Şase persoane intoxicate cu ciuperci, dintre care una în comă, au fost internate în ultimele zile la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe.

Purtătorul de cuvânt al spitalului, Annamaria Pataki a declarat ieri, pentru AGERPRES,  că pacientul aflat în stare critică are 28 de ani, este din Întorsura Buzăului şi a fost internat în stare foarte gravă la secţia de Terapie Intensivă, iar alte cinci persoane diagnosticate cu intoxicaţie cu ciuperci în formă uşoară sunt ţinute sub observaţie de medicii din spital.

Potrivit acesteia, în ultima săptămână, la Spitalul din Sfântu Gheorghe s-au mai prezentat şase persoane care s-au simţit rău după ce au consumat ciuperci, dar în cazul lor diagnosticul nu s-a confirmat.

Annamaria Pataki consideră că numărul intoxicaţiilor este alarmant şi a făcut un apel către cetăţeni să fie precauţi în ce priveşte ciupercile din flora spontană, care s-au înmulţit foarte mult în ultima perioadă pe fondul ploilor alternate cu vreme călduroasă.

Cei care nu sunt siguri dacă ciupercile pe care le-au cules sunt comestibile pot cere verificarea lor de către specialiştii Asociaţiei micologice „Laszlo Kalman”, care au un stand în Piaţa centrală din Sfântu Gheorghe şi oferă în mod gratuit acest serviciu. Asociaţia va edita în curând un determinator de ciuperci care va putea fi purtat în buzunar de culegători.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail