Foto: Silviu Ipătioaei- M.d.C
Se zvonește că România a ajuns din nou la performanța de a avea cea mai mare creștere economică în Uniunea Europeană, un fapt ce ar trebui să fie îmbucurător, dar pe care alții îl văd mai degrabă îngrijorător. Și bineînțeles, după atâtea vești proaste care situează țara noastră în coada clasamentelor, această știre ar putea fi de bun augur, dacă n-am avea noi un păcat, și anume acela că de câte ori ni se deschid orizonturile facem noi ce facem și prin faptele noastre necugetate le închidem iar, căzând astfel din extaz în agonie, așa cum a dovedit-o perioada postdecembristă.
Și nu-i așa?! După ce ani la rând am tot răbdat, urmând exemplul altora ne-am revoltat, dar ca să fim mai deosebiți ca alții ne-am ucis conducătorul, apoi când toată lumea ne privea „cu admirație”, am scos minerii la atac și ne-am făcut din nou de minune. Când alte neamuri brăzdau mările și oceanele lumii cu navele lor pentru a face comerț, noi ne-am distrus singuri flota, declarând-o „nefuncțională” și vânzând-o la „fiare vechi”. Și culmea culmilor, în urma proceselor care au urmat, concluzia justiției a fost: „prejudiciu zero”. Așa da! Păi să nu fim mândri, când batem toate recordurile la inventivitate și inteligență?! Și dacă tot a dispărut flota, la ce ne mai trebuiau fabrici și uzine, CAP-uri, ferme agricole, institute de cercetare, livezi cu pomi fructiferi autohtoni, toate acestea erau „prea învechite”, trebuiau distruse și „înlocuite” cu forme noi, mai „moderne”. Și așa ne-am prostit singuri fără să ne dăm seama, încât azi țăranul român își cumpără cele necesare de la Supermarket. Iar când n-a mai rămas nimic de distrus, ne-am apucat să vindem străinilor bogățiile subsolului, pădurile și chiar pământurile. Dar ca peisajul neputinței să fie complet am trecut la retrocedări, și tot retrocedăm în neștire și în ziua de azi; dacă vom continua tot așa, s-ar putea să nu ne mai ajungă teritoriul țării pentru toți care vin și cer, căci unii au dreptate, însă sunt și mulți impostori. Și implacabil vine și urmarea: nemaigăsindu-și locul cuvenit în propria țară, câteva milioane de români și-au luat bocceluța și au plecat „în lumea largă”, în căutarea unui loc mai bun. Singurul lucru care-i mai face să privească înapoi este dorul de țară și de cei rămași acasă.
Fără îndoială, orizonturile ni s-au deschis, acum putem călători și vedea lumea, iar acest lucru e bine, pentru că poți face comparație. E bine să vezi frumusețea capitalelor europene, minunăția orașelor occidentale, bunăstarea cetățenilor, trăinicia șoselelor și autostrăzilor, ordinea și disciplina, lucrul bine făcut, condițiile de călătorie dintr-un punct terestru în altul, dezvoltarea generală armonioasă, dar apoi ne întoarcem smeriți acasă, ne uităm la natura minunată a patriei noastre, pe care o invidiază mulți străini, și înțelegem că, deși avem încă multe bogății și capacități umane deosebite, nu știm să le folosim în scopuri mărețe, ne pierdem în lucruri mărunte, ne invidiem sau ne furăm unii pe alții, ne învrăjbim, ne urâm și ne asuprim aproapele, începem lucruri pe care nu le mai terminăm cu zecile de ani, precum autostrăzile care nu duc nicăieri, și ne risipim energiile în van. Și mai înțelegem un lucru: dacă toți cei care ne-au condus după revoluție și-ar fi iubit cu adevărat țara și poporul, azi ar fi trebuit să fim mult mai departe, însă erau prea preocupați de lupta pentru putere, privilegii și înavuțire. Și de aceea acum, în urma adâncirii inechităților sociale, unii trăiesc ca prinții, iar cei mulți doar la limita existenței, unii au salarii și pensii „speciale”, iar altora de-abia le ajung banii de subzistență de la o lună la alta, unii stau în vile somptuoase și conduc mici imperii financiare, în timp ce sărăciții se-nghesuie pe la toate procesiunile după o sarma și un mic, unii „muncesc” în birouri luxoase pentru salarii imense, iar alții cerșesc un loc de muncă pentru a-și putea întreține familia. Ceea ce e și mai rău e faptul că mulți oameni și-au pierdut speranța unui trai decent în propria țară, s-au demoralizat și nu mai fac nimic, alții mai tineri sau mai bine pregătiți au plecat și pleacă la muncă în țări străine, iar lipsa lor se simte tot mai mult.
Și n-am amintit aici de spitalele noastre, care duc lipsă de personal medical și în care se întâmplă atâtea lucruri neplăcute, n-am amintit nici de Căile Ferate Române care scârțâie din toate încheieturile, și despre multe alte lucruri care ar trebui să ne dea de gândit.
Începem să credem că, dacă nu se va schimba nimic în modul de a cugeta al „aleșilor” noștri, deși acum România are „orizonturi deschise”, vom pierde din nou, iar nepăsarea și negândirea noastră vor întuneca orizonturile…
Dar să nu uităm nici oamenii care alcătuiesc societatea, căci de comportamentul, inteligența și conștiința lor depinde în mare măsură soarta noastră a tuturor. Vom da un singur exemplu. Într-un ziar covăsnean din 18 august 2017 este publicat un interviu cu primarul comunei Ozun, dl Ráduly István, sub titlul: „Comuna Ozun, cu aproape 70 de ani în viitor”. În introducerea articolului, despre acest primar se precizează că „instituția pe care o conduce a atras în ultima vreme fonduri din diverse surse de finanțare, naționale, europene și altele, pentru investiții pe care din bugetul local le-ar fi făcut doar în 68 de ani.” Așa da Primar, acesta chiar că-și merită banii. Ar trebui decorat și dat exemplu pe țară. El și cei care-i seamănă și care au cele mai frumoase realizări, în comparație cu alți primari sau șefi de instituții care se preocupă mai mult de interesele lor: „În condițiile în care în județul Covasna sunt primării care nici măcar nu depun proiecte când se deschid linii de finanțare, e important să vedem că sunt și locuri unde se vrea și se poate merge înainte. Cu bune și cu rele.” Iar acest fenomen este valabil pentru toate județele țării. Ar trebui ca acești primari să fie evidențiați la nivel național, iar cei nepăsători și „ineficienți” să fie destituiți și înlocuiți cu alții mai gospodari, mai umani și mai patrioți.
Sunt prezentate în interviu și secretele succesului: activitatea pe bază de proiecte și modul de gândire corect ale acestor semeni care și-au înțeles menirea: „Decorul bătrânesc, învechit și uzat pe care Primăria îl are în interior contrastează puternic cu voința, energia și tinerețea pe care primarul împreună cu echipa sa le exercită în respectivul spațiu. Iar faptul că instituția în sine a rămas pe ultimul loc și că proiectul de modernizare e la coada listei priorităților, în vreme ce școlile, grădinițele și spațiile de joacă și de cultură sunt în plin proces de reabilitare arată, printre altele, că autoritățile se preocupă de bunăstarea locuitorilor mai degrabă decât de cea personală.” Credem că nici nu sunt necesare alte detalii, întrucât realitatea vorbește, iar rezultatele caracterizează omul. Și cu asemenea oameni România poate avea orizonturi deschise…
Mihai Trifoi
