Conducerea Sanitas Covasna a anunţat luni că se solidarizează cu acţiunile paşnice de protest care au loc în ţară, menţionând că va organiza manifestaţii similare de protest şi la nivel judeţean.

Preşedintele filialei Sanitas Covasna, Vasile Neagovici a declarat pentru AGERPRES că a demarat consultări cu celelalte structuri sindicale din judeţ, precum şi cu o serie de organizaţii nonguvernamentale, printre care cea a pensionarilor, în vederea organizării unor mitinguri în cadrul cărora să se facă auzite glasurile cetăţenilor.

Vasile Neagovici, preşedintele filialei Sanitas Covasna

”Până miercuri vom stabili calendarul acţiunilor (…) Ca prim pas vom organiza un miting la Sfântu Gheorghe spre sfârşitul acestei săptămâni sau începutul săptămânii viitoare”, a declarat Vasile Neagovici.

Acesta a menţionat că Sanitas nu va fi niciodată de acord cu privatizarea sistemului public de sănătate, opinând că acest demers va avea ‘efecte dezastruoase’ atât pentru cetăţeni, cât şi pentru salariaţii din sistemul sanitar. Potrivit liderului sindical, acest lucru va limita accesul populaţiei la serviciile medicale gratuite, va conduce la majorarea contribuţiei cetăţenilor pentru plata diverselor servicii medicale, precum şi la închiderea unor spitale.

„(…) Considerăm că este obligaţia statului să asigure sănătatea populaţiei, că este necesar ca aceste instituţii să rămână publice de interes naţional sau local şi nu să devină ONG-uri sau SRL-uri. De asemenea, considerăm că o administrare privată a fondurilor sociale de sănătate, şi în prezent foarte mici, va duce inevitabil la scumpirea acestor asigurări, care se va răsfrânge negativ asupra populaţiei şi aşa foarte săracă. (…) Drept urmare, facem un apel de solidarizare către toate structurile sindicale din judeţ, către toate asociaţiile de pensionari şi către toţi cetăţenii judeţului de a sprijini acţiunile de protest care vor fi organizate de noi”, a menţionat Vasile Neagovici.

În cursul zilei de luni, premierul Emil Boc a anunţat că Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, a fost mandatat să formeze o echipă care să propună un nou proiect de lege a Sănătăţii.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail