KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

La acest sfârșit de săptămână, la Întorsura Buzăului se desfășoară Zilele orașului. În programul evenimentului sunt cuprinse spectacole de muzică ușoară și de divertisment, dar și cele din cadrul festivalului de folclor „Ciobănașul”,  ajuns la ediția cu numărul 45.

Zilele orașului Întorsura Buzăului sunt organizate de Primăria și Casa de Cultură, în colaborare cu Asociaţia „Cununa Carpaţilor” din localitate, și reprezintă unul dintre evenimentele așteptate nu doar de întorsureni, ci și de persoanele din împrejurimi și din alte zone.

Formația „Vezuvius”, Alexandra Ungureanu și „Crush”, la „Ziua Tineretului”

La manifestările pregătite sunt invitați să ia parte numeroși artişti covăsneni și din mai multe zone ale țării, locuitori din Zona Buzaielor și nu numai.

Programul va debuta sâmbătă, 2 septembrie, cu „Ziua tineretului”. În cadrul acesteia, de la ora 18.00, pe scena amenajată în zona Camping din oraș se vor desfășura spectacole de muzică ușoară, etno și de divertisment, printre invitați numărându-se formația „Vezuvius” și Alexandra Ungureanu, cu trupa „Crush”, după care, cei interesați vor putea participa la o discotecă în aer liber.

Numeroși invitați, la festivalul de folcor „Ciobănașul”: Între 8 și 10 ore de program artistic

Sărbătoarea continuă duminică, 3 septembrie, zi în care se va desfășura, începând cu ora 12.00, Festivalul de folclor „Ciobănașul”, organizat pentru cel de-al 45-lea an, în Întorsura Buzăului.

„Evenimentul are 45 de ediții și, în principal, sărbătorim venirea toamnei – se întorc oile din munți în sat (…). Festivalul are două obiective: să conserve tradiția și, în al doilea rând, este un prilej pentru comunitate de a socializa, un prilej de bucurie și întâlnire, de a fi împreună!”- a declarat, pentru „Mesagerul de Covasna”, primarul orașului Întorsura Buzăului, Leca Băncilă.

Întrebat dacă are un mesaj legat de acest eveniment, pentru cititorii ziarului nostru, primarul a răspuns: „Le dau întâlnire la acest moment cultural, cu drag și cu bucurie! Îi așteptăm să ne bucurăm împreună!”

Pe scena din zona Camping din Întorsura Buzăului vor urca peste 400 de artiști (soliști, dansatori, ansambluri folclorice), a declarat, ieri, directorul Casei de Cultură Întorsura Buzăului, Costică Oltean. Potrivit acestuia, pregătirile pentru eveniment au început cu luni în urmă:

„Pregătirile pentru Ciobănașul încep întotdeauna cu jumătate de an înainte, iar în ultimele trei luni înainte de eveniment avem o muncă intensă (…). A acoperi 8-10 ore de program, fără pauze, nu este ușor (…), dar nu ne plângem. Eu organizez festivalul de peste 20 de ani și cu mare drag pentru cetățeni facem acest lucru, eu, cu ajutorul Primăriei, al Casei de Cultură și al tuturor celor implicați în organizare. (…) Acum totul este pregătit! (…) Festivalul <<Ciobănașul>> este la timpul său, în primul weekend din septembrie. În ceea ce privește invitațiile formațiilor, toate au confirmat că vin, avem invitați foarte mulți! Noi, Ansamblul <<Cununa Carpaților>>, având spectacole în foarte multe localități din țară, am stabilit legături și am încercat să îi primim și noi pe cei care ne-au invitat, și să îi primim cu dragoste, cum am fost primiți și noi! (…) Din socotelile mele, în total, avem aproximativ 412 artiști pe scenă la ediția din acest an a festivalului <<Ciobănașul>> – dansatori, soliști vocali și instrumentiști. Se pare că Dumnezeu ține cu noi și vremea va fi foarte bună! Vor participa și artiștii Ansamblului profesionist <<Doina Gorjului>>, cu zece capete de afiș.”- a declarat directorul Costică Oltean.

Ansamblul folcloric „Cununa Carpaților” al Casei de Cultură din Întorsura Buzăului și ansambluri din județ și din țară, interpreții de muzică populară Liviu Ardelean, Florina Covaci, Mălina Boricean, Andreea Oltean, Florin Filip, Ana Maria Popica, Georgiana Ardelean se numără printre cei care vor susține spectacole.

Maria Loga, Sebastian Stan, Victorița Lăcătușu, Marian Medregoniu, Alexandra Bleaje; Natalia Gorjanu, Giorgiana Bîrsac; Ion Ghițulescu; Roberta Crintea; Claudia Torop sunt invitații speciali.

Seara va fi urmată de dans pentru toate vârstele. Intrarea este gratuită.

Întrebat ce mesaj are pentru cititorii „Mesagerul de Covasna”, în preajma acestui eveniment, directorul Casei de Cultură Întorsura Buzăului, Costică Oltean, a răspuns: „Îi invit cu mare drag la cea de-a 45-a ediție a festivalului folcloric  <<Ciobănașul>>! Va fi un spectacol de aproximativ opt – zece ore, la scenă deschisă, un spectacol folcloric, autentic, pe cinste și pe placul tuturor. Să nu uităm că festivalul se va încheia cu o horă țărănească pentru toate vârstele. Va fi foarte frumos!”- a declarat Costică Oltean.

Acesta a amintit că festivalul „Ciobănașul” a debutat în urmă cu 45 de ani, sub forma unei serbări câmpenești, marcând momentul în care coborau oile de la munte.

„Acum 45 de ani, cineva a făcut o serbare câmpenească, un maial și, pentru că, pe timpul verii erau destule activități, s-a dorit să se organizeze ceva și pentru ca atunci când coboară oile de la munte, ciobanii să se poată bucura de o serbare, de un festival folcloric. Festivalul a fost organizat la sfârșitul lunii septembrie, dar, pentru că de multe ori condițiile meteo erau nefavorabile, noi am decis să organizăm festivalul la începutul lunii, deci în prima duminică din septembrie. Ideea este că am respectat anotimpul de debut al acestei manifestări – anotimpul toamnei (…) și sper ca și cei care vor urma după noi să ducă mai departe această tradiție strămoșească prin care să ducem mai departe folclorul românesc (…).”- a declarat Costică Oltean.

Restricții de circulație

Trebuie ținut cont de faptul că sâmbătă și duminică vor fi anumite restricții de circulație, pe DN10, sectorul Teliu (km 127) – Brădet (km 119), cu ocazia desfășurării campionatului „Trofeul Teliu”.

„Cu ocazia desfăşurării Trofeului Teliu, cea de-a şasea etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2017, drumul dintre Teliu (judeţul Braşov) şi Brădet (judeţul Covasna) va fi închis traficului rutier în intervalele orare ce coincid cu desfăşurarea concursului. Circulaţia va fi restrictionată pe DN10, sectorul Teliu (km 127) – Brădet (km 119) astfel:  sâmbătă, 2 septembrie 2017, în intervalul orar 08:30 – 13:30 şi 15:00 – 20:00, duminică, 3 septembrie 2017, în intervalul orar 08:00 – 12:00 şi 14:00 – 20:00 Aşadar, în fiecare din cele două zile de competiţie, va există câte o “fereastră” în care circulaţia publică va fi permisă. Sâmbătă se va putea traversa tronsonul în cauză între 13:30 şi 15:00 iar duminică va fi permisă circulaţia între 12:00 şi 14:00. Organizatorul Trofeului Teliu mulţumeşte pentru înţelegere tuturor celor afectaţi de aceste restricţii de circulaţie. Trofeul Teliu se desfăşoară sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv şi este organizat de Auto Blic cu sprijinul Serviciilor de Poliţie Rutieră a judeţelor Braşov şi Covasna, al Brigăzii de Jandarmi Mobilă Braşov şi al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov. ” – se arată într-un comunicat de presă transmis de organizatorii „Trofeului Teliu”.

 

Directorul Casei de Cultură Întorsura Buzăului, Costică Oltean, a declarat că programul festivalului „Ciobănașul” nu se va modifica și recomandă turiștilor să țină seama de „ferestrele” în care circulația publică va fi permisă pe tronsonul respectiv.

„Noi așteptăm oamenii, mai sunt și alte căi de a veni. Totodată, există anumite „ferestre” și în rog pe cetățenii care vor să vină la festival să urmărească intervalele orare în care circulația publică va fi permisă pe tronsonul respectiv”- a declarat Costică Oltean.

Ana Ciorici Costache

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail