La iniţiativa Centrului de Cultură a Judeţului Covasna şi a Consiliului Judeţean Covasna a luat fiinţă marţi, 26 aprilie, Comisia Judeţeană Covasna pentru Colecţia de valori, a cărei scop este documentarea şi diseminarea valorilor deosebite din judeţul Covasna, perpetuarea, promovarea şi punerea în valoare a acestora.
Potrivit directorului Centrului de Cultură a Judeţului Covasna, Imreh-Marton István: „Obiectul de activitate al Comisiei înfiinţate de specialiştii din judeţul Covasna îl reprezintă crearea Colecţiei de valori din judeţul Covasna, precum şi stabilirea criteriilor ce trebuie îndeplinite pentru includeri. Comisia va aduna valorile judeţene, va sprijini cercetarea, conservarea, întreținerea, dezvoltarea, diseminarea, protejarea acestora, respectiv aprobă înfiinţarea comisiilor locale din localităţile judeţului.”
Legat de acest subiect, Tamás Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, a spus: „Este importantă şi oportună înfiinţarea colecţiei de valori judeţene care va integra patrimoniul cultural material și imaterial din judeţul Covasna, într-un sistem global. Această activitate se efectuează de către specialişti, consultându-se cu reprezentanţii respectivei localităţi. În acelaşi timp, consider importantă conştientizarea acestor valori în rândul membrilor comunităţii, precum şi promovarea acestora pe plan internaţional.”
Comisia se compune din reprezentanţii următoarelor domenii de specialitate: economie agroalimentară, sănătate şi stil de viaţă, mediul construit, soluţii industriale şi tehnice, inovaţie, patrimoniu cultural, sport, mediul natural, turism şi alimentaţie publică. Comisia poate constitui comisii de specialitate pe domenii de activitate care vor contribui la realizarea obiectivelor comisiei printr-o activitate de consultanţă şi pregătire a deciziilor. O comisie de specialitate va fi compusă din minim trei membri şi va face eforturi, pe cât posibil, pentru o acoperire cât mai largă a domeniilor de specialitate.
Conform planurilor, Colecţia de valori din judeţul Covasna va fi publicată atât în format electronic pe platforme digitale, cât şi în format tipărit.
Consiliului Judeţean Covasna
Biroul de presă . .