Românii pot investi în titlurile de stat Tezaur, cu maturităţi de 1, 2 şi 3 ani şi dobânzi anuale de 6,70%, 7,30%, respectiv 7,70%, începând de miercuri, 12 aprilie, a anunţat marţi Ministerul Finanţelor.

Astfel, titlurile de stat pot fi cumpărate între 12 aprilie şi 11 mai 2023 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV.

„Operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului”, se arată în comunicat.

Între 12 aprilie şi 12 mai 2023, titlurile de stat pot fi achiziţionate de la unităţile Trezoreriei Statului de la unităţile Trezoreriei Statului, iar între 12 aprilie şi 11 mai 2023 în mediul urban şi 12 aprilie – 10 mai 2023 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale C.N. Poşta Română SA.

Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Potrivit sursei citate, sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.

Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail