Sântandrei

 La dată neschimbată, pe 30 noiembrie, Biserica ortodoxă și romano-catolică îl sărbătoresc pe Sfântul Apostol Andrei,  socotit, totodată,  şi  Ocrotitorul României.  În popor  i se spune şi Sântandrei. Numele său derivă din grecescul Andreas, care înseamnă „Viteaz”. În enumerările apostolilor, Sf. Andrei apare menţionat între primii patru.

Moş Andrei

În popor   i se mai spune şi Moş Andrei. După el urmează Moş Nicolae, Moş Crăciun şi Moş Vasile. Aceste denumiri sunt legate de perioada  iernii, când Soarele nu mai are putere ca în restul anului,  fiind batrân şi ostenit.

După începerea creştinării  dacilor ca urmare a predicării Evangheliei de către Apostolul Andrei, vechile tradiţii păgâne de pe aceste locuri  au început să se estompeze, rămânând doar anumite superstiţii, datini şi obiceiuri, ce astăzi au un anumit farmec.

În tradiţia populară, Noaptea de Sf. Andrei a rămas celebră. Este momentul în care duhurile malefice, cum ar fi strigoii, moroii şi pricolicii capătă  puteri mai mari decât în restul anului, venind să sperie  necredincioşii. Odinioară  se făceau vrăji şi farmece pentru alungarea lor, iar fetele nemăritate se rugau pentru a-și   găsi viitorul soţ.

Se credea că demonii şi spiritele ce nu şi-au găsit odihna,  vin acum cu puteri sporite printre cei vii  să-i sperie, atentând  la sănătatea dobitoacelor din bătătură şi, de asemenea, la  fertilitatea ogoarelor. De teamă,  oamenii evitau să iasa pe uliţă în noaptea ce peceda  data de 30 noiembrie, iar în casă se aducea şi se mânca usturoi, se atârna pe la uşi, reprezentând  practici naive de protejare a omului.

Octogenarul Ion Bularca, de prin părţile Întorsurii Buzăului, îmi relata  o poveste pe care o ştia de la bunicul său: cum că de Sântandrei  se deschide Cerul, iar cei curaţi la suflet şi drepţi întru credinţă pot vedea nişte semne minunate: o pată roşie pe cer şi o rază de Soare căzând oblic pe Pământ

Fratele lui Petru

Andrei a fost fiul lui Iona, din Galileea, şi fratele lui Petru, ambii pescari,  primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Înainte de a fi Apostol al Domnului, Andrei a fost ucenic al Sf. Ioan Botezatorul. Din zilele acelea, Sf. Andrei l-a urmat pe Mântuitor pe drumurile Ţării Sfinte, devenind martor al faptelor minunate săvârşite. A văzut Patimile Domnului, a plâns la moartea Lui  şi s-a întărit în credinţă  în ziua Învierii.

Să desluşim, totuşi, pentru cititorii mai puţin avizaţi, câteva date despre măritul personaj biblic pe care-l omagiem. Conform izvoarelor religioase ce ne-au parvenit  de pe vremea Mântuitorului, se ştie că în urma săvârşirii minunii de Înalţare a Sa la Cer şi după perioada de Cincizecime, apostolii au tras la sorţi  încotro să se îndrepte spre a propăvădui noua credinţă.

Sfântului Andrei  i-a fost hărăzit să purceadă spre  Bizantia, Tracia şi Macedonia, să poposească în ţinuturile din jurul Mării Negre, să ajungă pe malurile  Fluviului  Danubius, să adăste  în Dobrogea

noastră (de aceea se numeşte Ocrotitorul României) şi apoi să treacă mai departe, în Crimeea.

A fost o îndeletnicire grea, plină de privaţiuni, de provocări, dar  le-a biruit pe toate prin credinţa întru Hristos, reuşind să-i convingă şi pe alţii. Peșterea din Dobrogea unde se sșpune că a locuit vremelnic Apostolul Andrei a devenit loc de pelerinaj și închinăciune pentru ctredincioși.

Deşi nu a făcut nimănui vreun rău şi era un  apostol smerit, Sfântul Andrei a avut parte de un sfârşit cumplit din pricina credinţei în Dumnezeu, fiind şi el răstignit, dar cu capul… în jos, pe o cruce în formă de X, care îi poartă numele, foarte cunoscută printer feroviari.

Datini din străbuni

   În universal rural românesc s-a păstrat datina ca  femeile să meargă în ziua de Sântandrei dis-de-dimineaţă  în grădină şi să rupă câteva mlădiţe de la pomii roditori, apoi să facă un mic mănunchi pentru fiecare  membru al familiei, punânu-le  în câte o cană de lut. Apa trebuie  schimbată în fiecare dimineaţă. Acela va fi  norocos în anul ce vine  ale cărui ramuri vor înflori  în Ajunul Anului Nou.

Pe vremuri  unii săteni credeau în naivitatea lor că de Sântandrei animalele din bătătură prind glas şi-şi spun necazurile, dar oamenii nu au voie să le asculte. Cerul se desface în toată lumina lui şi atunci necuvântătoarele capătă grai omenesc şi-şi depănă unele altora păsurile.

Dacă stăpânul lor  aflat prin preajmă  era bun gospodar şi se arăta  mereu atent cu ele,  orice  dorinţă  i se îndeplinea!

Se credea pe timpuri că  în no

aptea  de Sântandrei strigoii bântuiau  pe la casele oamenilor necredincioşi, spre a-i necăji. Pentru a se apăra, suprestiţioşii purtau un căţel de usturoi în buzunar şi întorceau  vasele din bucătărie cu gura în jos pentru a nu se ascunde acolo Necuratul.

În folclor  strigoii sunt prezentaţi drept făpturi supranaturale  care la miezul nopţii colindă  ca nişte umbre, furând mana recoltelor, pedepsind duşmanii, îmbolnăvind  animalele. A dăinuit  multă vreme şi superstiţia  că strigoii morţi ies din morminte la Sf. Andrei, se întâlnesc cu strigoii vii şi se bat până la ivirea zorilor…

Pricolicii

În unele eresuri se vorbeşte  despre pricolici, niște creaturi mitologice  înrudite simbolistic  cu lupul. Arată ca un năpârstoc cu coadă, născut dintr-un incest,  o apariţie strâmbă, pipernicită, ce se iveşte  doar noaptea. Se zice că pricoliciul se poate  preschimba în lup, dacă se dă de trei ori peste cap. Are puterea miraculoasă de a trece peste  orice obstacol, neputând fi prins. Spre deosebire de strigoi şi moroi, pricolicii sunt muritori. Ignoranţii  se temeau să nu devină chiar ei pricolici în urma vreunui blestem, deochi, de aceea  mergeau la vrăjitoare să li se facă descântece.

Conform unor ritualuri stravechi, Anul Nou al dacilor începea chiar de Ziua Sfântului Apostol Andrei. De aici şi denumirea “Ziua lupului”, ştiut fiind faptul că acest animal curajos reprezenta un simbolul  pictat pe steagul dacic.

Sf. Andrei este considerat patronul lupilor,  jivine care doar în această zi  au voie să dea iama în turmele gospodarilor, spre a se înfrupta fără teamă. Se spune că numai acum lupul  poate să-şi vadă coada, deci să-şi întoarcă capul, altminteri gâtul rămânându-i teapăn tot restul anului.

Şi în prezent  există anumite  obiceiuri şi  interdicţii, mai cu seamă în lumea pastorală.  De Sântandrei  nu se fac anumite munci casnice, femeile nu vorbesc de… pieptene, care este  asociat cu colţii lupului – sălbăticiune căreia i se aduc mici ofrande.  Acum este hotarul dintre  anotimpuri, perioada când începe împerecherea acestor fiare periculoase.  Lupii încep să devină agitaţi, crescându-le agresivitatea, atacând animalele din gospodăriile sătenilor, în  special ovinele.  Aceste carnivore au o particularitate, în  sensul că mai mult  omoară prada, decât o mănâncă în întregime.

Felicitări sărbătoriţilor !

După statistici reiese că în jur de 600.000 de  români îşi  au pe 30 noiembrie Ziua onomastică.  Dintre aceştia  peste 322.000 se numesc Andrei.   Prenumele feminine  mai des întâlnite sunt Andreea (272.000), Andra  (23.000), cu variantele Anduţa sau Andruşa.

Tuturor le  urăm un sincer “La Mulţi Ani”, cu bucurii şi multă sănătate!

Horia C. Deliu