În fiecare an în luna spre finele lui „Cireşar”, la dată fixă, pe 24 iunie este Sărbătoarea laică de Sânziene, care se suprapune cu una religioasă ce marchează Naşterea Sf. Ioan Botezătorul.
Abia am depăşit în 21 iunie un important fenomen astronomic – Solstiţiul de Vară – când s-a înregistrat cea mai lungă zi din an. Acum ne aflăm într-o perioadă frumoasă a anului, având loc o serie de sărbători creştine şi folclorice, cea mai semnificativă derulându-se astăzi în comuna Valea Mare, cinstindu-se Hramul Mănăstirii „Sf. Ioan Botezătorul”.
Flori şi…zâne
În mitologia populară Sânzienele sunt nu numai flori, ci şi nişte…zâne ce plutesc prin aer şi trăiesc prin păduri. Ele se ascund de privirile oamenilor, făcându-şi simţită prezenţa numai în noaptea de 23 spre 24 iunie, odată cu Deschiderea simbolică a Porţilor Cerului. În unele zone din Muntenia şi Oltenia, paznicul de astăzi poartă numele de Drăgaica. Se pare că încă de pe vremea dacilor se omagiau în această zi începutul verii, bogăţia naturii şi recoltele bogate.
Odinioară fetele de măritat culegeau respectivele flori de câmp şi le împleteau într-o coroniţă, pe care o aruncau pe acoperişul casei. Superstiţa populară spunea că fata avea noroc şi urma să-şi găsească curând ursitul dacă florile nu alunecau jos, cununa rămânând agăţată de ţigle ori streaşină. În caz contrar, fata mai avea de aşteptat cel puţin încă un an…
Noapte magică
Noaptea de Sânziene este una cu total aparte, chiar magică, reprezentând un moment de linişte, de echilibru, în care se deschid Porţile Cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu pământenii. Doar cei mai norocoşi dintre oameni se pot „întâlni” cu Sânzienele o dată în an.
În unele localităţi, precum la Băcel, aceste creaturi fantastice se numesc Măiestrele sau Frumoasele. Ele apar în imaginaţie unor semeni drept creaturi diafane, făpturi luminoase, înveşmântate în alb. Pe timpul zilei apar ca nişte fuioare de nori purtate de vânt, noaptea transformându-se în zâne cu părul bălai, având rochii albe de abur. Se prind în hore ameţitoare prin poiene şi grădini, mutându-se dintr-un loc într-altul. Este foarte greu să fie văzute de aproape, trupul lor fiind transparent, fluid, doar conturat, mişcările lor devenid brusc rapide la apropierea cuiva.
Făpturi diafane
Spre deosebire de alte personaje mitice, despre care am scris nu demult, precum Ielele şi Rusaliile, care se spune că nu ar fi prea prietenoase cu muritorii, Sânzienele sunt binevoitoare omului. Se crede că prin puterea lor inefabilă aduc fertilitate femeilor căsătorite, animalelor, păsărilor şi culturilor agricole. Totodată, ele dau miros şi puteri tainice florilor, tămăduiesc unele boli şi apară lanurile de intemperii şi dăunători.
Vechi superstiţii
Pe vremuri se credea că dacă o tânără punea sub pernă în noaptea respectivă o floricică de sânziene, își va visa ursitul. Dacă se spăla la ivirea zorilor cu roua cazută pe micile inflorescenţe, devenea mult mai frumoasă, având puteri de seducţie nebănuite.
În medicina populară sânzienele au numeroase întrebuinţări, numai că trebuie culese după un anume ritual: florile se strâng în zorii zilei de Sf. Ioan Botezătorul, în timp ce tulpina şi semințele, doar toamna.
Dar despre virtuţile acestor „buruieni de leac”, cum le zice nenea Nicu Moldovan, cunoscut folclorist originar din Vâlcele, vom scrie pe larg cât de curând.
Naşterea Sf. Ioan Botezătorul
Astăzi se cinsteşte şi Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. El a fost fiul preotului Zaharia şi al Elisabetei, născîndu-se într-un sat din Iudeea. Părinţii şi-au dorit până la adânci bătrâneţi să aibă copii, dar nu au putut, aşa că s-au rugat toată viaţa pentru aceasta. Naşterea pruncului i-a fost vestită lui Zaharia de Arhanghelul Gavriil, trimisul lui Dumnezeu către neamul omenesc, pe când slujea în Templu: „Nu te teme Zahario, pentru că rugămintea ta a fost ascultată, şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan şi vei avea bucurie şi mulţi se vor bucura; căci el va fi mare înaintea lui Dumnezeu şi se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale”.
Necrezând aceste vorbe, Zaharia a fost pedepsit să nu mai poată vorbi până la naşterea pruncului, când, revenindu-i glasul, a rostit şi prenumele celui abia venit pe lume. La bucuria aceasta a luat parte şi Fecioară Maria, care a venit degrabă la Elisabeta, rubedenia sa.
Apoi, prin vocea lui Zaharia a grăit Sfântul Duh, care a anunţat poporul că micul Ioan a fost trimis în lume să vestească, atunci când va creşte, venirea Domnului. Zaharia vorbea şi Duhul Sfânt îl învăţa, iar pruncul creştea şi se întărea cu Duhul până în ziua arătării sale în Israel, când toate acestea s-au împlinit. Tânărul Ioan trezea poporul prin cuvântul lui înflăcărat şi prin botezul pocăinţei. A devenit Profetul cu glas de tunet, ce fulgera împotriva desfrâului regilor, nedreptăţii cărturarilor, a fariseilor şi împotriva păcatului de orice fel. El propovăduia cu putere pe Hristos în ţinutul Iordanului, spunând: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia cerurilor”.
Dragostea de Dumnezeu
Fiecăruia după firea şi ocupaţia sa, Sfântul Ioan Botezătorul arăta ce trebuie făcut. Nu cerea nimănui să se pustnicească în modul trăirii sale, dar fiecăruia îi aducea aminte că are o chemare de adevărat creştin, a cărui datorie este dragostea de Dumnezeu şi dragostea de aproapele care se pot arăta şi împlini prin fapte de milă, dragoste, dreptate şi pace. Predica Sf. Ioan Botezătorul a trezit tot ţinutul Iordanului, care zăcea în întunericul păcatelor şi în umbra morţii, botezând în apa sa mulţime de norod, încununarea venid odată cu Botezul lui Iisus.
Sărbătoarea Naşterii lui Ioan Botezătorul a fost atestată încă din secolele IV-V („Fericitul Augustin”), luând locul vechilor ritualuri păgâne cu caracter agricol de după Solstiţiul de Vară.
. . 
Hramul Mănăstirii „Sf. Ioan Botezătorul” de la Valea Mare
Cum precizam la început, astăzi este Hramul Mănăstirii „Sf. Ioan Botezătorul” de la Valea Mare. Ca atare va avea loc un mare pelerinaj, o mulţime de credincioşi urmând să poposească aici spre a se reculege. Situată pe un deal, într-un loc ce poate fi numit o „Gură de Rai”, aşezarea monahală amintită se găseşte la circa 30 km. de Sf. Gheorghe, putându-se ajunge pe Drumul Judeţean 121A, aflându-se la 7 km. de Întorsura Buzăului. Iată cum descrie primarul comunei Valea Mare, Gheorghe G. Avram – redutabilul edil şi artist plasatic – acest loc mirific: „Drumeţul ce se încumetă spre Mănăstire va trece neapărat prin locul numit Vârful Agăului; un platou ce vine ca o binecuvântare pentru oasele obosite dupa o urcare abruptă. Desigur ţinuturi frumoase sunt puzderie în această ţară. Dar mai puţine sunt acelea încărcate cu har, ce te fac să simţi cum pacea, împăcarea sufletească te cuprind şi liniştea ţi se aşterne în suflet facându-te mai bun. Aidoma este şi locul acesta din Platoul Lădăuţilor, scăldat de pârâul cu acelaşi nume, unde fiinţează Mănăstirea cu Hramul Sf. Ioan Botezătorul. Poate aşa a vrut Bunul Dumnezeu şi a creat astfel de locuri predestinate caselor sale, învrednicind pe unii din semenii noştri să le dăruiască, iar pe alţii să se îngrijească de construcţia şi de administrarea acestor lăcaşuri de cult”(…)
Un regretat ctitor, ce şi-a văzut însă visul împlinit
Ctitorul acestui minunat lăcaş de închinăciune a fost regretatul părinte din partea locului, Gheorghe N. Avram, care s-a părpădit mult prea repede. Dar în cele din urmă şi-a văzut visul împlinit.
După multă trudă, sacrificii, zbateri, pe 24 iunie 2000 a avut loc momentul mult-aşteptat: Hramul Mănăstirii, în prezenţa Episcopului de atunci al Harghitei şi Covasnei, “Vlădica Ioan al Munţilor”, a 20 de preoţi, precum şi a primarilor Gheorghe Avram, din Valea Mare, Gheorghe Marin, din Barcani, Contantin Filofie, din Sita Buzaului, şi a peste 1500 de credincioşi.
Mii şi mii de pelerini
…De atunci vin an de an pe 24 iunie sute, mii de credincioşi în pelerinaj, aducând un prinos de recunoştinţă întemeietorului acestui mununat lăcaş, Părintele Gh. N. Avram, plecat într-o lume mai bună..
Dumnezeu să-l aibă în pază!
Horia C. Deliu
