S-au aprovizionat „gratuit” cu țigări și băutură
Poliţia Municipiului Sfântu Gheorghe a fost sesizată printr-un apel telefonic prin numărul unic de urgenţă 112, în dimineața zilei de luni, cu privire la faptul că în perioada 24 – 27 octombrie, persoane necunoscute au pătruns într-un chioşc aparţinând unei societăţi comerciale din Sfântu Gheorghe, de unde au sustras băuturi alcoolice şi ţigări.
Prejudiciul urmează să fie stabilit, iar în cauză se efectuează cercetări în vederea identificării făptuitorilor şi tragerii acestora la răspundere sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
Bărbatul și-a găsit bicicleta furată în urmă cu aproape o lună
În aceeaşi zi, în jurul orei 11:00, Poliţia Municipiului Târgu Secuiesc a fost sesizată de către un bărbat în vârstă de 58 de ani, cu privire la faptul că, în fața unui bloc din localitate, şi-a recunoscut bicicleta ce îi fusese furată în luna septembrie, din casa scării blocului în care locuieşte.
În urma verificărilor efectuate poliţiştii au stabilit identitatea persoanei în posesia căreia se afla bicicleta, un bărbat de 29 de ani care le-a declarat oamenilor legii că a achiziţionat-o în urmă cu aproximativ trei săptămâni de la o altă persoană, în schimbul sumei de 70 de lei.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi pentru identificarea făptuitorului care urmează să fie tras la răspundere sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
IPJ Covasna