La începutul lunii august (a.c), oraşul Sfântu Gheorghe ar putea găzdui expoziţia de fotografie „România Sălbatică”, expoziţie lansată săptămâna trecută în Piaţa Sfatului din Braşov.
WWF România şi Garanti Bank a lansat recent, în Piaţa Sfatului din Braşov, „România sălbatică”, expoziţia de fotografie în aer liber dedicată celor mai sălbatice şi spectaculoase locuri din cele 13 parcuri naţionale ale României şi din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării.
Iniţiat de către fotograful Dan Dinu, proiectul reuneşte 50 de fotografii, expuse pe panouri de mari dimensiuni, prezentând locuri mai puţin cunoscute, dar impresionante, pe care fotograful le-a străbătut în ultimul an. Tânărul fotograf este foarte apreciat, atât în ţară, cât şi în străinătate.
Potrivit consilierului local Mădălin Guruianu, covăsnenii care doresc să vadă expoziţia, şi nu au drum în Braşov zilele acestea, o vor putea vizita la Sfântu Gheorghe, în luna august. „Am avut ocazia să particip la lansarea proiectului „România Sălbatică”, un proiect Dan Dinu, susţinut de World Wide Foundation, al cărui preşedinte, Magor Csibi, ne este prieten. Ne-a plăcut ceea ce am văzut acolo şi am primit promisiunea că, la începutul lunii august, oamenii din Sfântu Gheorghe vor avea ocazia să vadă o expoziţie de nivel înalt (…). Cred că aveţi ce vedea în centrul Braşovului, în următoarele zile. Însă, pentru cei care nu vor dori să se deplaseze până în Piaţa Sfatului, le promitem că între 1 şi 12 august vor vedea expoziţia de fotografie în centrul oraşului Sfântu Gheorghe”, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc ieri, Mădălin Guruianu.
Expoziţia din Braşov, deschisă non-stop publicului până pe 24 aprilie, este cea de-a treia etapă din cadrul unui turneu început în luna octombrie 2011, în Bucureşti, şi care va continua în cele mai mari oraşe din ţară.
Ana Alina Costache