Mâine-seară este Ajunul Crăciunului, moment încărcat de emoție fiindcă ne vor bate la uşă colindători spre a vesti Naşterea Domnului şi a ne ura Sărbători Fericite. Aceste cântece speciale dedicate Sărbătorilor de Iarnă au intrat demult în tradiţia românească, făcând parte din magia inegalabilă a sfârşitului de an.
Se va termina și Postul, iar credincioşii care au respectat cu stricteţe lunga perioadă de curăţenie spirituală, dar şi de abţinere de la anumite plăceri lumeşti, se vor putea bucura din nou de plăcerile vieţii, inclusiv de bucate specifice, după pofta inimii. Începe o perioadă fastă, cu numeroase obiceiuri populare.
Frumoasele colinde
Practic sunt două etape ce marchează importantul eveniment la care ne referim: Ajunul şi Crăciunul propriu-zis. Există în popor o sumedenie de obiceiuri legate de cele două momente, fiecare cu specificul său. Se detaşează în mod spectaculos însă colindele, minunatele cântări religioase ce se aud înaintea sosirii fericitei clipe a Naşterii Domnului.
În Transilvania există mai multe feluri de asemenea vechi cântece populare, textele lor diferind de la o zonă la alta, de la sat la oraş. Cele mai interesante au rămas colindele interpretate în grup de mai multe persoane (copii, tineri sau bărbaţi în toată firea), ca şi urăturile strigate la sfârşit. Aceste cân
tări se referă la momente importante din istoria Creştinsmului, cum ar fi Închinarea magilor („Viflaimul”- oraşul biblic Betleem, cum i se spune stâlcit prin anumite zone din Nordul Transilvaniei), „Steaua” ori „Irozii”. Sunt, de asemenea, foarte răspândite atât în mediul rural, cât şi cel urban alte forme de colinde, gen „Capra”, „Ţurca”, „Brezaia” sau „Plimbarea ursului”, cu care ne-am obişnuit încă din copilărie. Apoi colindătorii sunt poftiţi de gazdă în casă, fiind omeniţi cu felii de cozonac, colăcei, nuci, mere, câte un pahar de vin (în funcție de vârsta urătorilor) şi bani.
Cinstirea datei de 25 Decembrie s-a răspândit mai întâi pe Bătrânul Continent începând cu anul 429, atunci când Împăratul Iustinian a declarat-o în mod oficial Sărbătoare a Imperiului Roman.
Sunt detalii legate de stabilirea acestei zile fixe din an, ca și de procedura înlocuirii celebrelor Saturnalii şi alte petreceri din vechime. De asemenea, există relatări interesante ale vremii ce țin de separarea Crăciunului de Anul Nou. Cert este că tradițiile s-au păstrat și s-au transmis în timp, ajungând până la noi pline de farmec și prospețime.
Felurite obiceiuri
În Ajun exista la ţară obiceiul ca sătenii să-şi ia înapoi de la rude, cunoştinţe, vecini tot ce au dat cu împrumut în ultima vreme, astfel ca marea Sărbătore a Naşterii Domnului să-i găsească cu toate bunurile rânduite la locul lor acasă. Pentru ca în anul care vine să fie frumoase şi bogate, femeile puneau pe vremuri o monedă de metal şi o nucă în apa în care se spălau.
În unele sate din judeţul Covasna, cu mulţi ani în urmă am aflat că femeile în etate se adunau în Ajun în casa uneia dintre ele şi evocau Minunile apărute la Naşterea lui Iisus. Masa se aşeza în „odaia mare” şi trebuia să rămână întinsă toată noaptea, iar în sobă se lăsa focul aprins.
O superstiţie interesantă întâlnită la Araci se referea la faptul că gospodina pentru a-şi proteja de farmece şi deochi copiii şi bărbatul, aşeza simbolic în cele patru colţuri ale mesei câte un căţel de usturoi!?
Odinioară, fetele mari faceau tot felul de vrăji ca să-şi afle ursitul, postind toată ziua. Seara, prima îmbucătură luată în gură nu o înghiţeau ci trebuia să o pună în brâu, iar cand se duceau la culcare întindeau brâul pe jos şi făceau trei mătănii peste el.
Ca să le vină peţitori, fetele măturau casa în intervalul din Ajunul Crăciunului şi până la Bobotează, începând de la prag înspre Răsărit. În aceste două săptămâni pretendentele la măritiş nu duceau gunoiul din casă să-l arunce, ca să nu aducă ghinion, rugându-şi fraţii sau pe altcineva să facă acest lucru.
Sărbătoare de familie
Tradiţia impune ca membrii familiei să se adune de Crăciun la un loc, să ia masa festivă împreună şi să se bucure astfel de Naşterea Mântuitorului. Copiii sunt aşteptaţi să vină la părinţi, inclusiv nepoţii, finii marg la naşi, petrecerile şi voia bună ţinând până seara târziu.
În primele două zile de Crăciun se mâncă printre altele specialităţi preparate din porcul tăiat de Igant: jumări, tobă, cârnaţi, caltaboş, răcituri, sarmale. Toate vor fi stropite cu ţuică şi vin, iar în final se aduc plăcinte, cozonaci, tort.
Datina străbună grăieşte că dacă în seara de Ajun cerul va fi senin, chit că e ger, urmează un an agricol cu o recoltă bună.
Douăsprezece feluri de mâncare
De la o gospodină în etate dintr-un sat aparţinând de comuna Dobârlău am aflat că în copilărie mama sa prepara în dimineaţa Ajunului mai multe feluri de bucate, toate de Post. Nu le mai ţin minte pe toate, reţinând câteva mai aparte: sarmale din crupe, grâu pisat şi fiert, fasole „sleită”, ciuperci tocate cu usturoi. După ce trecea spre seară preotul cu icoana, fiecare membru al familiei îşi spunea rugăciunea şi apoi se aşeza la masă.
Odinioară tradiţia impunea să fie douăsprezece feluri simple de mâncare, câte unul pentru fiecare lună a anului. Fireşte, nu puteau fi consumate toate în acea seară, aşa că ce rămânea se păstra până la Bobotează, unele resturi fiind puse la fereastră ca să se…„îndestuleze şi răposaţii” familiei!
Pe parcursul serii grupuri de colindători merg din poartă în poartă în aşezările româneşti pentru a vesti Naşterea Domnului.
Una dintre datini vizează tinerele necăsătorite, care aşteaptă să fie colindate în mod special de alesul inimii lor, care trebuie să se găsească într-una din cete.
Sărbători Fericite !
…Vă urăm, dragi cititori ai „Mesagerului de Covasna”, Sărbători Fericite şi un An Nou 2020 cu sănătate, bucurii şi împliniri. La Mulţi Ani!
Horia C. Deliu
