În data de 3 decembrie, la Sfântu Gheorghe, a avut loc cea de-a doua ediţie a Cupei „Moș Nicolae” organizată de Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Covasna, și cofinanțată de Consiliul local al municipiului Sfântu Gheorghe.

Evenimentul s-a adresat juniorilor C – grupele de vârstă 2002-2003, D – grupele de vârstă 2004 -2005, E – grupele de vârstă 2006, și F – grupele de vârstă 2007 și mai mici, și s-a desfășurat la Sala Sporturilor „Szabo Kati” din Sfântu Gheorghe.

cupa-mos-nicolaeÎn cadrul Cupei au jucat categoriile de juniori C 2002-2003, grupa A, cu echipele: Câmpul Frumos, ACS Sepsi  OSK și ACS Viitorul; juniori D 2004-2005, grupa B, cu echipele ASCS Sepsi OSK, ACS Futsal Spicom, AS Atletico II și ACS Viitorul; și grupa C cu echipele AS Atletico Steaua, ASCS OSK II, ACS Futsal Spicom II și AS Pro Szotyor. La categoria juniori E 2006, au participat echipele din grupa D: ACS Sepsi OSK, Câmpul Frumos și ACS Futsal Spicom, iar din grupa E, echipele: ACS Viitorul, ACS Sepsi OSK II și AS Atletico Steaua. La categoria juniori F 2007, grupa F, au participat echipele ACS Sepsi OSK, Câmpul Frumos și ACS Futsal Spicom II; la grupa G echipele: ACS Viitorul, ACS Sepsi OSK II și ACS Siki Foci II; grupa H echipele: AS Atletico Steaua și ACS Futsal Spicom; iar la grupa I, echipele: ACS Siki Foci și AS Atletico Steaua II.

Au fost jucate, în total, 37 de meciuri și deși a fost întocmit câte un clasament cu echipele câștigătoare, tuturor participanților le-au fost oferite, la final, cupe, diplome și dulciuri.

La categoria juniori C 2002-2003, locul I a fost ocupat de echipa ACS Viitorul, locul II de echipa ASCS Sepsi OSK, iar locul III de echipa Câmpul Frumos.

La juniori D 2004-2005, pe locul I s-a clasat echipa ASCS Sepsi OSK, urmată pe II de echipa ACS Futsal Spicom  II, și pe III de echipa ASCS Sepsi OSK  II, locul IV fiind ocupat de  ACS Viitorul.

Campionii categoriei juniori E 2006 au fost cei de la ASCS Sepsi OSK, urmați pe locul II de echipa ASCS Sepsi OSK  II, pe locul III de ACS Viitorul și pe locul IV de echipa Câmpul Frumos.

Categoria juniorilor F 2007 a fost câștigată de micuții de la AS Atletico Steaua, locul II fiind ocupat de echipa ACS Siki Foci, urmată de ASCS Sepsi OSK pe III și de ASCS Sepsi OSK II pe locul IV.

În cadrul competiției au putut participa doar ehipele din municipiul Sfântu Gheorghe, Coșeni, Chilieni și Câmpul Frumos, iar fiecare echipă s-a putut înscrie cu un lot de maxim 10 jucători (6 titulari + 4 rezerve), cu vârsta minimă de 7 ani.

I.A.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail