Noul sediu al Teatrului „Andrei Mureşanu” (TAM), din  clădirea vechiului cinema Arta, nu va fi gata până la 18 martie, când va începe cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru „Reflex”, aşa cum au apreciat autorităţile locale. . .

Potrivit primarului oraşului Sfântu Gheorghe, domnul Antal Arpad, lucrările de reabilitare a clădirii care va găzdui atât sediul teatrului românesc  cât şi două săli de cinema 3D, nu vor fi finalizate în luna martie a.c., întrucât TAM nu a proiectat spectacole pe scena respectivă: „Până la urmă,  din partea teatrului  nu au fost proiectate  spectacole, şi nu am mai pus presiune pe constructor , ca să nu meargă împotriva calităţii. Anul acesta se va finaliza, cu siguranţă. Avem banii, se finalizează şi teatrul, şi cinematograful, dar acel spaţiu nu se va folosi pentru  Festivalul Reflex”, a declarat Antal Arpad.

Directorul TAM, domnul Dan Ţopa este de părere că dacă s-ar grăbi lucrurile, calitatea acestora ar avea de suferit. Chiar dacă echipa TAM se străduieşte să repete piesele în diferite locații- atât din incinta clădirii teatrului municipal cât şi din afara acestuia-,  directorul are speranţe că abia la anul, în aceeaşi perioadă,  trupa de teatru românească să poată juca pe noua scenă din sediul propriu.

„Cred că nu este nici timpul fizic, şi-ar fi şi păcat să ne grăbim, doar ca să ne grăbim. Cred că în toamnă s-ar termina lucrările  şi poate la anul, în perioada aceasta,  să aibă şi dotările necesare,  ţinând cont de faptul că acestea nu sunt cuprinse în actualul proiect. Noi ne dorim foarte tare sala aceasta şi trebuie să ţinem cont de faptul că nu ne putem duce oriunde. Atâta timp cât e un sediu al teatrului, cred că trebuie să avem grijă şi de acest lucru”, este de părere Dan Ţopa.

Lucrările la noul sediu al TAM şi al noului cinematograf 3D din Sfântu Gheorghe  au început în luna noiembrie a anului trecut. Proiectul, în valoare de aproape 1 milion de euro, a primit o finanţare de 5 milioane de lei de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail