Fiecare epocă socială şi-a avut înţelepţii care au marcat-o. Antichitatea se bazează şi ea pe multe minţi luminate, pe gândirea cărora s-au format apoi societăţile care au urmat. Unul dintre aceştia, Pitagora (576-496 î.Hr.), gânditor antic grec, militant religios şi politic, poate fi un exemplu elocvent în acest sens. „Informaţiile despre viaţa şi doctrina lui sunt greu de separat de legendele care îl prezintă ca pe un semizeu, un înţelept desăvârşit, un moştenitor al întregii ştiinţe antice şi al Orientului Apropiat, un făcător de miracole şi magician”, aşa cum apare el descris în „Enciclopedia înţelepciunii”.
Deşi au trecut de atunci mai bine de 2000 de ani, remarcile sale referitoare la lumea în care a trăit continuă să fie valabile şi azi, în era spaţială. Vom reda câteva din „perlele” acestui gânditor antic, iar cititorii vor avea ocazia să constate dacă ele sunt valabile sau nu şi pentru societatea în care ne ducem veacul.
Pe cine alegem?! Iată sfatul lui Pitagora către popor: „Poporule! Dacă îţi doreşti o bună rânduială în ceea ce priveşte politica, fereşte-te de o organizaţie fără vlagă, o administraţie fără putere şi de luxul ospeţelor. Acestea trei dau întotdeauna naştere vrajbei în viaţa civilă şi în gospodării şi au ca urmare năruirea statului şi a familiei”. Dacă analizăm situaţia politico-socială din România ultimilor ani, putem noi spune că Pitagora n-a avut dreptate?! Poate că dreptate a avut şi când a afirmat că „drepturile omului nu sunt la fel cu ale popoarelor din cauză că oamenii deveniţi „popor” încetează a mai fi oameni”.
În zilele noastre se vorbeşte tot mai mult despre necesitatea reducerii numărului parlamentarilor, care au ajuns la aproape 600 încât nu le mai ajung scaunele pe care să moţăie, dar cum absenteismul de la datorie a crescut şi DNA-ul i-a mai împuţinat, nu mai sunt atâţia la un loc, însă tot prea mulţi sunt. În opinia lui Pitagora: „Un Senat de 100 de capete e mult prea mult! Puţini legiuitori, dar înţelepţi!” Şi nu-i aşa?
Dar să vedem ce spune Pitagora despre magistraţi. Sfatul lui li se adresează direct: „Magistraţi ai poporului! Nu urmaţi pilda pescarilor de pe Nil care aruncă cu noroi în ochii crocodilului ca să-l poată stăpâni!” Interesantă comparaţie, dar justă. Filozoful ne mai dă un sfat, deosebit de actual şi astăzi: „Scutiţi-vă magistraţii de jurământ atunci când intră în funcţie, dar nu-i scutiţi să dea socoteală când o părăsesc”. Cât adevăr!
Se pare că nici legile Big Brother nu erau cu totul străine anticilor noştri, al căror reprezentant afirma în urmă cu două milenii: „Lucrul cel mai ruşinos al unei stăpâniri este pândirea şi iscodirea oamenilor”. Desigur, s-ar putea spune că în antichitate nu existau terorişti…
. .
Deşi „lumea întreagă” a lui Pitagora era cam limitată ca teritoriu descoperit, el totuşi avea o viziune globală când îşi îndemna semenii: „Fii cetăţean al lumii întregi până când vei întâlni un popor înţelept şi cu legi drepte”. Cine a întâlnit un asemenea popor?! Probabil că el încă stă ascuns în viitor…
Strămoşul nostru în înţelepciune avea îndemnuri potrivite şi pentru legiuitori: „Viaţa cumpătată în slujba binelui şi a dreptăţii trebuie să stea şi la baza alcătuirii politice a unui stat”. Dar una dintre cele mai interesante cugetări ale lui Pitagora este sfatul adresat celor care fac legile: „Legiuitorule! Nu lăsa oamenilor de stat timpul să se deprindă cu puterea şi onorurile!” Ştia el bine ce spune; dacă privim la timpurile moderne şi medităm puţin, trebuie să-i dăm dreptate, altfel porţile DNA-ului ar rămâne închise. Din păcate cei învechiţi în funcţii s-au învechit şi în rele, şi puţini au rămas „neoxidaţi” şi cu fruntea sus, căci aşa cum spunea Pitagora: „E la fel de periculos să dai nebunului o sabie, ca şi necinstitului puterea”.
Vom încheia acest „arc peste timp” cu o alte două ziceri înţelepte ale filozofului: „Dacă vrei să-ţi supravieţuieşti şi să te respecte urmaşii, atunci lasă în urma ta o famile virtuoasă şi o carte bună”, căci „Pe statuie o înfrumuseţează forma, iar pe om – faptele sale”.
(Surse de informare: Internet şi „Enciclopedia înţelepciunii”)
Mihai Trifoi
