Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni organizează un nou program cultural deosebit. Intitulat „Sâmbăta asta o petrecem la muzeu!”, evenimentul va avea loc mâine, 16 iunie a.c,  începând cu ora 9.

Click pentru a vizualiza

Astfel, între orele 09.00- 22.00, cei interesaţi vor putea vizita expoziţia Aşezarea preistorică Păuleni Ciuc Dâmbul Cetăţii, dar şi  Expoziţia tactilă Atinge istoria. De la ora 11, timp de o oră, formaţia „Manócskak” a Asociaţiei Philadelphia Pro Familia Support va încânta publicul cu un concert în aer liber, iar între ora 12- 12.20, cei prezenţi se vor putea bucura de programul artistic oferit de trupa de dans „Big Brother” de la Şcoala Specială Olteni şi Colegiul Naţional Mihai Viteazul Sf. Gheorghe. Coordonatorii acesteia sunt Pethö Herta şi Elena Suncă. Activităţile nu se opresc aici. Între orele 13:00 – 15:00, se vor desfăşura atelierele creative.

În plus, cei care se întrebau ce se ascunde în spatele expoziţiilor din muzee, cine lucrează în birouri şi ce anume face, cum ajunge un obiect în muzeu, cine decide dacă acesta este sau nu important, dacă trebuie păstrat în patrimoniu sau nu, cine are grijă de el, unde se păstrează dacă nu este expus, cine face expoziţiile şi cum, vor putea afla răspunsul la aceste întrebări între orele 16.00- 18.00, în cadrul proiectului Museum Jobs.

“Dacă ai şi alte întrebări nu trebuie decât să ni le spui, iar noi îţi vom răspunde. Vino sâmbătă în curtea MNCR, unde specialiştii din muzeu îţi vor arăta secretele meseriei lor. Şi, cine ştie, poate într-o zi vom fi colegi! Vino în echipa noastră! Înscrie-te şi angajează-te pe unul dintre job-urile din cadrul muzeului. Astăzi poţi fi arheolog, conservator, muzeograf sau ghid, şi vei vedea cum fiecare dintre aceştia contribuie la ceea ce pot vedea vizitatorii într-un muzeu. Vino cu prietenii şi angajează-te la muzeu!”, transmit organizatorii.

Potrivit acestora, programul este destinat elevilor din clasele primare, gimnaziale, liceale, dar şi adulţilor. Activităţile se vor derula pe grupe de lucru, formate din câte 4 persoane. Fiecare participant va primi o recomandare din partea MNCR în funcţie de postul pe care l-a ocupat, cu menţiunea datei, a duratei şi a atribuţiilor îndeplinite.

În încheierea programului, între orele 20:30 – 22:00, trupa Selfish Murphy  îi va încânta pe cei prezenţi cu un concert în aer liber.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail