România este pregătită să susţină acelaşi ritm al negocierilor pe perioada Preşedinţiei la Consiliul UE, a declarat preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, deputatul PSD Angel Tîlvăr, luni, la finalul reuniunii preşedinţilor Conferinţei Organelor Specializate în Afaceri Comunitare şi Europene (COPAC), găzduită la Bucureşti.

„În aceste şase luni, România se va dovedi a fi un lider bine pregătit şi corect pentru viitoarele dezbateri cheie privind viitorul Europei. Apreciind punctele forte ale predecesorilor noştri, Preşedinţia bulgară şi austriacă, România este pregătită să susţină acelaşi ritm susţinut al negocierilor, ceea ce va putea duce la progrese consecvente pe durata mandatului său şi a celor care vor prelua Preşedinţia, Finlanda şi Croaţia. (…) Totodată, cred că vom face paşi importanţi, indiferent cât de mici sau mari, iar dialogul ajută obiectivul nostru comun, convergenţa, care ne aduce tuturor beneficii. Să continuăm discuţiile constructive în lunile următoare, în cadrul reuniunilor altor comisii din cadrul dimensiunii parlamentare, inclusiv în plenara COSAC, plenară care va avea loc în perioada 23-25 iunie 2019, tot la Bucureşti „, a afirmat Angel Tîlvăr.

La dezbaterile Conferinţei Organelor Specializate în Afaceri Comunitare şi Europene au fost prezenţi, printre alţii, vicepremierul Ana Birchall şi comisarul european pentru Politică regională, Corina Creţu.

 

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail