Centrul de Documentare și Informare al Liceului Teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului și-a invitat utilizatorii, elevi și cadre didactice, să participe joi, 24 octombrie 2019, la sărbătorirea Lunii Internaționale a Bibliotecilor Școlare.
Pornind de la sloganul anului 2019, „Let’s imagine!” („Hai, să ne imaginăm!”), propus de Asociația Internațională a Bibliotecilor Școlare, elevii și cadrele didactice ale LTME îndrumați de director, profesor Maria Bularca, au sărbătorit legătura dintre cărți, lectură, bibliotecile școlare și dezvoltarea imaginației. Dacă în anii anteriori accentul s-a pus pe spiritul de competiție, anul acesta ne-a interesat mai mult împărtășirea unor experiențe de lectură și de scriere cu rol formator, dar și crearea sentimentului de apartenență la comunitatea de cititori a liceului. Prin activitățile de schimb de experiență între elevi și, mai ales, între elevi și cadrele didactice, ne-am dorit să formăm un curent de opinie în favoarea lecturii în rândul adolescenților din școala noastră.
Inspirați de proiectul Angelicăi Leu – profesor de limba și literatura română la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” – elevii clasei a XI-a B , coordonați de prof. documentarist Camelia Mantaroșie, și-au dorit ca sărbătoarea de anul acesta să fie un eveniment plăcut, o zi de neuitat. De aceea, activitatea s-a desfășurat în aer liber, sub razele blânde ale soarelui de toamnă, într-un decor pastelat, care îndemna la lectură.
S-au organizat șapte ateliere literare, la care au participat elevii și cadrele didactice ca „actori principali”. Fiecare atelier a oferit prilejul de a promova de la elev la elev, cărți bune de citit, pentru ca aceștia să pornească mai ușor, mai motivați în aventura cunoașterii, dar în fiecare atelier modalitatea de promovare a fost diferită.
În primul atelier, intitulat „SEMN DE CARTE … SEMN CĂ CITESC” (conform autoarei), elevii liceului au găsit materialele necesare pentru a realiza un semn de carte, care să „vorbească” despre cartea preferată sau care să incite la lectură.
Atelierul „EU CITESC … TU, CE MAI CITEȘTI?”, condus de profesoara Sanda Vieru, a fost locul unde elevii au prezentat cărțile lor preferate, având posibilitatea de a face și schimb de cărți.
„BIBLIOTECA VIE” – a fost intitulat atelierul în care elevii organizatori au luat interviuri profesorilor: Ștefan Emilia, Neșa Voichița, Lungu Cătălin, Corina Gyorgy – interviuri de opinie, referitoare la lectură. O ploaie de întrebări, o mulțime de răspunsuri, zeci de cărți recomandate, profesori pasionați de literatură, dornici să le împărtășească elevilor ce anume găsesc ei extraordinar în cărți.
Profesoarele Maria Badiu, Monica Iuliana Muntean, Costina Văcăruș și Rodica Bărbuș au fost alături de elevii din atelierul de creație – „SCRISOARE CĂTRE AUTORUL PREFERAT”- unde elevii și profesorii au redactat scrisori destinate autorilor preferați sau au interpretat citate din cărțile preferate.
„O CARTE ÎN AȘTEPTARE” a fost atelierul în care elevii și profesorii au donat cărți pentru amenajarea „raftului liber”, un raft unde elevii pot dona sau pot împrumuta oricând o carte pe care doresc să o citească, fără a se consemna în fișa de împrumut. Peste o sută de cărți sunt acum pregătite să cucerească noi inimi de cititor pentru că, știm noi, o carte citită înseamnă o recomandare făcută pentru o lectură relevantă.
La atelierul de „CĂRȚI RĂNITE”, elevii au reparat cărțile ajunse într-un grad de uzură avansat, dându-le o viață nouă.
Însă, când două dintre pasiunile cele mai mari ale tinerilor – cinematografia și literatura – se întâlnesc, ei nu pot fi decât extrem de fericiți. Trecând dincolo de disputa „carte sau film” și amintindu-ne că unele dintre cele mai bune filme din toate timpurile au fost inspirate din romane celebre care au cucerit milioane de oameni în întreaga lume, a fost ”acceptat” și atelierul „CĂRȚILOR ECRANIZATE”. Aici, au putut fi vizionate filmele de pe DVD-urile donate bibliotecii de fiecare clasă cu ocazia acestei sărbători. Concluzia? „Cartea merită citită, dar și filmul trebuie vizionat pentru a vedea cât de bine se pot completa două minți din perioade de timp diferite, în realizarea unei povești nemaipomenite”.
24 octombrie 2019? O sărbătoare a lecturii. S-a vorbit despre cărțile unor autori români sau străini, autori cunoscuți sau mai puțin cunoscuți, despre alegerea cărților, despre tentațiile adolescenților-cititori, despre emoția lecturii și valențele ei formative, despre plasarea discursului literar în contexte autentice, imprevizibile , creative, etc. Ce a contat însă cu adevărat a fost faptul că majoritatea elevilor au vorbit sau au scris despre cărțile lor preferate frumos, incitant, atractiv. Probabil că mulți vor spune: ” Și ce-i cu asta?” Ce este așa de senzațional?” Poate că nu e senzațional, dar cu siguranță este important. Într-o lume în care mereu auzi spunându-se că elevii din ziua de azi nu mai citesc, o mulțime de adolescenți au adus cu ei cărțile lor preferate și au vorbit despre ele cu atâta pasiune pentru că ” așa au vrut”. Nimeni nu i-a silit , nimeni nu le-a impus ce să facă, nimeni nu le-a dat notă … Pentru că până la urmă despre așa ceva este vorba, despre „libertate”: libertatea de a alege să citească ce le place, să scrie despre ceea ce le place, dorința de a se simți responsabili.
Prof. documentarist
Camelia Mantaroșie