Duminică, 15 septembrie, în Lunca Ozunului a fost organizată „Ziua satului” de o echipă condusă de Alexandru Pantelimon. D la acesta am aflat că programul a început cu un concurs de atelaje trase de cai lipițani, organizat de Bartha Eduard, în cadrul căruia s-au întrecut echipe din Lunca Ozunului, Târgu Secuiesc, Făgăraș, Gheorghieni, Odorheiu Secuiesc și Bodoc. Apoi a urmat o demonstrație extrem de bine primită de sătenii prezenţi la sărbătoare, în care s-a tras cu arcul, s-a pocnit din bice şi s-au organizat lupte de către membrii trupei „Baranta” din Ghidfalău.
După-amiaza de duminică a fost rezervată programului artistic în cadrul căruia au urcat pe scenă doamna Elena Colțan din Cristian, Ansamblul de dansuri și cântece populare „Voineștenii” din Covasna și Ansamblul de dansuri populare „Ozunița” din Lunca Ozunului, seniorii și juniorii. Un inedit moment artistic a fost recitalul de beatbox oferit de Adrian Munteanu din Sfântu Gheorghe.
Ziua „Lunca Ozunului” a beneficiat de sprijinul financiar oferit de Primaria Ozun, primarul comunei, dl. Raduly Istvan fiind prezent la eveniment, precum şi de sponsorizări.
M.D.C.