Europarlamentarul Rovana Plumb consideră că decizia Comisiei juridice a Parlamentului European în cazul său este profund incorectă, contrară Regulamentului de procedură din PE, „fiind încurajată de opoziţia din România, în frunte cu preşedintele Klaus Iohannis”.

„Decizia de astăzi a Comisiei JURI este una profund incorectă, contrară Regulamentului de procedură al Parlamentului European şi eminamente politică. Este incorectă pentru că potenţialul conflict de interese, avut în vedere de Comisie în prima fază a evaluărilor, a fost stins definitiv, prin angajamentul meu de a achita creditul conform scrisorii anexate. Comisia a fost informată cu privire la acest aspect, ca urmare a scrisorii trimise de mine către preşedinta Comisiei JURI, coordonatorilor fiecărui grup politic din Comisia JURI şi tuturor membrilor acestei comisii. Este de precizat că stingerea conflictului de interese a fost o acţiune proactivă. Am considerat necesar să intervin pentru a elimina orice dubiu din partea Comisiei JURI, chiar dacă aceasta nu a făcut recomandări, aşa cum îi cerea Regulamentul şi chiar dacă posibilul conflict de interese era, în esenţă, o finanţare în acord cu legislaţia electorală din România”, a precizat Rovana Plumb, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit europarlamentarului social-democrat, decizia Comisiei JURI se situează şi în afara Regulamentului de procedură, deoarece, conform articolului 2, paragraf c), Comisia juridică ar fi trebuit să ofere o serie de recomandări care să ajute candidatul să rezolve eventualele neclarităţi.

„Recomandările pot merge până la a i se indica respectivului candidat să renunţe la bunurile sau acţiunile care ar crea posibile conflicte de interese sau să găsească soluţii financiare pentru a stinge un posibil conflict – aşa cum a procedat în cazul altor comisari desemnaţi de către guvernele lor din Austria şi Spania. În ultimă instanţă, Comisia JURI poate să sugereze chiar schimbarea portofoliului. Niciunul dintre aceşti paşi nu a fost respectat. În aceste condiţii, este evident că decizia Comisiei JURI a fost una politică. Majoritatea Comisiei a urmărit doar să incrimineze şi să discrimineze, nu să sprijine procesul de audiere şi să ofere soluţii, aşa cum îi cerea Regulamentul. Este acum clar că interesul Comisiei nu a fost să clarifice, ci să blocheze candidatura României. Le voi prezenta această situaţie preşedintelui Parlamentului European şi preşedintei desemnate a Comisiei Europene”, a adăugat Rovana Plumb.

În opinia Rovanei Plumb, „atitudinea incorectă a Comisiei JURI a fost încurajată de opoziţia din România, în frunte cu preşedintele Klaus Iohannis”.

„Trebuie spus că atitudinea incorectă a Comisiei JURI a fost încurajată de opoziţia din România, în frunte cu preşedintele Iohannis, care anunţa cu o oră înaintea deciziei că doreşte consultări pe tema nominalizării unui nou comisar european. De asemenea, trebuie menţionat lobby-ul negativ agresiv exercitat de liderul grupului europarlamentar Renew Europe, Dacian Cioloş, împotriva României. Preşedinta Comisiei JURI, membră a grupului Renew Europe, s-a conformat pur şi simplu unei linii politice ostile candidaturii româneşti pentru funcţia de comisar european. De asemenea, un rol important l-a avut şi europarlamentarul Siegfried Mureşan, căruia i s-a propus, ca şi altora, funcţia de comisar european, în cazul respingerii candidaturii mele. Din păcate, se dovedeşte, din nou, că forţele politice de dreapta acţionează chiar şi împotriva României pentru a-şi satisface interesele politice şi electorale”, a susţinut eurodeputata.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail