Serviciul Salvamont Covasna a închis temporar trei trasee turistice din zona staţiunii Balvanyos din cauza urşilor şi urmează să monteze panouri de atenţionare şi pe alte trasee pentru a preveni turiştii cu privire la pericolul de a se întâlni cu aceste animale sălbatice.

Şeful Centrului Judeţean pentru Protecţia Naturii şi Salvamont Covasna, Leonid Moscviciov, a declarat marţi că au fost închise traseul Pasul Balvanyos – Tinovul Bufogo şi retur, marcat cu punct albastru, Pasul Balvanyos – Capela Sf. Maria, marcat cu punct roşu şi Pasul Balvanyos – Băile Apor, marcat cu triunghi roşu.

„Am montat panouri de semnalizare privind închiderea acestor trasee, iar informaţia apare şi pe site-ul nostru. Urmează să închidem probabil şi alte trasee unde s-a semnalat prezenţa urşilor, cum ar fi zona Şugaş Băi”, a precizat Leonid Moscviciov.

Acesta a făcut un apel către oameni să nu hrănească animalele sălbatice, avertizându-i că se pun în pericol, dar şi că, potrivit legii, pot fi amendaţi dacă fac acest lucru în ariile protejate.

Prefectul Raduly Istvan a declarat, marţi, că până în data de 30 iunie în judeţul Covasna au fost semnalate 181 de atacuri ale urşilor asupra animalelor domestice, fiind rănite sau omorâte 25 de bovine, 146 de ovine, 2 caprine, 7 porci, 1 iepure şi 325 de păsări domestice şi au fost distruşi 31 de stupi de albine şi aproape o jumătate de hectar de culturi agricole, în prima jumătate a anului fiind depuse 88 de cereri de despăgubire de către fermierii din judeţ, în valoare totală de peste 270.000 de lei.

Au existat şi două cazuri în care urşii au atacat oameni, dar persoanele rănite au supravieţuit.

Prefectul a mai menţionat că nu se ştie exact numărul urşilor care trăiesc în judeţul Covasna, însă, conform estimărilor, ar fi în jurul a 2.000 de exemplare.

Anul acesta au fost solicitate 13 autorizaţii de împuşcare a unor urşi periculoşi şi 10 au fost puse în executare.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail