Se sărbătoreşte în fiecare an pe 6 august.
"Schimbarea la faţă", icoană
Pe 6 august, la dată fixă, se cinsteşte an de an unul din cele 12 praznice împărăteşti, anume Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos sau “Probojenia”, cum i se mai spune(a) în popor. Este singura Sărbătoare din Postul Sfintei Marii (post strict de 14 zile ce se încheie pe 15 august, când creştinii pomenesc Adormirea Maicii Domnului) zi în care este dezlegare la peşte.
"Schimbarea la faţă", icoană
Faţă de celelalte praznice cu state vechi, evenimentul la care ne referim reprezintă o festivitate religioasă ceva mai nouă. În trecut, pe 6 august se cinstea sfinţirea unei biserici zidite în secolul al IV-lea din porunca Sfintei Elena – mama Împăratului Constantin – pe locul unde Mântuitorul s-a schimbat la faţă.
O mare minune
Schimbarea la Faţă a lui Iisus Hristos s-a produs, aşadar, pe Muntele Tabor, în Ţara Sfântă, fiind socotită o însemnată Sărbătoare creştină. Ea a reprezentat momentul în care apostolii s-au convins definitiv că marele lor învăţător era nu numai un Prooroc al lui Dumnezeu, ci îl întruchipa chiar pe fiul acestuia.
Îndoiala ce mai sălăşluise în sufletele discipolilor lui Iisus până atunci, cu toate că văzuseră şi se minunaseră de miracolele săvârşite, considerate semne ale Dumnezeirii Sale, se împrăştie ca un abur odată cu Minunea de pe Tabor din a şasea zi a lunii lui august. În acea zi Iisus se îndrepta către Ierusalim, prevestind ucenicilor tot ce se va întâmpla: Patimile Sale, Moartea pe Cruce şi Învierea. Ajungând în dreptul Muntelui Tabor i-a luat cu sine numai pe trei dintre aceştia, pe cei mai apropiaţi, care îi vor fi martori şi la rugăciunea din Grădina Ghetsimani: Petru, Iacob şi Ioan. Şi în timp ce Iisus se ruga, la un moment dat chipul I s-a luminat şi a strălucit pecum Soarele, iar hainele se făcuseră dalbe ca neaua. Apoi un nor de lumină îi învălui pe toţi şi un glas celest grăi astfel: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L“ (Matei 17, 5). De spaimă, ucenicii au căzut cu feţele la pământ. Dar Iisus s-a apropiat de ei şi le-a zis cu blândeţe: „Sculaţi-vă şi nu vă temeţi“. Apoi Mântuitorul le-a poruncit apostolilor să nu dezvăluie nimănui nimic din cele ce văzuseră, până după învierea Sa din morţi.
Pelerinaj la Locurile sfinte
Muntele Tabor
Într-un context ceva mai larg faţă de stricta consemnare a Sărbătorii de mâine, doresc să deschid un capitol care îi va interesa cred la fel de mult pe cititorii noştri. El se referă la un Pelerinaj pe care l-am efectuat în urmă cu trei ani în acele Locuri sfinte, care m-au impresionat foarte puternic, deşi am vizitat multe la viaţa mea. Îmi amintesc fiecare amănunt, de parcă s-ar fi petrecut ieri, din toate popasurile prin acel spaţiu geografic şi spiritual incredibil, în care poţi admira şi te poţi reculege la Biserica Naşterii Mântuitorului, pe Golgota, alături de Piatra Ungerii, în incinta Sfântului Mormânt sau pe Muntele Tabor – la care ne referim azi în mod special – dar şi în alte locuri la fel de celebre, cunoscute din Biblie.
Nu pot fi uitate nici monumente ale naturii, precum Marea Moartă, cu a sa suprafaţă de numai 600 de km pătraţi, având oglinda apei situată la 400 metri sub nivelul oceanului planetar şi posedând cea mai mare salinitate din lume, încât nu vieţuiesc decât nişte microrganisme. Să nu omit nici Grotele de la Qumran, unde au fost găsite celebrele “Manuscrise de la Marea Moartă”. Am avut şansa de a vedea câteva din cele circa 900 de documente redactate în limbile ebraică, greacă şi aramaică, considerate de specialişti dovada aplicării Legii lui Moise de către esenieni. Nu am relatat în scris până acum ce am văzut în Pelerinajul ecumenic din Israel, deşi cunoscuţi, ori mai vechi cititori şi abonaţi (precum distinsa prof. ing. Maria Peligrad, din Sf. Gheorghe, preşedinta Fundaţiei “Mihai Viteazul”) m-au rugat să inserez şi în paginile “Mesagerului” impresii de călătorie. Precum au fost ciclurile de reportaje apărute în ultimii 20 de ani în revista de mare tiraj “Ecran Magazin”, în cotidianul “Cuvântul Nou” ori postate pe Net.
Etape obligatorii
Voi puncta doar câteva etape pe care le consider obligatorii pentru o bună cunoaştere a unei realităţi fabuloase a Ţării Sfinte, etape pe care ar fi bine să le urmeze toţi drumeţii ce vor să calce pe urmele Domnului nostru Iisus Hristos. (Mai întâi o informaţie practică, extrem de utilă: atenţie, aceia dintre turişti care au vizitat în prealabil unele ţări arabe şi au în paşaport ştampilele de intare şi ieşire de acolo, trebuie să-şi scoată un alt… paşaport, dacă vor să primească viza pentru Israel!).
Dintre popasurile necesare menţionez mai întâi vizita la Ierihon, în Teritoriile Palestiniene, în cel mai vechi oraş din lume, pentru a vizita Aşezământul românesc de acolo, intrând în Mănăstirea Carantania de pe Muntele Ispitirii şi admirând Dudul lui Zaheu. Urmeză Cetatea Ierusalimului, cu o mulţime de obiective: casa în care a locuit Sfânta Fecioară Maria, parcurgerea Viei Dolorosa cu cele 14 opriri ale Mântuitorului, ajungându-se la Biserica “Sfânta Vineri”, ascensiunea pe Golgota, atingerea Pietrei Ungerii. Un moment special îl reprezintă intrarea în Sfântul Mormânt. Asta după o şedere la coadă de o oră-două, depinde de dată – dacă e praznic sau nu – plus că în mica încăpere încap o dată maxim trei persoane şi pot rămâne vreo 20 de… secunde! Nici n-ai timp de să dumireşti şi eşti poftit insistent să ieşi, fiindcă afluenţa şi nerăbdarea închinătorilor ce aşteaptă la uşă sunt greu de relatat. Am întâlnit stând la rând credincioşi veniţi din întreaga lume, din America latină, de Nord, chiar şi din Asia. Pelerinii trebuie să urce şi pe Muntele Măslinilor, unde vizitează Biserica Înălţării, Mănăstirea “Pater Noster”, Mănăstirea “Dominius Flevit” (“Domnul a plâns”), Grădina Ghetsimani cu Biserica Naţiunilor, Mormântul Maicii Domnului şi Grota Trădării.
Trebuie incluse în itinerar, de asemenea, Muntele Sionului, Foişorul “Cina cea de Taină”, Mormântul Proorocului David şi Biserica “Adormirii Maicii Domnului” şi apoi nu trebuie pierdută în nici-un caz reculegerea de lângă celebrul Zid al Plângerii.
Marea Moartă
Ordinea popasurilor este aleatorie, însă nu pot fi ratate alte localităţi cu nume celebre, precum Betleemul, cu a sa Biserică a Naşterii Mântuitorului, Grota Laptelui, ca şi biblicul Nazaret, unde Mântuitorul şi-a petrecut aproape 30 de ani din viaţa-i pământească. Neapărat se impune efectuarea unei deplasări spre Galileea, cu vizitarea ruinelor oraşului Capernaum Tabgha – biserica ce aminteşte miracolul hrănirii a 5.000 de oameni cu cinci pâini şi doi peşti, Biserica “Sfântul Petru”, Muntele Fericirii, efectuarea botezului ritualic în Râul Iordan.
Pelerinajul va include şi o oprire, volens-nolens, în Cana Galileii, unde se vizitează Biserica “Minunea transformării apei în vin”, putând fi atinse două dintre uriaşele amfore de piatră aflate în incintă. Să nu vă refuzaţi, stimaţi viitori călători, şi o plimbare pe Muntele Tabor şi o închinăciune în Biserica „Schimbarea la Faţă”, subiect pe care l-am dezvoltat pe larg în acest articol.
Cu proprii ochi
Vizita în locurile importante din Israel m-a impresionat, repet, extraordinar, deoarece am putut vedea cu proprii ochi şi am putut atinge obiecte ce au rămas mărturie a trecerii pe pământ a Mântuitorului Iisus Hristos. Doar aşa vom înţelege cât sunt de aberante toate “descoperile” recente lansate cu tam-tam la TV, ca şi aberaţiile publicitare ale unor şarlatani ce încearcă să acrediteze nonexistenţa lui Hristos pe pământ, lovind în temelia credinţei vechi de 2000 de ani.
Credinţe populare
În Calendarul popular, a şasea zi a lunii a opta are mai multe semnificaţii. Ea marchează hotarul dintre vară şi toamnă, iar după 15 august aceast proces se accentuează. Tradiţia spune că de acum înainte frunzele încep uşor, uşor să îngălbenească, fructele să se coacă (de aceea se şi numeşte în popor august luna lui “Gustar”), iar cerul dimineţilor capătă o culoare mai puternică.
Cosirea şi strânsul otavei
Dimineţile devin mai reci, târâtoarele îşi caută ascunzişuri, iar păsările migratoare se pregătesc de marea călătorie înapoi către ţinuturile calde. Gospodarii care au de fâneţe socotesc că acum este momentul cositului otavei, pentru că înainte de 6 august se crede ca ar avea un gust dulceag şi se obţine mai puţină. În mod ciudat, după “Probojenie” otava e mai sărată, consistentă, fiind pe placul rumegătoarelor. Tot de acum înainte sunt recoltate ierburile de leac. Superstiţia spune că aceia care se roagă în această zi să scape de o apucătură proastă, de un obicei nesănătos au toate şansele să reuşească. În plus, credincioşii îşi pomenesc morţii şi dau de pomană struguri, must sau faguri de albine.
Doamne ajută!
Horia C. Deliu
Dicţionar: Otavă: Fân cosit toamna, a doua iarbă (cf. DEX).
