Poporul nostru are multe obiceiuri și sărbători frumoase, care ne marchează viața și ne arată identitatea ca neam, pentru că ele vin din timpuri demult apuse și au dăinuit până în zilele noastre. Pe lângă caracterul lor festiv, acestea reprezintă și un liant social pentru toți cei care se adună în jurul lor, simțindu-se astfel „împreună”, împreună nu doar la greu, ci și la bucurie. Sărbătorile mai au și rolul de a face să scadă tensiunile între oameni, să uite necazurile și greutățile vieții, și pentru o clipă trecătoare să se simtă bine și să se bucure alături de cei dragi sau pur și simplu alături de semenii lor.
Dar să luăm ca exemplu 1 Decembrie, Ziua Națională; în mod firesc ar trebui să se bucure tot poporul, într-un singur glas, cel al Unirii. Din nefericire, după 1989, spiritele s-au aprins, oamenii s-au învrăjbit, unii se vor separat de ceilalți, alții și-au găsit să protesteze tocmai în această zi importantă, și parcă nu mai e nimic cum a fost. Și așa rămânem cu gustul amar al unei înfrângeri sufletești, determinată de faptul că nu mai putem fi cu toții împreună și la bucurie. Dar chiar dacă s-ar supăra cei care simt altfel, din orice rațiuni ar fi aceasta, trebuie s-o spunem că gestul lor arată, să nu spunem ostilitate, ci lipsă de respect, și neloialitate față de țara în care trăim cu toții.
Sunt tot felul de sărbători, dar parcă nu ajung, căci și românii s-au simțit tentați să împrumute câteva de la alte neamuri, din Vestul poleit cu abțibilduri mai colorate și mai strălucitoare. Și așa ne-am pomenit cu sărbători și obiceiuri noi ca Valentine´s Day, ca Hallowen și altele de genul acesta, de nu mai știi care-s ale lor și care ale noastre. Dar fără să vrem ne întrebăm, dacă tot am „importat” alte sărbători, de ce n-am împrumutat de la americani și Ziua Recunoștinței. Și ce frumos sună, câtă încărcătură spirituală cuprinde chiar în numele ei! Când oamenii de peste tot se-ntorc pentru o zi „acasă”, acasă la familia lor, la prietenii și vecinii de altădată, pentru a-și arăta recunoștința. Este exact ceea ce-i face pe oameni să rămână uniți.
Românii însă nu au Ziua Recunoștinței, ei au Ziua Unirii, ceea ce este la fel de frumos, numai că pentru unii ea sună mai mult a Ziua Dezbinării, căci mulți și-ar dori trupul Țării sfârtecat în bucăți și aruncat în cele patru zări, că prea deranjează acest popor, altfel de unde refuzul de a sărbători împreună?! Nu, nu ar trebui să conteze rațiunile politice, cel puțin pentru o zi, de Ziua Națională ar trebui să fim cu toții împreună. Chiar și în timp de război, pe câmpul de luptă se stabilește între tabere un fel de scurt armistițiu, în timpul căruia beligeranții își caută morții și răniții, deci un răgaz înainte de a-și continua divergențele, și atunci de ce nu putem și noi în timp de pace, chiar dacă suntem neamuri diferite, să uităm neînțelegerile și antipatiile și să sărbătorim împreună?! Cine consideră că Războiul e mai bun decât Pacea? Discuțiile contradictorii trebuie duse între lideri, la masa tratativelor, nu inoculate în mintea și sufletul oamenilor; dacă nu putem semăna înțelegere și iubire, cel puțin să nu semănăm vrajbă și ură…
Ninge frumos și se apropie marile sărbători. În spiritul lor, sperăm că ne vom bucura cu toții de un sfârșit de an pașnic și fericit, fără evenimente nedorite, iar cei plecați se vor întoarce acasă la cei dragi, pentru a fi din nou, chiar pentru puțin timp, împreună. Tuturor, indiferent de tabără, etnie sau opinie, le urăm SĂRBĂTORI FERICITE!
Mihai Trifoi
