Săptămâna trecută, vineri, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Baraolt au fost sesizaţi printr-un apel telefonic prin Sistemul Naţional Unic al Apelurilor de Urgenţă 112 despre faptul că pe raza localităţii Căpeni s-a produs un accident rutier soldat cu victimă. În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului s-a stabilit că numitul C. G. satul Ruseni, judeţul Neamţ, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Judeţean 131, din direcţia Baraolt spre satul Micloşoara, într-o succesiune de curbe, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra autovehiculului, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în albia unui pârâu situat în partea dreaptă a drumului. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto care a fost transportat la Spitalul Orăşenesc Baraolt, dar a refuzat internarea. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. De asemenea acestuia i s-au recoltat şi probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.