Tânăra Silvia Fierăscu, o tânără de 30 de ani din Reşiţa, doctor în Ştiinţe Politice şi Ştiinţa Reţelelor, titlu obţinut ”summa cum laude” la Universitatea Central Europeană (CEU) din Budapesta, a dezvoltat împreună cu o echipă de tineri un program prin care poate fi depistată corupţia în achiziţii publice, premiat la Marele Hackaton, eveniment organizat în toamna anului trecut la Timişoara.

La doar 30 de ani, Silvia are o experienţă de aproape şapte ani de cercetare în mediul academic şi în cel privat, în domeniul reţelelor sociale şi politice, ea fondând recent, în România, şi o firmă de cercetare-dezvoltare în ştiinţe sociale.

„Prin aceasta, împreună cu echipa, dezvoltăm studii de cercetare şi software orientate către client, pentru depistarea corupţiei în achiziţii publice, cartografierea, vizualizarea şi analiza reţelelor sociale în diferite domenii, precum şi estimarea impactului lor asupra comunicării, mobilizării şi dezvoltării instituţiilor publice, marilor companii sau a relaţiilor sănătoase dintre cele două medii”, spune Silvia Ioana Fierăscu.
Revenită în ţară în vara anului 2017, după ani petrecuţi la specializări în străinătate, Silvia a reuşit împreună cu echipa sa, formată din alţi trei tineri parteneri, să câştige Marele Premiu la Hackathon-ul organizat la Timişoara, de către KeepITSimple, UrbanizeHub România şi BanatIT, autorii fiind recompensaţi cu invitaţia de a prezenta proiectul în faţa unei comisii ONU.

„Proiectul porneşte tocmai de la lucrarea mea de doctorat şi se referă la modul în care corupţia afectează pieţele achiziţiilor publice”, spune Silvia. Programul dezvoltat de ea poate oferi date care să ajute guvernele să dezvolte politici sectoriale anticorupţie. Softul poate aduna toate informaţiile de pe piaţa achiziţiilor publice dintr-o ţară şi poate semnala situaţiile unde apar suspiciuni de corupţie şi operaţiuni care ar putea fi la limita legii.
Cei care l-ar putea folosi sunt agenţiile guvernamentale anticorupţie, de tipul DNA, dar şi alte instituţii publice care supraveghează procesele de achiziţii, apoi jurnaliştii de investigaţii, precum şi firmele care au procese de achiziţii publice. Proiectul urmează să fie prezentat şi unei comisii ONU, de unde Silvia Fierăscu şi partenerii săi speră să poată obţine şi finanţare pentru dezvoltarea conceptului.

Silvia Ioana Fierăscu este implicată şi în alte proiecte, din 2016 ea fiind managerul din partea Ungariei în proiectul european de cercetare pe analiză statistică în ştiinţa reţelelor şi co-liderul grupului de lucru pe explorarea bazelor de date masive (European Cooperation for Statistics of Network Data Science, COSTNET). De patru ani, organizează la CEU expoziţia internaţională şi interdisciplinară de vizualizări ştiinţifice „Data Stories Research Visualization Exhibition”, o expoziţie de succes care aduce colaborări interdisciplinare şi aplicaţii ştiinţifice inovatoare, relevante pentru realităţile sociale, economice, politice şi culturale, în diferite părţi ale lumii.

Întrebată cum a apărut pasiunea ei pentru Ştiinţele Politice, ea explică faptul că această specializare este derivată din dorinţa de a fi un om mai bun şi implicat în viaţa socială.

„Pentru mine, dragostea pentru ştiinţe politice a apărut din trei motive: unul, natura disciplinei este să împuternicească omul care crede în potenţialul uman şi îmbunătăţirea condiţiei acestuia, iar eu consider că am devenit un om mai bun şi mai potent social datorită implicării în studiul sistemelor politice; doi, profesorii direcţi şi indirecţi pe care i-am avut de-a lungul timpului, oameni care trăiesc prin valorile pe care le predică, oameni care au ştiut să mă provoace, să mă încurajeze, să mă educe şi să mă susţină în traiectoria mea personală şi profesională; iar trei, faptul că ştiinţele politice sunt combinaţia perfectă între esoterismul filosofiei şi pragmatismul vieţii reale, fapt pentru care am deprins abilităţi extrem de practice de cercetare, argumentare, înţelegere, cooperare, comunicare şi aşa mai departe, abilităţi care mă fac un om relevant pentru societate. Sunt şi destule dezamăgiri suferite din dragoste pentru Ştiinţele Politice: discrepanţa, câteodată zdrobitoare, dintre teoria politică – cum ar trebui să fie lumea – şi realitatea politică – cum este ea de fapt; rigiditatea graniţelor disciplinei, impusă de oameni inflexibili intelectual şi practic; şi, evident, însuşirea nedreptă a puterii politice folosite cu intenţia de a face rău sau, prin ignoranţă, pentru a o folosi în scopuri personale”, afirmă Silvia Fierăscu.
Referitor la experienţa studiilor care au durat 8 ani la CEU, în Budapesta, ea arată că a învăţat-o şi să folosească tehnologiile de comunicare pentru a-şi păstra prietenii.
„Din punct de vedere al prieteniilor nou formate, a fost greu şi să fiu în Budapesta timp de 8 ani, într-un mediu în care îţi faci prieteni foarte repede, dar care pleacă apoi în alte colţuri ale lumii. În continuare, prietenii mei apropiaţi trăiesc la zeci, sute şi mii de kilometri distanţă, în alte oraşe, ţări şi pe alte continente. E o dinamică a prieteniei diferită faţă de cea cu care eram obişnuită de mic copil. Fără noile tehnologii de comunicare, sunt sigură că cele mai multe dintre ele ar fi murit la scurt timp după despărţirea fizică”, spune tânăra.

Totodată, ea a învăţat acolo şi să îşi depăşească limitele şi să acumuleze cunoştinţe din discipline faţă de care nu manifesta o atracţie în perioada studiilor liceale.

„Am acceptat întotdeauna provocările şi am văzut în ele oportunităţi de dezvoltare personală pentru un scop anume – să ajung suficient de bună, încât să pot schimba ceva. Aşa am ajuns, spre exemplu, să învăţ matematică, fizică şi statistică – din dorinţa de a înţelege cum funcţionează sistemele sociale şi politice. Am fugit toată viaţa de materiile astea, dar studiind Ştiinţe Politice şi în principal ştiinţele reţelelor, ele au devenit parte din munca şi preocupările mele cotidiene. Acum zece ani n-aş fi crezut că voi putea înţelege, profesa sau preda ceva ce conţine formule matematice vreodată, cu atât mai puţin faptul că-mi va şi plăcea. Uite însă unde te duc pasiunile pentru cunoaştere şi profesorii buni… Cea mai mare satisfacţie este faptul că am devenit un om mai bun datorită domeniului pe care l-am studiat şi în care profesez. Am învăţat să gândesc mai complex şi să înţeleg lucruri complexe, să gândesc critic şi să argumentez mai bine, să empatizez şi să găsesc întotdeauna o finalitate palpabilă a cunoştinţelor acumulate, una care să facă un bine cuiva. Şi cu cât mai mare grupul de beneficiari, cu atât mai mare satisfacţia personală şi profesională”, evidenţiază Silvia.

De asemenea, tânăra reşiţeană a mai obţinut numeroase burse şi granturi de cercetare, printre care şi o vizită de cercetare la Universitatea Cambridge. A susţinut lucrări la multe conferinţe şi manifestări ştiinţifice atât în Europa, cât şi în State Unite ale Americii.

Ea lucrat ca asistent de curs pentru cei mai mari profesori din domeniile ei de specializare (Albert Laszlo Barabasi, Janos Kertesz, Herbert Kitschelt), iar din 2017 a predat cursurile proprii, în Budapesta (Rajk Laszlo College for Advanced Studies), la şcoli de vară internaţionale (ECPR Summer School in Methods and Techniques), iar din toamna anului trecut, în Timişoara,la Universitatea de Vest.

 

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail