Şase paturi de terapie intensivă au fost donate săptămâna aceasta Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, a anunţat, miercuri, conducerea instituţiei.

Potrivit sursei citate, paturile sunt echipate complet pentru tratarea pacienţilor aflaţi în stare critică şi sunt destinate Secţiei de terapie intensivă non-COVID, unde capacitatea de cazare a fost redusă în urma reorganizărilor recente, pe fondul numărului mare de pacienţi cu forme grave internaţi pe Secţia ATI COVID-19.

Donaţia a fost făcută de MOL România prin Fundaţia pentru Parteneriat, care anul trecut au sponsorizat cu 130.000 de lei construcţia modulară pentru triaj şi urgenţe COVID-19 aflată în curtea unităţii medicale şi au sprijinit personalul medical cu echipamente de protecţie, materiale sanitare şi dezinfectanţi.

„La fel ca în toate spitalele din ţară, numărul cazurilor grave care necesită terapie intensivă este în creştere. Zilnic încercăm să asigurăm locuri suficiente pentru pacienţii din judeţul Covasna bolnavi de COVID-19, reorganizăm activitatea, regrupăm paturile, iar din această cauză a fost necesară reducerea capacităţii de cazare în Secţia ATI non-COVID. Această donaţie ne este de real ajutor şi vine într-un moment de mare necesitate”, a declarat managerul Spitalului Judeţean, Andras-Nagy Robert.

Şefa Secţiei ATI, dr. Buzsi Janka, a menţionat că, spre deosebire de paturile care se regăsesc în alte secţii ale spitalului, cele pentru terapie intensivă permit personalului medical să efectueze cu uşurinţă toate manevrele de resuscitare necesare pentru salvarea pacienţilor.

„Includ anumite funcţii în plus faţă de paturile simple, de exemplu, fac posibilă chiar şi examinarea radiologică fără să fie necesară ridicarea pacienţilor din pat. De asemenea, au saltele speciale antiescare, deci sunt nişte sisteme în plus. Suntem recunoscători pentru acest sprijin, ne uşurează munca, pentru că putem lucra mai uşor cu pacienţii, în condiţii mai bune”, a spus şefa Secţiei ATI.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail