, fundația fiind partener principal în implementarea programului, prin „HEKS – Hilfswerk der Evangelischen Kirchen der Schweiz” (Fondul de Întrajutorare al Bisericii Evanghelice din Elveția).

Proiectul își propune să ofere copiilor  din grupul țintă servicii de îngrijire  după terminarea orelor de școală, programe educative, asistență socio-pedagogică, sprijin pentru efectuarea temelor date pentru acasă și activități recreative.

Oana – Mihaela Bărzic

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail