Românii înregistrează cele mai mari decalaje din Uniunea Europeană între veniturile mari şi cele mici, în condiţiile în care veniturile celor mai bogaţi 10% dintre români sunt de aproape 6 ori mai mari decât ale celor mai săraci 10% dintre ei, potrivit unui infografic Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România.

În întreaga Uniune Europeană acest raport este de 3,76. În Cehia şi Slovacia, raportul este 2,83%, în Slovenia – 2,96%, în Finlanda – 3%, în Bulgaria – 5,22%, în Letonia – 5,29% şi în Lituania – 5,5%. România are un raport de 5,83% între cei mai bogaţi şi cei mai săraci 10% dintre cetăţeni.

Potrivit infograficului, cei 10% români cu cele mai mari venituri câştigă anual peste 6.928 euro, în timp ce acei 10% cu cele mai mici venituri au un venit anual de maxim 1.189 euro, respectiv 3,25 euro pe zi.

„Între 2010 şi 2015, tendinţa a fost ca decalajele să se accentueze. După o scurtă perioadă de reducere (2016-2017), raportul dintre cele mai mari şi cele mai mici venituri a crescut din nou, în 2018. Aceasta înseamnă că veniturile mari au crescut mai accentuat decât cele mici”, precizează sursa citată.

Sursele datelor folosite în infografic este Eurostat.AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail