Weekendul acesta a fost sărbătoare mare în oraşul Covasna. Oamenii locului, dar şi o mulţime de turişti au venit să participe la manifestările reunite în cea de a XV-a ediţie a “Zilelor Covasnei”.
Ediţia din acest an a Zilelor Oraşului Covasna a fost una specială, deoarece s-au împlinit 60 de ani de când Covasna a devenit oraş. Cu această ocazie, Primăria oraşului şi Casa Orăşenească de Cultură au pregătit activităţi, pentru toate gusturile.
Manifestările au început încă de joi, când de la ora 17, a avut loc deschiderea expoziţiei de artă Gazdáne Olosz Ella, şi s-au încheiat duminică seara printr-un superb foc de artificii, urmat de concertul trupei Zanzibar.
Primarul oraşului, Lorincz Zsigmond, s-a arătat mulţumit de cum au decurs activităţile: “A fost lume multă. Oamenii s-au simţit bine. Anul acesta am avut mai multe programe, mai ales culturale (…) Totul a mers perfect. Atât că, am creat prea multe programe, zic eu, şi mă refer aici şi la cele culturale. A fost puţin obositor, dar asta este”, a declarat duminică primarul.
Sărbătoarea a cuprins o mulţime de activităţi, care mai de care mai interesante. Nu au lipsit concursurile, programele sportive şi expoziţiile. În plus, vineri, sâmbătă şi duminică, o mulţime de trupe îndrăgite au susţinut concerte. Târgul de toamnă, parcul de statui umane, plimbarea cu city-train-ul şi cu ricşe, au fost doar câteva dintre activităţile permanente ale ediţiei din acest an.
[slideshow id=50]
Cum era de aşteptat, comercianţi, din oraş, dar şi din împrejurimi, au expus fel şi fel de produse. Astfel, cei care au dorit să ducă acasă mici amintiri, au avut de unde alege. Vasele din ceramică, bijuteriile din diverse materiale, articolele de îmbrăcăminte sau jucăriile au fost doar câteva dintre produsele scoase la vânzare.
Vânzări mici… la mici
Desigur, nu au lipsit standurile cu bere, cu mici, bulz şi alte delicatese. Dar, cu toate că, o mulţime de bunătăţi îi ademeneau pe pofitcioşi, criza, se pare că şi-a spus cuvântul.
Mai mulţi dintre comercianţi ne-au spus că se vânzările nu au fost pe măsura aşteptărilor lor: “Vânzarea merge prost. De 15 ani venim, dar a mers mai prost ca anul trecut. Criza şi-a spus cuvântul. Organizarea este foarte bună, dar cred că nu este bine că în fiecare week-end se sărbătoreşte câte ceva. În fiecare săptămână sunt zilele unei comune sau localităţi”, ne-a spus una dintre vânzătoarele de la standul cu mici.
„Nu ne putem lăuda foarte tare. Nu mai este cum era în alţi ani. Oamenii vin, „cască gura” şi pleacă mai departe. Organizarea însă, este super”, ne spunea alt comerciant, tot de la standul cu mici.
Aceeaşi părere a fost împărtăşită şi de o altă vânzătoare, de la un stand similar. Aceasta a adăugat că, una dintre cauzele vânzărilor scăzute, ar putea fi faptul că numărul ofertanţilor veniţi la acest eveniment, este prea mare: „Anul trecut a fost mai bine ca acum. Nu sunt bani, nu sunt locuri de muncă. În plus, comercianţii covăsneni ar trebui să aibă prioritate, când se distribuie locurile (…) Noi suntem destui şi putem face faţă la Zilele Covasnei”.
Vizitatorii, mulţumiţi
Localnicii şi turiştii veniţi la sărbătoare s-au arătat foarte încântaţi de manifestări.
Încercând să aflăm câteva opinii de la aceştia, am întâlnit două turiste, din Braşov şi din Constanţa, care au fost cucerite de oraşul Covasna şi de eveniment.
„Noi suntem pentru prima oară în vizită la Covasna. E superb oraşul. Mi-a plăcut foarte mult organizarea evenimentului. Este superb. O să venim mai des. Chiar nu am ştiut ce sărbătoare se organizează zilele acestea, am venit întâmplător”, ne-a spus una dintre cele două doamne.
Ana Alina Costache