Au început pregătirile pentru festivalul intitulat „Sărbătoarea ouălor roșii”. Evenimentul, organizat de Primăria Întorsura Buzăului, împreună cu Centrul de Cultură al județului Covasna și Casa de Cultură a orașului Întorsura Buzăului și va avea loc în a treia zi de Paște, la Căminul Cultural din Brădet. Evenimentul va cuprinde un program artistic ce va avea două capete de afiș – artiști din țară, dar susținut și de formații corale, folclorice și de soliști din județ și nu numai. Momentul așteptat al festivalului va fi concursul de încondeiat ouă, ce an de an atrage tot mai mulți participanți.

Inițiat în urmă 24 de ani, de către directorul Casei orășenești de cultură din Întorsura Buzăului, Costică Oltean, festivalul urmărește să contribuie la păstrarea și perpetuarea tradițiilor locale, să ofere un prilej de socializare și bucurie.

Pregătirile sunt în plină desfășurare, evenimentul fiind programat să aibă loc  în a treia zi de Paște, în data de 10 aprilie (a.c.)  a declarat ieri, pentru „Mesagerul de Covasna”, Costică Oltean:

„Pregătirile au început, desigur, pentru că un astfel de eveniment trebuie organizat din timp (…)! Festivalul va fi pe 10 aprilie, în a treia zi de Paște, la ora 16.00, la Căminul Cultural Brădet (pentru că acolo a luat ființă evenimentul, acum 24 de ani).” – a declarat Costică Oltean.

Potrivit acestuia, festivalul va fi structurat în două părți. O parte va cuprinde muzică religioasă, și alta, un program folcloric cu participarea unor ansambluri și artiști din zonă, dar și cu invitați din alte zone ale țării, a precizat Costică Oltean. Cea de-a doua parte va cuprinde și așteptatul concurs de încondeiat ouă.

„Eu preconizez să am de data aceasta două capete de afiș. La Brădet, niciodată nu au fost două capete de afiș. Nu doresc să le dezvălui numele acum (…), pot doar să spun că este vorba despre artiști de nivel național. Festivalul a luat ființă având în structura sa două părți și așa va fi și acum, și cât îl voi coordona eu. Mai exact, evenimentul este format din două părți: prima parte- religioasă, și a doua parte, folclorică, iar în final, concursul de încondeiat ouă.” – a spus Costică Oltean.

Încep înscrierile la concursul de încondeiat

În ceea ce privește concursul de încondeiat ouă derulat în cadrul festivalului, directorul Casei de Cultură Întorsura Buzăului a menționat că în curând vor fi lansate înscrierile:

„Începând de săptămâna viitoare vom face înscrieri. Eu voi duce un anunț la biserici, multe dintre înscrieri se fac acolo, la biserici, dar mai sunt și persoane care se înscriu contactându-mă pe mine. În fiecare an sunt și concurenți noi, dar avem și concurenți care participă de la prima ediție-deci de 24 de ani, pentru că aceasta va fi a 24-a ediție – și care au participat consecutiv. (…) Și sunt, într-adevăr, câteva persoane pe care este foarte greu să le depășească cineva în  ceea ce privește încondeiatul ouălor, deci să concureze cu o mai frumoasă capodoperă. (…)”- a spus Costică Oltean.

La eveniment participă și copii, care încearcă să preia tradiția încondeierii ouălor, a precizat directorul Casei de Cultură Întorsura Buzăului, care a spus și că înainte de deschiderea festivalului se intenționează să se organizeze ateliere, demonstrații de încondeiat, pentru cei interesați.

„Spre surprinderea și bucuria mea, sunt chiar copii care încep să descopere, astfel, tainele încondeierii ouălor, dar sunt și adulți care vin să descopere aceste taine. De exemplu, o doamnă care a luat locul III la ediția anterioară, nu se apucase de mult de încondeiat. Deci, în afară de copii, vin și alte persoane care apucă deja să ia premiu, ceea ce este mare lucru. Se pare că această tradiție, într-adevăr se duce mai departe, și asta îmi și doream, de fapt. De altfel, dorim ca și în acest an, ca înainte de programul propriu – zis, care va începe la ora 16.00, să organizăm la ora 14.00 sau poate chiar cu o zi înainte, o sesiune de demonstrații de încondeiat ouă. Și în anii anteriori am avut astfel de demonstrații și au participat oameni în vârstă, copii. Participanții la aceste demonstrații au venit, în primul rând, să vadă cum se construiește un condei. Cel mai bun condei – spun persoanele care încondeiază ouă – nu este unul improvizat, ci unul făcut manual. Îmi spunea una dintre concurente că are condeiul de la bunica ei, și și-a făcut foarte multe condeie, a făcut și pentru alte persoane, dar se pare că tot cel de la bunica este cel mai bun, doar că, spunea această participantă, acel condei s-a tocit de la cât a încondeiat. ”- a spus directorul Costică Oltean.

Acesta a menționat că regulile stabilite cu peste două decenii în urmă sunt neschimbate, astfel că persoanele care se vor înscrie vor trebui să se prezinte la festival cu câte șase ouă încondeiate și cu patru ouă roșii, acestea din urmă fiind pentru decor.

„Se va participa cu șase ouă încondeiate, din care un singur ou poate câștiga, aceste ouă rămânând în expoziția Căminului, plus că participanții vor trebui să aducă încă patru ouă roșii, pentru decor. De la an la an, a crescut numărul concurenților.” – a spus Costică Oltean. Concursul este unul local.

„Am încercat să fie cât mai mulți concurenți din zonă. Mi-aș fi dorit să putem face un concurs de ouă încondeiate, la nivel de țară, dar din păcate nu avem sumele necesare pentru a ne putea extinde până acolo. Vă dați seama, organizarea unui eveniment de nivel național impune foarte multe cheltuieli. (…) Ne propunem să putem veni în fața publicului cu un spectacol inedit, cu capete de afiș și de ce nu, și cu alte formații, în afară de ale noastre. Va fi un eveniment de perpetuare a tradiției încondeierii ouălor, dar și un prilej de socializare, pentru ca, după Postul Mare, oamenii să iasă la un spectacol, să poată urmări atât un program religios, cât și folcloric, dar și să urmărească sau să participe la concursul de încondeiat.”- a spus Costică Oltean.

Acesta a adăugat că a păstrat aproape toate ouăle încondeiate înscrise în concurs și că și-ar dori ca toate acestea să poată fi expuse și admirate de către cei interesați.

„La ora actuală, aș putea să spun că avem în colecție câteva sute de ouă încondeiate. Din păcate nu avem spațiul și vitrine  în care să poată fi expuse în totalitate. Din fericire, avem de la prima ediție, până acum, toate ouăle cu care s-a câștigat concursul. Chiar am și ouăle încondeiate în 1994… .”- a declarat directorul Casei de Cultură Întorsura Buzăului.

Motive, simboluri specifice…

În ceea ce privește motivele și simbolurile folosite în zona Buzaielor, la încondeiatul ouălor, acesta ne-a spus:

„Sunt și motive specifice, dar aceste motive, modele de încondeiere circulă, sunt și preluate și se găsesc și pe internet surse de inspirație. Aici, pe la noi, eu mereu am auzit de motive precum <<calea rătăcită>>, <<frunza de stejar>>. Era oul închistrit pe care se foloseau anumite modele. Spre exemplu, și spicul de grâu – deși nu știu dacă aș putea spune că este o formă de încondeiere, însă bătrânii noștri, știind câtă valoare are un spic de grâu, au încercat să îl transpună pe ou, pentru Paște. Am găsit chiar și păpădia pe ouă încondeiate, cu mulți ani în urmă, în afară de linia propriu – zisă. În ceea ce privește culorile, acestea, sigur că s-au diversificat în timp, dar pe primul loc, întotdeauna a fost oul roșu încondeiat, dar și oul alb încondeiat. Noi, întotdeauna avem în concurs ouă încondeiate precum cele din Bucovina, dar pe locul I, în general, juriul a ales modelul original –alb și roșu, iar celelalte genuri de ouă sunt premiate și ele.”- a spus Costică Oltean.

Informații despre înscrieri, dar și alte detalii vor fi prezentate în alte ediții ale ziarului nostru.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail