România, țară mândră și binecuvântată, dăruită de Dumnezeu cu toate frumusețile, rămâne pentru mulți turiști de peste hotare un tărâm neștiut. Și aceasta nu întâmplător, ci în primul rând pentru faptul că românii n-au avut capacitatea de a o promova mai intens din punct de vedere turistic, iar în al doilea rând din cauza drumurilor proaste care duc la unele obiective de interes pentru vizitatori ori pur și simplu din cauza dezinteresului autorităților locale, căci este mult mai simplu să spui că nu există fonduri pentru investiții decât să te zbați pe toate căile să le obții; cei cu adevărat interesați aproape întotdeauna reușesc să realizeze ceea ce-și propun. Am da ca exemplu doar clădirea Cazinoului de la Constanța, aflată azi într-un fel de „zonă a nimănui”; altădată o construcție la mare căutare pentru turiști, acum e pe cale de a deveni ruină…
În sursa informativă www.adevărul.ro din 25 mai 2018, Stefan Both ne prezintă un articol dedicat monumentelor din România incluse în patrimoniul universal. Conform autorului: „Pe lista UNESCO, în 2018, există 1.073 de obiective de patrimoniu cultural material imobil și patrimoniu natural din 167 de țări”. Așa putem să ne mândrim că „Patrimoniul Mondial UNESCO din România include în prezent opt obiective de patrimoniu”. Deoarece detaliile descriptive aparțin autorului, noi ne permitem doar să enumerăm aceste obiective, care merită aduse la cunoștința tuturor cititorilor, pentru o mai bună promovare: 1. Bisericile pictate din nordul Moldovei (Arbore, Humor, Moldovița, Pătrăuți, Probota, Suceava, Voroneț, Sucevița); 2.Satele cu biserici fortificate din Transilvania; 3.Cetățile dacice din Munții Orăștiei; 4.Sighișoara – centrul istoric; 5. Mănăstirea Hurezi sau Horezu din județul Suceava; 6.Biserici de lemn din Maramureș; 7.Delta Dunării; 8.Pădurile seculare de fag din Carpați.
În articolul amintit mai sus se mai menționează că la cele enumerate se adaugă o nouă colecție UNESCO, inițiată în 2003, dedicată patrimoniului imaterial și cuprinzând 470 de obiective din 117 țări, din România fiind incluse 7 obiective: tehnici tradiționale de realizare a scoarței (un tip de țesături); meșteșugul ceramicii de Horezu; călușul; tradiția Mărțișorului; colindatul și ceata bărbătească; jocul fecioresc (tip de dans țărănesc tradițional din Transilvania); doina.
Este adevărat că în ultimii ani s-a putut observa o oarecare înviorare în promovarea turistică a locurilor din țara noastră demne de vizitat, însă încă suntem departe de ceea ce am putea face în acest sens. Și din nou Prințul Charles al Marii Britanii, un sincer admirator al frumuseților României, ne surprinde prin acțiunile sale. Probabil cititorii au aflat că în 24 mai 2018 prințul Charles a vizitat Institutul Cultural Român din Londra, cu ocazia vernisajului expoziției „Transilvania Florilegium” și lansării albumului aferent, la care a contribuit cu lucrări și Domnia sa. Ce putem spune mai mult decât să ne exprimăm întreaga admirație pentru ceea ce reușește să facă pentru turismul românesc acest respectabil „turist regal”.
Îmbucurător este faptul că și în județul Covasna a crescut interesul pentru promovarea turismului. Renovarea vechilor conace nobiliare și includerea lor în circuitul turistic este o dovadă, ca de altfel și creșterea numărului de pensiuni rurale gata oricând să-i primească cu tot confortul pe eventualii turiști dornici de peisaje inedite și trăiri emoționale la cote maxime, cum ar fi cea de a-ți face un selfie cu un urs autentic care este gata să-ți bea berea de pe masă ori să-ți fure chifla din mână. Întâmplarea petrecută în urmă cu puțin timp, cu ocazia pelerinajului de la Șumuleu-Ciuc, este edificatoare. O tânără din Ungaria, aflată în vizită la Lacul Sf. Ana, voia să-și facă un selfie cu ursulețul Sany (botezat de unii Șoni), dar, poate din prea multă tandrețe, a fost mușcată de biata sălbăticiune răsfățată de oameni, fapt ce ne arată că turiștii care ne sunt oaspeți ar trebui să se informeze mai întâi, pentru a nu-l confunda pe Moș Martin din pădurile noastre cu ursulețul de pluș cu care se jucau în copilărie, și să nu-și mai facă selfie cu oricine…
Ca o confirmare la tema de azi este un articol foarte interesant, semnat de Diana Scarlat și apărut în cotidianul național „Jurnalul”, Serie nouă, nr.130 (7442) din 29 mai 2018, sub titlul „Pe urmele istoriei medievale în România de astăzi”, al cărui text introductiv ne spune că: „România este țara cu cele mai frumoase circuite care includ cetăți medievale. Turismul cultural se îmbină perfect cu natura sălbatică și cu cele mai moderne spații de cazare, Spa și distracție. Unele agenții de turism au conceput pachete speciale pentru circuite ale cetăților și turism balnear; tocmai pentru a oferi cât mai multe variante de relaxare, atât românilor care-și descoperă propria țară, cât și străinilor care vin la noi pentru a descoperi locuri unice”. Iată deci că, pe măsură ce interesul crește și calitatea serviciilor se îmbunătățește, România începe să atragă tot mai mulți turiști, căci natura și oamenii au creat frumuseți nebănuite care așteaptă a fi descoperite de ochii curioșilor.
Și uite-așa cu turismul. Prin multe țări există destui oameni care nici măcar n-au auzit de România. Și tocmai de aceea este necesar ca cei responsabili de turism, o ramură a comerțului nostru care ne-ar putea aduce mulți bani, să acorde mai multă grijă și investiții mai mari în promovare, căci, așa cum se spune, până la urmă tot „reclama este sufletul comerțului”…
Mihai Trifoi