Liderii sindicatului Sanitas Covasna cer tichete de vacanță pentru angajații spitalelor publice și nu mai acceptă nerespectarea drepturilor salariale ce li se cuvin conform legii, amenințând chiar cu o acțiune de protest.

 

 

Spre deosebire de alți colegi din țară, cei aproximativ 1800 de angajaţi ai spitalelor publice din judeţul Covasna nu au primit nici anul acesta tichete de vacanţă, din lipsă de fonduri.

Liderul sindicatului Sanitas Covasna, Vasile Neagovici, a declarat miercuri, 3 iulie a.c, în cadrul unei conferințe de presă,  că negocierile purtate în ultimele luni cu managerii spitalelor, precum şi cu conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, nu au dus la niciun rezultat, prin urmare va convoca urgent Comisia de Dialog Social de pe lângă Prefectura Covasna. Neagovici susține că sistemul sanitar covăsnean este subfinanţat, dovadă fiind şi faptul că spitalele au acumulat datorii mari către furnizori, iar pentru deblocarea situației a fost nevoie de ajutorul financiar de 1 milion de lei din partea Consiliului Județean Covasna.

 

„Din luna mai lucrurile s-au agravat. Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe, după multe consultări, a dispus o suspendare a indemnizației de hrană pentru două luni de zile, pentru că se află într-o situație financiară precară. A trebuit să intervină Consiliul Județean Covasna și a ajutat financiar pentru a achita datoriile acumulate. La Spitalul de Cardiologie s-a mers pe avarie de la începutul anului, nu mai discut de cele două spitale mai mici, respectiv municipalul din Târgu Secuiesc și cel Orășenesc Baraolt. Am discutat, m-am consultat cu colegii, am făcut demersuri prin federație, ne-am arătat nemulțumirea. Părerea mea este că ceva se întâmplă cu finanțarea.(…)  După cum arată finanţarea nu văd bine situaţia mai ales din octombrie, noiembrie, decembrie, când va trebui să plătim şi gaz, trebuie să plătim mai multă energie electrică. (…) Spitalele sunt într-o situație jenantă, jenantă și pentru pacienți. Mai devreme sau mai târziu  trebuie să faci raționalizări și în altă parte, în afară să tai sporuri și să nu acorzi vouchere de vacanță sau să nu dai indemnizație de hrană. Dacă se va continua în acest sistem de finanţare, prin luna octombrie, noiembrie o să fim în situaţia să spunem pacientului, ca acum opt-nouă ani de zile, du-te până la farmacia din colţ şi ia, te rog frumos, aţă de sutură, tifon şi aşa mai departe. Acest lucru nu îl dorim nici noi. Practic trebuie să avem pacienți mulțumiți.  (…) Nu mai acceptăm această formă, eu spun, de finanţare precară, chiar dacă colegii mei își desfășoară activitatea, chiar dacă au venit medici în spitalele din județ și e un lucru foarte bun, chiar dacă sunt probleme de personal în continuare, la majoritatea spitalelor, acum nu la medici atât de mult, dar la asistenții medicali. Mă sună și spun “suntem epuizați, plecăm în medical pentru că nu mai putem să lucrăm unul sau maxim doi pe o secție de acuzi cu 40 de pacienți internați, adică nu paturi fizice, pacienți pe acele paturi”. Este inuman. Sunt foarte multe hârtii de făcut, timpul pentru pacienți devine din ce în ce mai scurt, pacientul bineînțeles este din ce în ce mai nemulțumit și pe bună dreptate pentru că nu-i mai acorzi suficient timp, atenție, un zâmbet și tot ce trebuie să oferi unui pacient,  și lucrurile au luat-o razna din punctul meu de vedere.

Voi cere urgent convocarea Comisiei de dialog social şi voi transmite şi un memoriu motivat către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, pentru că nu mai înţeleg nimic. E un haos total. (…) Avem o Ordonanţă care stipulează clar că în cursul anului toţi bugetarii beneficiază de vouchere de vacanţă. Sumele necesare ar fi trebuit să se regăsească în Fondul Unic de asigurări de sănătate.  (…) Noi nu cerem Casei de Asigurări bani pentru vouchere, ci spunem că trebuie asigurată finanţare pentru ca spitalul să îşi permită să dea toate drepturile stabilite de lege, nimic mai mult, și să asigure buna funcționare a spitalelor.  (…) Eu spun foarte clar că nu managerii spitalelor din judeţ sunt vinovaţi de această situaţie, în condiţiile în care spitalele au rămas cu acelaşi buget din anul 2017, ba chiar mai mic cu 1%.”, a declarat Vasile Neagovici.

 

Liderul Sanitas a mai spus că „nu dă vina” nici pe Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, ci pe Casa Naţională, care împarte banii, menţionând că sistemul sanitar din judeţ ar avea nevoie de o sumă cu 20% mai mare decât cea pe care o primeşte în prezent.

Prin memoriul pe care îl vor depune la instituțiile abilitate, liderii Sanitas vor cere și servicii mai bine plătite de către CNAS. Neagovici a dat un exemplu. În timp ce o zi de recuperare la Spitalul de Cardiologie Covasna este finanțată cu suma de 106 lei pe zi, cu toate serviciile incluse, la spitalul de Recuperare de la Techirghiol, cu profil reumatic, în care nu sunt atâtea medicamente și atâtea investigații, suma decontată de către Casa de Asigurări de Sănătate Constanța este 220 lei. De ce există diferența asta între cele două sume decontate pentru aceleași servicii? La întrebarea asta vrea Neagovici să-i răspundă președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

 

Vasile Neagovici a mai spus că va apela la instanţă pentru acordarea drepturilor cuvenite salariaţilor, și că deja are în lucru foarte multe dosare ale angajaților nemulțumiți. De asemenea, ia în calcul și varianta organizării unui protest în faţa sediului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate din Bucureşti.

La nivelul județului Covasna, Sindicatul Sanitas are aproape 2000 de membri.

 

Larisa AXINIA

 

 

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail