În evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna erau înregistrați, la sfârșitul lunii ianuarie 2024,un număr de  3369 șomeri, dintre care 1581 feme), rata șomajului fiind de 4,20%.

Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 5,09%,  în prima lună a anului curent  acest indicator a  înregistrat o scădere de 0,89 puncte procentuale.

Într-un comunicat transmis către Mesagerul de Covasna, de AJOFM Covasna, sunt oferite mai multe informații, astfel:

Din totalul de 3369 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Covasna 595 (din care 352 femei) erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 2774 (din care 1229 femei) erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 2472 șomeri provin din mediul rural și 897 sunt din mediul urban.

Structura șomajului, pe grupe de vârste, se prezintă sugestiv astfel:

Șomerii cu studii primare şi fără studii au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Covasna (52,21%) urmat de cei care au studii gimnaziale (22,06%) si de cei care au absolvit postliceala şi liceul (14,63%). Șomerii care au studii profesionale reprezintă 9,02% din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare sunt 2,08%.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 1121 persoane foarte greu ocupabile, 1013 greu ocupabile, 1179 mediu ocupabile, iar 56 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea  într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Repartizarea în teritoriu a şomerilor înregistrati în evidenţa AJOFM Covasna se prezintă astfel pe zone ale judeţului: zona Sfântu Gheorghe cu 1205 persoane (571 femei), din care în plată 141 (89 femei), urmat de zonele Baraolt cu 987 persoane (402 femei), din care în plată 104 (52 femei), Târgu Secuiesc cu 469 persoane (242 femei), din care în plată 165 (95 femei),  Covasna cu 478 persoane (266 femei), din care în plată 122 (84 femei),  Întorsura Buzăului cu 230 persoane (100 femei), din care în plată 63 (32 femei).

Femeile reprezintă 46,93% din totalul şomerilor înregistraţi în evidenţa AJOFM Covasna.

M.D.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail