La dată neschimbată, pe 30 noiembrie, Biserica ortodoxă și romano-catolică îl sărbătoresc pe Sfântul Apostol Andrei, socotit, totodată, şi Ocrotitorul României. În popor i se spune şi Sântandrei. Numele său derivă din grecescul Andreas, care înseamnă „Viteaz”. În enumerările apostolilor, Sf. Andrei apare menţionat între primii patru.
Moş Andrei
În popor i se mai spune şi Moş Andrei. După el urmează Moş Nicolae, Moş Crăciun şi Moş Vasile. Aceste denumiri sunt legate de perioada iernii, când Soarele nu mai are putere ca în restul anului, fiind batrân şi ostenit.
După începerea creştinării dacilor ca urmare a predicării Evangheliei de către Apostolul Andrei, vechile tradiţii păgâne de pe aceste locuri au început să se estompeze, rămânând doar anumite superstiţii, datini şi obiceiuri, ce astăzi au un anumit farmec.
În tradiţia populară, Noaptea de Sf. Andrei a rămas celebră. Este momentul în care duhurile malefice, cum ar fi strigoii, moroii şi pricolicii capătă puteri mai mari decât în restul anului, venind să sperie necredincioşii. Odinioară se făceau vrăji şi farmece pentru alungarea lor, iar fetele nemăritate se rugau pentru a-și găsi viitorul soţ.
Se credea că demonii şi spiritele ce nu şi-au găsit odihna, vin acum cu puteri sporite printre cei vii să-i sperie, atentând la sănătatea dobitoacelor din bătătură şi, de asemenea, la fertilitatea ogoarelor. De teamă, oamenii evitau să iasa pe uliţă în noaptea ce peceda data de 30 noiembrie, iar în casă se aducea şi se mânca usturoi, se atârna pe la uşi, reprezentând practici naive de protejare a omului.
Octogenarul Ion Bularca, de prin părţile Întorsurii Buzăului, îmi relata o poveste pe care o ştia de la bunicul său: cum că de Sântandrei se deschide Cerul, iar cei curaţi la suflet şi drepţi întru credinţă pot vedea nişte semne minunate: o pată roşie pe cer şi o rază de Soare căzând oblic pe Pământ
Fratele lui Petru
Andrei a fost fiul lui Iona, din Galileea, şi fratele lui Petru, ambii pescari, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Înainte de a fi Apostol al Domnului, Andrei a fost ucenic al Sf. Ioan Botezatorul. Din zilele acelea, Sf. Andrei l-a urmat pe Mântuitor pe drumurile Ţării Sfinte, devenind martor al faptelor minunate săvârşite. A văzut Patimile Domnului, a plâns la moartea Lui şi s-a întărit în credinţă în ziua Învierii.
Să desluşim, totuşi, pentru cititorii mai puţin avizaţi, câteva date despre măritul personaj biblic pe care-l omagiem. Conform izvoarelor religioase ce ne-au parvenit de pe vremea Mântuitorului, se ştie că în urma săvârşirii minunii de Înalţare a Sa la Cer şi după perioada de Cincizecime, apostolii au tras la sorţi încotro să se îndrepte spre a propăvădui noua credinţă.
Sfântului Andrei i-a fost hărăzit să purceadă spre Bizantia, Tracia şi Macedonia, să poposească în ţinuturile din jurul Mării Negre, să ajungă pe malurile Fluviului Danubius, să adăste în Dobrogea
noastră (de aceea se numeşte Ocrotitorul României) şi apoi să treacă mai departe, în Crimeea.
A fost o îndeletnicire grea, plină de privaţiuni, de provocări, dar le-a biruit pe toate prin credinţa întru Hristos, reuşind să-i convingă şi pe alţii. Peșterea din Dobrogea unde se sșpune că a locuit vremelnic Apostolul Andrei a devenit loc de pelerinaj și închinăciune pentru ctredincioși.
Deşi nu a făcut nimănui vreun rău şi era un apostol smerit, Sfântul Andrei a avut parte de un sfârşit cumplit din pricina credinţei în Dumnezeu, fiind şi el răstignit, dar cu capul… în jos, pe o cruce în formă de X, care îi poartă numele, foarte cunoscută printer feroviari.
Datini din străbuni
În universal rural românesc s-a păstrat datina ca femeile să meargă în ziua de Sântandrei dis-de-dimineaţă în grădină şi să rupă câteva mlădiţe de la pomii roditori, apoi să facă un mic mănunchi pentru fiecare membru al familiei, punânu-le în câte o cană de lut. Apa trebuie schimbată în fiecare dimineaţă. Acela va fi norocos în anul ce vine ale cărui ramuri vor înflori în Ajunul Anului Nou.
Pe vremuri unii săteni credeau în naivitatea lor că de Sântandrei animalele din bătătură prind glas şi-şi spun necazurile, dar oamenii nu au voie să le asculte. Cerul se desface în toată lumina lui şi atunci necuvântătoarele capătă grai omenesc şi-şi depănă unele altora păsurile.
Dacă stăpânul lor aflat prin preajmă era bun gospodar şi se arăta mereu atent cu ele, orice dorinţă i se îndeplinea!
Se credea pe timpuri că în no
aptea de Sântandrei strigoii bântuiau pe la casele oamenilor necredincioşi, spre a-i necăji. Pentru a se apăra, suprestiţioşii purtau un căţel de usturoi în buzunar şi întorceau vasele din bucătărie cu gura în jos pentru a nu se ascunde acolo Necuratul.
În folclor strigoii sunt prezentaţi drept făpturi supranaturale care la miezul nopţii colindă ca nişte umbre, furând mana recoltelor, pedepsind d
uşmanii, îmbolnăvind animalele. A dăinuit multă vreme şi superstiţia că strigoii morţi ies din morminte la Sf. Andrei, se întâlnesc cu strigoii vii şi se bat până la ivirea zorilor…
Pricolicii
În unele eresuri se vorbeşte despre pricolici, niște creaturi mitologice înrudite simbolistic cu lupul. Arată ca un năpârstoc cu coadă, născut dintr-un incest, o apariţie strâmbă, pipernicită, ce se iveşte doar noaptea. Se zice că pricoliciul se poate preschimba în lup, dacă se dă de trei ori peste cap. Are puterea miraculoasă de a trece peste orice obstacol, neputând fi prins. Spre deosebire de strigoi şi moroi, pricolicii sunt muritori. Ignoranţii se temeau să nu devină chiar ei pricolici în urma vreunui blestem, deochi, de aceea mergeau la vrăjitoare să li se facă descântece.
Conform unor ritualuri stravechi, Anul Nou al dacilor începea chiar de Ziua Sfântului Apostol Andrei. De aici şi denumirea “Ziua lupului”, ştiut fiind faptul că acest animal curajos reprezenta un simbolul pictat pe steagul dacic.
Sf. Andrei este considerat patronul lupilor, jivine care doar în această zi au voie să dea iama în turmele gospodarilor, spre a se înfrupta fără teamă. Se spune că numai acum lupul poate să-şi vadă coada, deci să-şi întoarcă capul, altminteri gâtul rămânându-i teapăn tot restul anului.
Şi în prezent există anumite obiceiuri şi interdicţii, mai cu seamă în lumea pastorală. De Sântandrei nu se fac anumite munci casnice, femeile nu vorbesc de… pieptene, care este asociat cu colţii lupului – sălbăticiune căreia i se aduc mici ofrande. Acum este hotarul dintre anotimpuri, perioada când începe împerecherea acestor fiare periculoase. Lupii încep să devină agitaţi, crescându-le agresivitatea, atacând animalele din gospodăriile sătenilor, în special ovinele. Aceste carnivore au o particularitate, în sensul că mai mult omoară prada, decât o mănâncă în întregime.
Felicitări sărbătoriţilor !
După statistici reiese că în jur de 600.000 de români îşi au pe 30 noiembrie Ziua onomastică. Dintre aceştia peste 322.000 se numesc Andrei. Prenumele feminine mai des întâlnite sunt Andreea (272.000), Andra (23.000), cu variantele Anduţa sau Andruşa.
Tuturor le urăm un sincer “La Mulţi Ani”, cu bucurii şi multă sănătate!
Horia C. Deliu
