La fel ca oricare alți salvatori, salvamontiștii sunt „la datorie” 24 de ore din 24, indiferent de ziua săptămânii ori de sărbătoare. Aceștia sunt gata în permanență să escaladeze munții și să străbată pădurile pentru a găsi turiștii rătăciți ori, mai rău, răniți, și a-i aduce înapoi la siguranța civilizației.
Vremea rece nu i-a împiedicat, nici în acest an, pe împătimiții culegători de ciuperci să se aventureze în zone izolate. Astfel, la începutul lunii noiembrie, un bărbat a sesizat autoritățile, prin Serviciul 112, că s-a rătăcit în zona Bota-Valea Zăbrătăului, în timp ce se afla la cules de ciuperci. Printr-o desfășurare rapidă de forțe, bărbatul a ajuns în siguranță, înapoi la familia sa. Salvamontiștii covăsneni s-au mobilizat prompt pentru găsirea tânărului rătăcit și, potrivit şefului de birou al Centrului Județean pentru Protecția Naturii și Salvamont, Moscviciov Leonid, succesul intervenției s-a datorat bunei cooperări între serviciul pe care îl coordonează și celelalte echipaje ale instituțiilor participante la intervenție. Din fericire, aceasta a fost singura intervenție a salvamontiștilor, de la începutul sezonului rece. Aceștia sunt, totuși, în alertă în această perioadă, când foarte mulți turiști sosiți din alte zone ale țării au ales să își petreacă vacanța de iarnă la noi în județ.
La ora actuală, în cadrul Centrului Județean pentru Protecția Naturii și Salvamont Covasna sunt angajați patru salvamontiști, iar alți doi își oferă serviciile în mod voluntar. „Urmează să mai angajăm încă două persoane. Poate fi salvamontist cel care are cel puțin o școală de salvamont. Sunt niște acreditări care se dau de către A.N.S.M.R. (Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România – n. red.) Posturile se vor scoate la concurs în cursul anului viitor, dar momentul exact depinde de bugetare și de mecanismul legal. Sunt mai multe persoane care își doresc să devină salvamontiști, dar vom vedea concret, când se vor scoate posturile la concurs.”, a precizat Moscviciov Leonid.
Acesta a mai adăugat că salvamontiștii angajați au parte de o pregătire profesională continuă, participând la cursuri de perfecționare și trecând, o dată la fiecare trei ani, prin examene pentru reînnoirea atestatului de salvamontist. Potrivit șefului Centrului Județean pentru Protecția Naturii și Salvamont, Moscviciov Leonid, oricine poate deveni salvamontist voluntar, dacă practică alpinismul și schiul, la un nivel avansat. Cei interesați de această activitate benevolă sunt evaluați de către salvamontiștii profesioniști, cu experiență, apoi pot participa alături de echipajele Salvamont la acțiuni. „Trebuie să îți placă această meserie, să poți practica alpinismul și schiul și să ai un devotament pentru această meserie. Noi suntem la datorie 24/24 de ore, indiferent de sărbătoare. La o intervenție participă cel puțin patru salvamontiști, care sunt pregătiți să intervină oriunde pe raza județului. Voluntarii participă la acțiuni alături de salvamontiști.”, a mai adăugat Moscviciov Leonid.
Acesta a ținut să le ofere câteva sfaturi turiștilor pasionați de zonele montane, care vizitează județul Covasna: „Pentru cei care practică schiul să respecte obligatoriu regulamentul de pe pârtiile de schi. Cei care vor să meargă în drumeții să se intereseze înainte de starea vremii și de starea traseelor și să nu se aventureze în locuri care nu sunt marcate. Bineînțeles, să alerteze din timp Salvamontul, dacă apare vreo problemă pe parcurs. Printre cele mai periculoase zone din județ sunt zona Lăcăuți, zona Balvanyos și zona Bodoc-Baraolt, pericolele apărând în special atunci când turiștii nu respectă drumurile marcate. În perioada aceasta e și mai periculos, dată fiind starea vremii.”
Ajutorul salvamontiștilor poate fi solicitat fie prin apelarea numărului unic pentru situații de urgență, 112, fie printr-un apel la numărul 0725.826.668 (0-SALVAMONT).
Oana-Mihaela Bărzic