27.05.2025. În sfârșit, „tornada” alegerilor în România a început să scadă în intensitate. Și chiar dacă se mai simt unele zvârcoliri ale celor dezamăgiți, odată cu învestirea noului președinte ales, NICUȘOR DAN, fostul primar al Capitalei, viața social-politică trebuie să intre pe făgașul ei normal. Pentru aceasta, se cuvine ca toți „perdanții”, care „s-au luptat” pentru binele Țării, să renunțe la orgolii și să pună umărul la redresarea economiei naționale și reducerea  deficitului, spre binele tuturor. Știm cu toții că, din cauza alegerilor, s-a pierdut un timp extrem de prețios pentru bunul mers al lucrurilor. La aceasta au contribuit, fără îndoială, multele cheltuieli „electorale” și „luptele fratricide” între „independenți” și partide, cum se întâmplă în asemenea situații. Acum, însă, cetățenii României trebuie să-și revină, spiritele prea încinse să se mai răcorească, și să ne apucăm de treabă, pentru a reduce din handicap în raport cu economiile europene avansate.

     Așa cum afirma și noul președinte ales, Nicușor DAN, una dintre priorități este reducerea deficitului bugetar, o sarcină deloc ușoară, dar nu imposibilă. Acum este nevoie de o nouă abordare despre cum ar trebui luate deciziile, mai multă voință din partea politicienilor, mai puțină vorbăraie, și, desigur, o mai eficientă organizare administrativă. După cum circulă vorba, pe la ministere și alte structuri încă mai există destui cei care plimbă hârtiile de ici-colo ca să se vadă în treabă, ca să nu mai vorbim de neamuri. Chiar și într-o gospodărie, când se face curățenia de primăvară, trebuie să renunți la unele lucruri care nu-ți sunt de folos. De aceea, în situația în care, în timpul formării noului Guvern, se va decide reducerea numărului de ministere, implicit se va recurge la o reorganizare, deoarece votanții au cerut „schimbarea”, iar această schimbare trebuie făcută spre binele Țării și al cetățenilor ei. De aceeea este nevoie de specialiști adevărați, dar și de politicieni pricepuți, cu conștiință și nivel moral ridicat.

     Se știe că investițiile, chiar și cele dureroase, au rolul lor important, căci ele reprezintă un factor al progesului. Când faci o investiție pentru construirea unei autostrăzi, de exemplu, de fapt faci un  pas uriaș spre viitor, și de acea investiție se vor bucura și vor beneficia milioane de oameni. În acest sens, oricât ai blama PSD-ul, trebuie să recunnoaștem că, mai ales în ultimii ani și-a adus o contribuție reală. Din timp în timp revine în mass-media acea idee proletcultistă nefastă, că tot ce s-a făcut înaintea noastră este greșit și trebuie „aruncat la gunoi”, dar aceasta înseamnă să reinventezi din nou roata, în loc să te bucuri că există, și eventual s-o perfecționezi pentru a se învârti mai bine. Nu putem nega istoria, dar putem alege din ea ce a fost mai bun și, pe baza acestuia să clădim noul. Și aici ne referim în primul rând la Educație.

     Investițiile în Educație, așa cum remarca în discursul său Nicușor DAN, Președintele României, ar trebui să reprezinte o altă prioritate în viitorul Plan de Dezvoltare a României, căci numai acele țări care au investit în Învățământ și Educație au urcat mai rapid scara progresului. Dacă ar trebui să argumentăm, am spune că e destul de ușor să aflăm câți miniștri ai Învățământului a schimbat România postdecembristă în cei 35 de ani de la renunțarea la comunism, și aproape fiecare a venit cu propria reformă, pe care a început-o și n-a apucat s-o termine. Ar fi necesar, de asemenea, ca Legile să fie făcute cu mai multă gândire, pentru a avea stabilitate pentru o perioadă mai lungă. E de știut că acolo unde nu există stabilitate economică și politică nu vin nici investitorii.

     Ce exemplu mai bun am putea da despre beneficiile educației, dacă nu chiar pe Președintele României? Să sperăm doar că-și va îndeplini cu inteligență atribuțiile ce-i revin și nu va uita de promisiunile făcute, nu față de cei care l-au votat, ci față de toți cetățenii Țării, indiferent unde locuiesc ei.     

    Mihai Trifoi

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail