Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie, cultură şi civilizaţie”, organizată de Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, din cadrul Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, Centrul European de Studii Covasna-Harghita, Liga Cultural-Creştină „Andrei Şaguna”, Asociaţia „Ştefadina” şi Centrul Cultural Topliţa, cu sprijinul Consiliului Judeţean Covasna şi a Consiliului Local Sf. Gheorghe, începând din anul 1995, a devenit o manifestare recunoscută pentru valoarea contribuţiilor din domeniul cercetării istoriei, culturii şi civilizaţiei româneşti din sud-estul Transilvaniei. Ajunsă anul acesta la ediţia a XXI-a, sesiunea s-a impus treptat ca una dintre activităţile ştiinţifice cu impact social şi cultural semnificativ la nivel local, regional şi naţional.

 

Lucrările ediţiei din acest an, în plen şi pe secţiuni, se vor desfăşura în perioada 1-3 octombrie 2015,la Sfântu Gheorgheşi Izvoru Mureşului, conform programului:

–          Joi, 1 octombrie 2015, ora 1500, la Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, Sfântu Gheorghe, Colocviul cu tema Noi apariţii editoriale referitoare la românii din sud-estul Transilvaniei

–          Vineri, 2 octombrie 2015, orele 1500 – 1900, la Complexul Sportiv Naţional Izvorul Mureşului, lucrări în plen şi lansări de cărţi

–          Sâmbătă, 3 octombrie 2015, ora 900 – 1300, la Complexul Sportiv Naţional Izvorul Mureşului, lucrări pe următoarele secţiuni: Istorie, Istorie bisericească şi spiritualitate creştină, Etnografie şi cultură românească, Managementul relaţiei majoritate –minoritate în România, Arhivistică şi muzeologie . .

La sesiune vor prezenta comunicări peste de 70 de cunoscuţi specialişti – cercetători, cadre didactice universitare, muzeografi, arhivişti, etnografi, sociologi teologi, profesori, preoţi şi alţi oameni de ştiinţă şi cultură, din peste 30 de localităţi din întreaga ţară.

Şi la actuala ediţie, pe lângă probleme referitoare la istoria şi cultura naţională, majoritatea temelor ce vor fi prezentate abordează aspecte ale istoriei şi culturii româneşti din sud-estul Transilvaniei şi ale convieţuirii interetnice din zona Arcului Intracarpatic.

Comunicările cuprinse în programul sesiunii vor fi publicate în revista „Acta Carpatica” nr. 2/2015, anuarul Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, Centrului European de Studii Covasna-Harghita şi al Asociaţiei „Ştefadina” Bucureşti.

Parteneri media: „Grai Românesc”, „Informaţia Harghitei”, „Condeiul ardelean”, „Mesagerul de Covasna”, „Cuvântul liber”, Agenţia de ştiri a românilor de pretutindeni „Romanian Global News”, S.C. Stefadina Comserv SRL Bucureşti.

 

Biroul de presă al Sesiunii

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail