TRADIŢII ♦ Pe 24 iunie, la dată fixă, se celebrează an de an Sânzienele (Zânele bune), cele ce reprezintă un simbol al bogăţiei recoltei şi al fecundităţii, având o putere magică specială. Aceea de a le oferi tinerelor necăsătorite răspuns la două întrebări cu tâlc: cine le este ursitul şi când se vor mărita? Totodată, în această zi specială credincioşii cinstesc Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, ultimul şi cel mai mare dintre proorocii Legii Vechi, cel ce s-a învrednicit să-l boteze pe Iisus Hristos.
Flori de câmp cu proprietăţi deosebite
Cine n-a auzit ori un cunoaşte delicatele sânziene? Sunt flori de câmp, având culoarea galbenă sau albă, cu inflorescenţe de mici dimensiuni, degajând un miros puternic. Ele îşi etalează spelndoarea imediat după Solstiţiului de Vară, când ziua a fost cea mai lungă din an, iar cerealele încep să se coacă.
Dincolo de valoarea pur estetică, sânzienele au o largă utilizare în medicina populară şi în industria cosmetică, fiind socotite un stimul pentru frumuseţe. Potrivit datinilor strămoşeşti, aceste flori aveau puteri magice, dăinuind felurite legende şi obiceiuri legate de ziua care le poartă numele – 24 iunie.
Pe vremuri, oamenii simpli credeau în forţa misterioasă a florilor de sânziene, existând chiar un ritual de culegere a “creţuştelor”, cum se numesc în unele locuri, pentru a-şi atinge efectul cabalistic: micile flori trebuiau adunate numai în zorii zilei de Naştere a Sf. Ioan Botezătorul, în vreme ce restul plantei (tulpina şi seminţele) se recolta spre toamnă.
Superstiţii nostime
În lumea satului românesc s-au păstrat felurite eresuri legate de sărbătoarea amintită, câteva fiindu-ne relatate de d-na Maria Boriceanu, din Buzaie, care le ştie de la mama şi bunica dumneaei. Se spune, de pildă, că dacă o tânără aşează sub pernă în noaptea de Sânziene o astfel de floare, îşi va visa alesul inimii.
Pentru a arăta bine şi a avea succes, fata de măritat trebuie să se spele în dimineaţa zilei respective cu boabe de rouă, devenind astfel şi mai frumoasă. Odinioară, tineretul satelor împletea coroniţe, care pentru flăcăi aveau formă de cruce, iar cele ale domnişoarelor erau rotunde. Le aşezau pe cap şi se plimbau cu ele până seara, când cununiţele respective erau aruncate de băieţi pe acoperişul locuinţelor unde şedau fete mari. Dacă rămurelele se agăţau de ţigle, însemna că acolo urma să aibă loc o nuntă, cât de curând.
Şi în zilele noastre mai există în unele localităţi din judeţul Covasna, precum Floroaia, Ciumernic, Hăghig obiceiul de a atârna flori de sânziene împletite în cununi la streşinile caselor, pentru a proteja de duhurile rele gospodăriile, recoltele, vitele şi păsările din bătătură. Bărbaţii în floarea vârstei aprindeau ruguri la marginea aşezării şi rosteau descântece, rugându-se să-şi găsească cât mai repede miresele.
O altă datină nostimă despre care ne-a povestit interlocutoarea noastră, se referă la aruncatul în zori, înainte de răsăritul Soarelui, a unei coroniţe de sânziene între coarnele vitelor din grajd. Dacă se prindea de cornul vreunei vite tinere, fata urma să se căsătorească cu un flăcău în putere, altminteri era cerută de un bătrân.
Drăgaica
În unele zone ale ţării, mai cu seamă în Sud, Sărbătoarea de Sânziene poartă numele de Drăgaică, semnificând îmbinarea unor tradiţii populare foarte vechi, cu elemente de creştinism. În zona Ardealului acest termen nu e folosit, însă l-am pomenit pentru ca tinerii din ziua de azi să ştie despre ce este vorba. De-a lungul vremii au existat şi alte denumiri, unele provenind încă de pe vremea dacilor, însă cele mai răspândite variante păstrate au rămas Sânzienele şi Drăgaica. Prima e de sorginte romană (provenind de la Zeiţa vânătorii, a vegetaţiei şi fecundităţii), iar a doua are origine slavă, impunându-se mai cu seamă în Muntenia şi Oltenia.
Potrivit credinţei populare, dacă plouă în ziua de 24 iunie este de rău augur, în sensul că ar fi posibil ca vreme de 40 de zile, de acum înainte, să se înregistreze precipitaţii abundente. Cel puţin primăvara aceasta ne-am săturat de ele, aşa că ar fi bine să nu avem şi vara asemenea necazuri.
Însuşiri terapeutice
Trecând peste aspectele ezoterice, să menţionăm că aceste flori parfumate (ce au dat numele importantei sărbători populare la care ne referim) au virtuţi reale în îmbunătăţirea sănătăţii oamenilor. Leacurile băbeşti preparate din “Gallium verum”, numele ştiinţific al plantei, au proprietatea de a vindeca frigurile, întărind imunitatea celor mici. Farmacia naturii consemnează la loc de cinste şi alte însuşiri terapeutice. Dacă florile se păstrează în alcool ajută la tratarea rănilor, estompând urmele de lovituri.
24 iunie ar trebui să fie ultima zi de culegere a plantelor vindecătoare, inclusiv a sânzienelor, fiindcă după aceea se pare că li se estompează puterea.
O noapte magică
Ziua amintită are importanţa ei, însă cu adevărat specială este Noaptea de Sânziene. În legătură cu ea există în folclor, precum şi multe povestiri, în literatura cultă. Conform legendelor, acesta este momentul când Porţile Cerului se deschid şi sufletele semenilor plecaţi în lumea umbrelor se întâlnesc cu cei vii.
Este noaptea când îşi fac apariţia nişte făpturi vaporoase, diafane, numite în popor Zânele bune, Măiastrele sau Sfintele, de care nu trebuie să ne temem. Sunt înveşmântate în alb, au plete blonde, coroniţe din flori de câmp, trupul lor fiind transparent, precum un abur. De aceea plutesc purtate de vânt şi parcă se prind în nişte dansuri ameţitoare.
Faţă de Iele (pomenite la Rusalii), care aveau o înfăţişare oarecum asemănătore, dar erau Zâne rele, Sânzienele sunt prietenoase omului, aducând rod bogat, fertilitate, fericire celor din jur.
Sunt creaturi supranaturale, înzestrate cu forţe inefabile, având puterea de a da miros florilor, a apăra holdele de dăunători şi a aduce prosperitate în casele oamenilor.
Botezătorul Domnului
Despre venirea pe lume a personajului ilustru cu numele Ioan, ce avea să fie Botezătorul Domnului care se prăznuieşte în 24 iunie, se ştiu multe lucruri. Povestea zămislirii sale este emoţionantă. Părinţi lui, Zaharia şi Elisabeta, au aşteptat până la senectute să aibă un urmaş, fiind disperaţi şi rugându-se fierbinte să se întâmple un miracol. În cele din urmă, când nu se mai aşteptau, au primit vestea minunată de la Arhanghelul Gavriil, trimisul lui Dumnezeu, ce a grăit astfel: “Nu te teme Zahario, pentru că rugămintea ta a fost ascultată, şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu. Şi-l vei numi Ioan şi vei avea bucurie, căci el va fi mare înaintea lui Dumnezeu şi se va umple de Duhul Sfânt, încă din pântecele maicii sale”.
Îndoindu-se iniţial de veridicitatea mesajului, chit că era preot, Zaharia a fost pedepsit să nu mai poată vorbi până la naşterea pruncului. Abia atunci şi-a revenit, rostind numele fiului său, Ioan, spre bucuria soţiei, dar şi a Fecioarei Maria, venită degrabă în casa lor, fiind rudă cu Elisabeta.
Apoi, prin vocea lui Zaharia a grăit Sfântul Duh, care a anunţat poporul că Ioan a fost trimis în lume să vestească venirea lui Iisus, pe care-l va boteza.
Crescând, Sfântul Ioan Botezătorul a devenit un personaj legendar, îndemnând oamenii să se creştinească, povăţuindu-i să-şi iubească şi respecte aproapele, să trăiască în pace şi dreptate. Predicile sale înflăcărate au trezit conştiinţa locuitorilor din Ţinutul Iordanului, botezând în apa cu acest nume o mulţime de semeni, apogeul fiind atins odată cu Botezul lui Iisus.
Pelerinaj tradiţional la Mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul” din Valea Mare
Duminică va avea loc tradiţionalul pelerinaj la Mănăstirea “Sf. Ioan Botezătorul”, situată în apropierea comunei Valea Mare. Fiind Hramul aşezământului religios, ca de fiecare dată se vor aduna numeroşi credincioşi din localitate, judeţ, dar şi mai de departe, ce an de an poposesesc aici pentru închinăciune.
Este o aşezare monahală ctitorită cu multă osârdie după Revoluţie de către regretatul părinte arhimandrit Gheorghe Avram (văr cu longevivul primar cu acelaşi nume din localitate), cel ce s-a trudit ca destoinic stareţ al frumoasei mănăstiri. Din păcate, ne-a părăsit în 2011, trecând mult prea curând la cele veşnice.
Truda sa nu a rămas în zadar. În data de 24 iunie 2000, de Sânziene, şi-a văzut visul împlinit, inugurând amintitul lăcaş de rugă. Soarta nemiloasă a făcut ca stareţul Gh. Avram să se bucure pera puţin de marea sa realizare.
Duminică însă, ca şi în alte dăţi, credincioşii veniţi la Hramul Mănăstirii “Sf. Ioan Botezătorul” din Valea Mare, îşi vor aminti cu pioşenie de el, dorindu-i să se odihnească în pace!
Horia C. Deliu
