. . jandarmiInspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Covasna a aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de peste 27.000 de lei, în urma misiunilor de ordine publică executate în luna octombrie.

„În luna octombrie 2016, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Covasna a executat activităţi pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale, cu ocazia executării misiunilor de ordine publică, obținând următoarele rezultate: 9 infracțiuni constatate în cooperare cu poliția și 21 autori ai faptelor de natură penală prinşi în flagrant; o infracțiune constatată în acțiuni ale jandarmeriei și 1 autor al faptelor de natură penală, 60 de sancțiuni contravenționale aplicate, în valoare totală de 27.050 lei.”- se arată într-un comunicat de presă emis ieri de către reprezentanții compartimentului de informare și relații publice al IJJ Covasna.
Potrivit aceleiași surse, „sancţiunile de natură contravenţională au fost aplicate pentru abateri de la prevederile legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice (54 de sancţiuni în valoare totală de 11.050 lei), ale legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice (4 sancţiuni în valoare de 6.000 lei) şi ale ordonanţei de urgenţă 195/2005 privind protecţia mediului ( două sancţiuni în valoare de 10.000 lei).”

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail